Explicaţiile psihologului: De ce suntem posesivi?

Comunicat de presă

Una dintre nevoile primordiale ale omului este nevoia de libertate. Libertatea înseamnă posibilitatea de a acționa în mod conștient după propria voință sau dorință, posibilitatea de a avea o opinie proprie și de a o exprima, posibilitatea de a alege. Din punct de vedere social, este de dorit ca libertatea personală să întâlnească libertatea celor din jur, astfel încât să n-o îngrădească.

Citeste si:

7 modalități de a lua atitudine pentru viața ta

Omul se naște având dreptul la libertate, iar instituţiile europene şi mondiale (precum C.E.D.O.) promovează şi apără aceste drepturi şi condamnă statele care nu le respectă. Cu cât suntem mai conștienți de acest drept, cu atât reacția este de mai mare amploare atunci când ne simțim îngrădiți, când simțim că ne este anulat acest drept firesc.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, cu cât îngrădirea este simțită ca fiind mai puternică și mai de durată, cu atât dorința de a “ieși” devine mai mare, iar tendința de a îngrădi libertatea celuilalt apare în mai toate relațiile vieții: copil-părinte, partener-parteneră, prieten-prieten, șef-subaltern, ș.a.m.d.

Citeste si:

Atracția interpersonală: De ce ne plac sau ne simțim atrași de...

“În relația copil-părinte apare adesea confuzia între a educa și “a ști” ce este bine pentru copil. Sigur că experiența de viața ne îndreptățește să cunoaștem anumite lucruri, însă le cunoaștem prin propria noastră percepție și ca având un anumit rol la momentul respectiv și în contextul respectiv. A avea experiență nu presupune a trasa copilului un drum cum credem noi ca părinți că este bine ci a susține un drum așa cum își dorește copilul și astfel încât să-i permită să-și dezvolte cu adevărat capacitățiile native", declară psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

"A educa înseamnă a sprijini, a iubi, a proteja, a învăța oferind un exemplu pozitiv și coerent, păstrând concordanța vorbelor cu faptele, a încuraja asumarea responsabilității prin luarea propriilor decizii, a-l ajuta să se descurce singur în viață atunci când va fi nevoie”.

Mai mult, potrivit specialistului, tendința de a minimaliza sau chiar de a anula libertatea celuilalt, odată trăită în copilărie în relația cu părinții, îi face pe oameni să o considere ca pe o acțiune firească, ducând mai departe acest comportament în relația de cuplu și nu numai.

“Deoarece nici gelozia și nici posesivitatea nu reprezintă măsuri ale iubirii, în cuplu, a respecta libertatea celuilalt înseamnă a-l iubi cu adevărat și totodată a ști că celălalt te iubește cu adevărat așa cum ești și pentru ceea ce ești. De cele mai multe ori, atunci când partenerul/a intră într-o altă relație apare credința că gelozia voastră s-a dovedit a fi justificată. În realitate, tocmai gelozia a generat nevoia celuilalt de a-și recăpăta și afirma dreptul la libertate, nevoia celuilalt de a se regăsi într-o relație cu cineva cu care poate fi el/ea însuși/însăși”, afirmă psihoterapeutul.

Foto: ostill /Shutterstock

De ce apare posesivitatea și încercarea de limitare a libertății celuilalt?

1. Lipsa de încredere în propria persoană

Persoanele care nu se cred suficient de bune, frumoase, inteligente, capabile etc., sunt predispuse la un comportament posesiv.

“Cum ajung astfel de persoane să aibă o încredere scăzută în propria persoana este un subiect destul de vast, însă acest proces începe de cele mai multe ori chiar din perioada copilăriei, în momentele în care copilului de atunci i-au fost subliniate mai degrabă situațiile în care nu a făcut ceva, decât să-i fie evidențiate, apreciate și recunoscute părțile bune și reușitele. Conștientizând că părerea celorlalți nu este întotdeauna cel mai bun instrument de măsură al adevăratei voastre valori, puteți învăța în timp să vă creșteți încrederea în voi și să renunțați la a mai căuta valorizarea personală prin îngrădirea celorlalți. Mai ales că acest gen de valorizare este unul iluzoriu”, explică psihologul.