Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri spumante din România, a prezentat direcţia de dezvoltare a portofoliului său de produse, în cadrul conferinţei de presă anuale, care a avut loc la magazinul Alexandrion Experience din Bucureşti.

Comunicat de presă

Grupul îşi extinde portofoliul de băuturi spirtoase şi vinuri cu categorii noi: rom, tequila şi vermut şi va lansa branduri noi de whisky single malt, votcă şi gin. Produsele vor fi distribuite atât în Romania, cât şi la nivel internaţional, prin intermediul hub-urilor de business globale pe care Alexandrion Group le are în SUA (America de Sud şi de Nord şi Brazilia), MEAA (Orientul Mijlociu, Golful Persic, Africa şi India), Asia (Japonia si Singapore) şi Europa (România, Grecia, Cipru, Bulgaria, Germania, Cehia şi Marea Britanie).

Dr. Nawaf Salameh, Preşedintele Fondator Alexandrion Group, a declarat: “Activitatea noastră a început în România, în urmă cu peste 30 de ani şi centrul este în continuare aici, dar astăzi suntem un jucător global care concurează la cel mai înalt nivel, într-o piaţă extrem de competitivă. Si facem acest lucru cu success: rezultatele pe care le avem vorbesc de la sine. Am extins foarte mult reţeaua de distribuţie, construim o distilerie în SUA şi facem demersuri pentru a începe construcţia unei distilerii în Japonia şi a altei distilerii în America de Sud. Cea de-a doua va fi construită în parteneriat cu Casa Aceves, cu care am semnat un joint venture pentru a produce şi distribui tequila la nivel global.

Suntem mândri că produsele noastre, care au nume româneşti, sunt produse internaţionale, comercializate şi apreciate în toată lumea. Au devenit adevaraţi ambasadori pentru România, peste hotare. Vom continua să ne extindem portofoliul pe orizontală, pentru că acum acoperim principalele categorii de spirtoase: whisky single malt, brandy, votcă şi rom. Avem tehnologia necesară, capacitatea, resursele şi expertiza pentru a atinge o cotă de piaţă globală de 10% pe fiecare dintre aceste categorii, în următorii 10 ani. Pe lângă toate acestea avem două motoare care menţin Grupul Alexandrion în poziţia de lider al industriei de atât de mulţi ani: dorinţa de a evolua în permanenţă şi angajamentul de a oferi produse de cea mai bună calitate, care trec prin cele mai riguroase teste, pentru că sănătate consumatorilor noştri este pe primul loc.”

Portofoliul de băuturi spirtoase

Alexandrion Group produce băuturile sale spirtoase la Alexandrion Saber Distilleries 1789, unul dintre cele mai mari şi moderne centre de producţie şi îmbuteliere din Sud-Estul Europei, localizat în Bucov (Jud. Prahova), în apropierea Munţilor Carpaţi, de unde provine apa pură din componenţa băuturilor.

După succesul înregistrat cu Carpathian Single Malt Whisky, comercializat în multe ţări şi premiat deja la competiţii internaţionale prestigioase, Alexandrion Group va lansa, anul acesta, un nou brand de whisky single malt, maturat în butoaie cu diferite grade de ardere. Produsul unifică tradiţia scoţiană în producţia de single malt cu inovaţia şi se adresează consumatorului modern, dinamic, care petrece mult timp în mediul urban.

“La Bucov avem doua distilerii de whisky single malt, care ne-au permis să triplăm capacitatea de producţie. Vom produce whisky single malt şi în SUA şi Japonia. Produsele vor fi adaptate la specificul pieţelor în care vor fi distribuite” a explicat Dr. Nawaf Salameh.

La Alexandrion Saber Distilleries 1789 se produc două branduri de votcă: Kreskova Vodka şi Alexander. Kreskova Vodka a fost desemnată de experţii internaţionali cea mai bună votcă românească în 2023, obtinând medalia de aur, în cadrul competiţiei World Vodka Awards 2023, împreună cu distincţia “Country Winner” pentru România, în categoria “Pure Neutral Vodka”.

Anul acesta, Alexandrion Group va lansa alte două branduri. “Unul dintre branduri va celebra determinarea şi forţa de a cuceri cele mai înalte culmi, iar celălalt va onora realizările extraordinare ale unor oameni remarcabili din şase ţări” a adaugat Dr. Nawaf Salameh.

Alexandrion Group va adăuga celor două branduri de gin pe care le are în portofoliu – Kingsbury London Dry Gin, cu distribuţie naţională şi internaţională şi Alexander Gin, cu distribuţie în America de Sud, încă două branduri, dintre care unul va fi 100% românesc.

Romul este o nouă categorie în portofoliul de băuturi spirtoase al Grupului, care va lansa, în curând două branduri. “Vom acoperi toate tipurile de rom. Un master distiller cu experienţă bogată în producţia de rom caraibean, pe care l-am adus în România, ne-a ajutat să implementăm tehnologia şi reţele. Cele două branduri vor avea denumiri româneşti puternice” a spus Dr. Nawaf Salameh.

Alexandrion Group va produce şi tequila. Grupul a semnat un acord joint venture cu “Casa Aceves’’, un producător de tequila din Jalisco, principala zonă din Mexic în care se produce tequila. Cei doi lideri în producţia de băuturil alcoolice şi-au unit forţele pentru a crea şi lansa mai multe varietăţi de tequila autentică premium, acoperind ȋntreaga gamă. Alexandrion Group și Casa Aceves vor deschide filiale prin intermediul cărora acest proiect comun va fi coordonat și implementat, iar Alexandrion Group va distribui produsele la nivel global prin intermediul reţelei sale de hub-uri de business localizate în diferite ţări.

Portofoliul de vinuri

Vinurile din portofoliul Alexandrion Group sunt produse la Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 din regiunea Dealu Mare, acolo unde grupul deţine viţa-de-vie şi facilităţi de producţie şi stocare cu temperatură controlată. Grupul foloseşte metode ecologice de protecţie a viei şi îşi propune să producă exclusiv vinuri fără pesticide până în 2025.

Alexandrion Group produce vinuri premium, liniştite şi spumante, premiate la competiţii internaţionale, precum Hyperion, Byzantium şi Rhein Extra.

“Am schimbat radical strategia de producţie la crama noastră. Ne dorim să punem accentul pe calitate, nu pe cantitate: am redus cantitatea pe care o vom produce atât pentru piaţa naţională, cât şi pentru cea globală, la 1 milion de sticle de vin liniştit pe an” a explicat Dr. Nawaf Salameh.

Pentru cel mai longeviv vin spumant din România, Rhein Extra, produs la Pivniţele Rhein din Azuga, Alexandrion Group are planuri similare. Va produce 1 mil de sticle pe an.

Alexandrion Group a început să producă şi vermut, o altă categorie nouă în portofoliul său. Vermutul Del Chiaro este inspirat de călătoria în Valahia a lui Anton Maria del Chiaro, consilier italian al lui Constantin Brâncoveanu şi are ca bază soiurile de struguri tămâioasă românească şi fetească neagră.

Magazinele Alexandrion Experience

Alexandrion Group a dezvoltat o reţea de magazine Alexandrion Experience, cu un concept inovator, în care sunt comercializate băuturi premium, cu adaos comercial redus. Cumpărătorii au posibilitatea să deschidă şi să consume sticlele achiziţionate în magazin, alături de o selecţie de aperitive. Reţeaua include magazine în România, Grecia, Cipru şi Brazilia şi este în expansiune globală.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri