Violenta impotriva femeilor. Ni se spune ca e urat sa lovesti o femeie. Ca ea nu trebuie atinsa nici macar cu o floare. Suntem invatati ca violenta este rea, mai ales cea care se indrepta spre fiinte 'fragile' si 'delicate', cum sunt femeile.

Stim si suntem invatati toate acestea. Insa putine sunt persoanele care vorbesc despre violenta impotriva femeilor in mod public. Nu pentru ca nu stim ca a lovi o femeie este rau, ci pentru ca „nu e treaba noastra”.

Astfel, suntem multi cei care o omit din raza vizuala, cand ea este atat de prezenta, de reala, aproape palpabila. Pentru ca numai in ultimii 5 ani peste 320 de femei au fost ucise in sanul familiei. Repet: in sanul familiei. Imaginati-va cifrele celor care au „supravietuit” si care inca isi petrec viata langa agresor. Pentru ca, sa nu va ganditi ca dupa o bataie si o eventuala internare in spital, femeile scapa. Ele se intorc tot acasa. Si daca nu se intorc ele, le gaseste el. Are el grija sa nu se uite cine e „stapanul”...

Femeile din Romania stiu despre violenta. Cel putin una din 3 femei „are parte” zilnic de o intalnire cu o forma sau alta a acestui...comportament. Restul, cele care nu stiu, empatizeaza. Toate, in mod tacit, stim. Toate cunoastem macar o vecina, o mama, o sora, o ruda, o prietena care a cazut victima acestui fenomen. Si pe toate ne doare. Uneori intoarcem capul, „sa nu vada ca stim”. Alteori intervenim subtil si sugeram victimei sa plece sau „sa ramana de dragul copiilor”. In unele cazuri ne rezvratim si ne alaturam lor cu credinta si dorinta de a le ajuta sa scape. Si apelam la autoritati. Insa acestea nu rezolva asemenea cazuri nici daca sunt instiintate. Si de obicei, inrautatesc situatia, iar femeile, noi, stim asta.

Niciodata un agresor care este pus fata in fata cu o autoritate de stat nu se va intoarce spasit acasa. Va veni hotarat sa o invete minte sa nu il mai faca de rusine pe viitor. O va face el sa taca. Si, de cele mai multe ori, reuseste asta.

Femeile tac

Femeile stiu toate acestea si tac. Pentru ca le este rusine de copii, de vecini, de rude, de colegi de serviciu. Le este rusine de faptul ca sunt niste victime, ca au un barbat care le loveste. Le este jena sa stea fata in fata cu cineva care le compatimeste, care le spune „saraca de tine”, fara a primi niciodata un ajutor concret. O femeie tace si inghite, incearca sa pastreze aparentele; asa cum a facut si mama ei, si bunica ei, asa cum a vazut ca se face.

Pentru ca, asa a fost invatata. Preotii ii spun sa „isi poarte crucea”, „sa se gandeasca la copii”. Politistii stau la usa si o asculta cum cere ajutor, pentru ca legea nu le permite sa intervina. Rudele sunt „sufleteste” alaturi de ea. Copiii isi iubesc tatal indiferent de ceea ce vad in familie. Ea, femeia, este prinsa la mijloc intre toate acestea.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Despre tacere si palme. Ca intre femei..