2 Martie 2021 publicat în Sanatate 1 share-uri

Implantul este cea mai puțin invazivă și cea mai rapidă soluție de înlocuire a dinților lipsă. Este cheia către un zâmbet strălucitor și restabilirea funcției masticatorii, compromisă odată cu pierderea dinților.

Și, totuși, este implantul accesibil tuturor? Ei bine, azi DA.

Implanturile dentare și diabetul... sunt acestea incompatibile?

Orice pacient are cale deschisă către un implant, dacă este sănătos. Și totuși, ce se întâmplă în cazul unui bolnav de diabet? Până de curând, diabetul și implanturile nu puteau coexista, dar grație progreselor implantologiei modernă, lucrurile s-au schimbat. Un mare pas înainte, în condițiile în care în lume vom avea 600 de milioane de diabetici până în 2035 (potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății).

Care sunt posibilele riscuri ale aplicării implanturilor dentare la diabetici?

„Diabetul este o afecțiune specială, care are nevoie de o atenție deosebită. Pentru un pacient cu diabet, riscurile pot fi variate: de la o simplă creștere a timpului de vindecare după intervenția chirurgicală, până la riscul de infecții, care pot genera neintegrarea implantului în os (osteointegrare). Se știe că acest proces este încetinit la persoanele cu patologie diabetică, supuse întârzierilor în coagularea sângelui și, în consecință, la infecții bacteriene.”, precizează dr. Lorelei Nassar, chiruga implantolog la Clinica de Implantologie Dr. Lorelei Nassar.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România

Provocările unui diabetic:

  • Procesul dificil de vindecare;
  • Vindecarea mai lentă a rănilor în perioada postoperatorie;
  • Risc crescut de sângerare, din cauza dificultății de coagulare;
  • Apariția infecțiilor, care pot duce la eșecul implantului.
  • Pentru a preveni riscul de nereușită al implantului și pentru asigurarea osteointegrarării perfecte, compatibilitatea pacientului pentru implant are nevoie de grijă și atenție.

Dacă am diabet, pot face implant?

„În primul rând, este esențial ca medicul să se asigure că persoana în cauză efectuează în mod constant o bună curățare orală la domiciliu, un factor determinant atât în ​​faza de inserție, cât și în ceea ce privește durata noii rădăcini artificiale. În schimb, în caz de igienă dentară deficitară, implantologia nu este recomandată pentru niciun pacient, dar cu atât mai mult pentru cei care suferă de diabet. Depozitele de placă bacteriană, tartru dentar și bacterii sunt dușmanii principali nu numai ai dinților naturali, ci și ai celor artificiali și afectează negativ durata unui implant dentar.”, punctează dr. Nassar.

Deși diabetul în sine este o boală căreia trebuie să i se acorde o atenție sporită, ea nu reprezintă o contraindicație absolută în sine. În trecut, implantarea nu era recomandată în caz de diabet. Dar azi, contraindicațiile pentru diabetici sunt puține.

„Cu toate acestea, dacă persoana diabetică acuză afecțiuni sau boli care modifică circulația sau presiunea cardiacă și care pot provoca sângerări, factorul de risc al intervenției crește și medicul va trebui să decidă dacă intervenția este fezabilă sau nu. Într-un astfel de caz, rata de succes a intervenției este redusă. Și este un eveniment de care pacientul diabetic trebuie să fie conștient.”, completează specialistul.

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>>


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri