Jurnal de protest in Bucuresti: Capetele infierbantate de la Unirii

12:01, 18 Ianuarie 2012 publicat în Social3 share-uri

Mare agitatie zilele astea in Bucuresti, nu? M-am bucurat sa aud ca a inceput lumea sa iasa in strada, dar nu am simtit ca e neaparat locul meu sa merg sa ma alatur lor...

Colega noastra de la Kudika.ro, Andreea Breazu s-a aflat conjunctural, in Centrul Capitalei, duminica 15 ianuarie, atunci cand protestele anti-sistem au degenerat in violente. Ea a facut pentru noi o relatare energica, pe care va invitam sa o cititi:

Mare agitatie zilele astea in Bucuresti, nu? M-am bucurat sa aud ca a inceput lumea sa iasa in strada, dar nu am simtit ca e neaparat locul meu sa merg sa ma alatur lor...

Citeste si:
Marea Iubire ZU, festivalul cântecelor de dragoste. De Dragobete,...
Marea Iubire ZU, festivalul...

Imaginile de la televizor indicau ca nu era tocmai cea mai selecta companie pe strada. Asa ca mi-am petrecut weekendul pe Facebook, urmarind doar in fundal statusurile protestatare si check-in-urile de la Piata Universitatii (fricosii au dat check-in de la Biblioteca Centrala Universitara, se stie).

Duminica seara insa planuisem cu niste prieteni sa mergem la un spectacol de teatru: Capete infierbantate, regia: David Schwartz, text: Mihaela Michailov. Punct de intalnire: Piata Unirii, ora 19:30. De cand am iesit din casa si pana am ajuns la magazinul Unirea, ma tot gandeam ce ironic e sa merg la un spectacol de teatru documentar despre evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Piata Universitatii. Dar pentru ca imi doream sa vad spectacolul (si a meritat, vi-l recomand cu caldura), am zis ca mi se va ierta proasta sincronizare: in loc sa fiu la protest in Piata Universitatii in 2012, merg la un spectacol despre protestele de acum aproape 22 de ani din acelasi loc.

Citeste si:
De la Valentine’s până de Dragobete, “Descoperă gustul tău pereche”...
De la Valentine’s până de...

Cand am ajuns la intrarea clubului unde se juca spectacolul, mi-am dat seama ca nu sunt singura careia i se pare un pic ciudat ce facem: in hol, erau imagini live din Piata Universitatii cu titluri soc despre violente, incendii si alte incidente. M-a trecut un fior rece, mi-am zis ca nu poate fi atat de rau si am alungat imaginile din minte, am intrat in sala.

Doua ore mai tarziu, sub impresia puternica a spectacolului (marturii ale unor persoane cheie de la mineriade erau redate in dramatizare), imi asteptam randul la garderoba si mi-am intors privirea spre televizor: aceleasi imagini, fum, dezordine si violenta. Numai ca de data asta din Piata Unirii. Ne-am panicat putin pentru ca asta era directia in care mergeam. Din nou, mi-am spus: „nu poate fi atat de rau”.

Coborand pe bulevardul Calarasi spre Unirii, ne-am intalnit cu o cunostinta destul de animata, care venea de-acolo cu vesti calde: actiunea s-a mutat la Unirii, s-a vandalizat locul, s-a dat foc, au intervenit fortele de ordine, s-a dat cu gaze lacrimogene. Ne-am mai panicat un pic. Dar ne-am destins cu o gluma: ei i se paruse emotionanta manifestarea, ii dadusera chiar lacrimile. „Esti sigura ca a fost de la emotie si nu de la gazul lacrimogen?”, am ras cu totii.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri