IN ACEST ARTICOL:

martie este un prilej de sărbătoare, dar și o oportunitate de a reflecta asupra unor aspecte care țin de siguranța financiară a femeilor și comportamentul investițional. Un studiu realizat de Raiffeisen Bank, în parteneriat cu Appinio, companie globală de cercetare a pieței, arată că, dincolo de tradiționalele flori și cadouri, femeile din România își doresc mai mult timp pentru ele, stabilitate și independență financiară.

Comunicat de presă

8 martie – o zi de bucurie alături de cei dragi

Pentru 6 din 10 femei, această zi este una dedicată familiei, iar cele care nu se află într-o relație aleg să petreacă timpul cu familia extinsă sau cu prietenele. Doar 4% dintre femei sărbătoresc singure, iar 3% nu sărbătoresc deloc, procentul ajungând la 8% în mediul rural.

Atunci când sunt întrebate ce cadou și-ar dori de 8 martie, multe femei aleg experiențele și momentele de relaxareo vacanță sau o excursie sunt în topul preferințelor, urmate de flori și bijuterii. 1 din 10 femei își dorește o mașină drept cadou ideal.

90% dintre femeile intervievate cred că este important sa aibă un plan financiar pentru viitor.

În viața de zi cu zi, gestionarea finanțelor este un aspect important pentru femeile din România. Cheltuielile pentru nevoile de bază din gospodărie reprezintă 65% din totalul cheltuielilor, astfel încât femeile alocă maxim 15% din buget pentru îngrijirea personală, divertisment sau dezvoltarea personală, relevă studiul Raiffeisen. Principalele destinații ale cheltuielilor unei gospodării sunt produsele de larg consum (20%) și locuință (18%).

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Wella Professionals lansează Color Xpress - o nouă culoare permanentă pentru servicii Xpress Root Touch-Up în doar 10 minute Verde pătrunjel - beneficii +proprietăți ale ceaiului de pătrunjel! Frunzele proaspete de pătrunjel sunt bogate în vitamina C CONAF devine prima organizație patronală din România recunoscută ca model de bune practici în Europa

În ciuda acestor priorități, 6 din 10 femei reușesc să economisească 20% din veniturile proprii, iar 20% nu pun deloc bani deoparte, principalul motiv fiind lipsa resurselor financiare. Plata ratelor este un alt factor important pentru 36% dintre femei, în timp ce 10% declară că nu economisesc din lipsă de încredere și din cauza lipsei de educație financiară.

În același timp, 90% dintre femeile intervievate menționează că este important sa aibă un plan financiar pentru viitor.

Este remarcabil procentul ridicat de femei care conștientizează importanța planificării financiare, instrument ce poate contribui la stabilitatea financiară personală și a familiei lor, precum și la atingerea altor obiective importante.

Când ai claritate asupra finanțelor tale personale pe termen mai lung, prin construirea unui plan financiar, atunci privești cu încredere în viitor - ești mai încrezător că ai șanse să îți atingi obiectivele și că ești pregătit pentru eventuale situații neprevăzute.

Cea de-a doua ediție Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week s-a bucurat de un succes internațional răsunător Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2025: București, în prim-planul modei din Europa de Est Dragoste și finanțe personale: Cât cheltuiesc românii în luna iubirii și cum sărbătoresc relația de cuplu

Început din timp și adaptat bugetului disponibil, un astfel de plan reprezintă o resursă valoroasă pentru un viitor mai sigur și poate reduce distanța dintre “doar” aspirații și ”chiar” realizarea obiectivelor financiare.

Ce am mai observat, în peste 20 de ani de lucru cu clienții pe subiectul administrării veniturilor sau economiilor personale, este că femeile sunt foarte disciplinate atunci când își setează un obiectiv financiar și încep primii pași în procesul de economisire și/sau investiție pentru atingerea respectivului obiectiv. Iar disciplina este al doilea pas esențial în succesul planificării financiare.

Primul pas este să începi chiar acum și să nu amâni pentru mâine! Nu contează dacă începi cu pași mici, medii sau mari, important este să începi. Pentru că planificarea financiară chiar este la îndemâna oricui. Iar timpul este aliatul nostru, dacă începem azi!”, declară Andra Ion, Director Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.

Dulciuri, ecrane, junk food, tutun și alcool: principalele surse de răsfăț pentru români Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Cluj-Napoca Spectacole de teatru la început de mai cu Oana Pellea, Maia Morgenstern și Marius Manole în distribuție

Comportament de economisire și investiții

Studiul arată că, pentru 7 din 10 femei, lipsa resurselor este principala piedică în calea economisirii, iar reprezentantele Gen Z cred că lipsa educației financiare le limitează posibilitățile de economisire.

Pentru femei, cele mai populare instrumente de economisire sunt pensiile private Pilonul II, depozitele bancare și asigurările de viață. Alte instrumente financiare la care apelează acestea sunt pensiile Pilon III, fondurile de investiții, titlurile de stat.

Studiul evidențiază o reticență generală față de produsele cu grad ridicat de risc, majoritatea femeilor preferând opțiuni cu risc foarte scăzut ori evitând complet produsele financiare riscante. Femeile cu venituri mai mari și educație superioară utilizează, în medie, două produse de economisire, în timp ce 5 din 10 femei refuză produsele cu risc ridicat.

Chimion - beneficii, utilizări și diferența față de chimen Iată 6 lucruri pe care chiar NU le știai despre femei! Studiu: Menopauza precoce crește riscul de boală hepatică metabolică și tulburări cardiovasculare

Un viitor mai sigur începe cu pași mici și decizii inspirate

Fie că este vorba despre gestionarea cheltuielilor zilnice, pregătirea pentru evenimente importante sau siguranță în momentul pensionării, femeile din România caută soluții care să le ofere stabilitate și independență. Planificarea financiară, fie că începe cu pași mici (un cont de economii, un fond de urgență), fie cu un plan de investiții, le poate ajuta să-și transforme dorințele în realitate.

Studiul Raiffeisen Bank România, în colaborare cu Appinio, de tip CAWI, a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, alcătuit din 600 de femei, cu studii medii și superioare și cu o medie de venit de aproximativ 4.500 lei pe lună. Cercetarea a fost realizata în perioada februarie – martie 2025.

Când îmbrățișezi pe cineva drag, fă din îmbrățișare un “acasă” pentru celălalt. Despre Puterea Vindecătoare a Îmbrățișării Schinduf: beneficiile și proprietățile unei plante care a atras atenția cercetătorilor și a nutritioniștilor din întreaga lume Dureri de sâni – ce le cauzează și cum se pot trata

Acesta este al treilea studiu din seria DESPRE BANI 1:1, pe care Raiffeisen Bank o va realiza lunar pe subiecte care țin de comportamentul financiar al românilor și impactul banilor asupra deciziilor de zi cu zi.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri