Începând cu luna noiembrie, MSL The Practice este agenția desemnată de PUMA pentru comunicarea în România. Selecţia a fost realizată în urma unui pitch organizat în a doua jumătate a anului.

Comunicat de presă

Cu o strategie solidă și o abordare creativă, agenția a câștigat în portofoliul său brandul PUMA, unul dintre cele mai importante branduri sportive la nivel global.

Noua colaborare plasează MSL The Practice în centrul comunicării creative PUMA la nivel local. Prin acest parteneriat, agenția va oferi consultanță pentru dezvoltarea strategiei de comunicare PUMA în România, care să susțină obiectivele de business ale brandului, printre care: campanii locale de comunicare, lansări, activări de brand, influencer marketing, relații cu media și comunități relevante sau event management.

“Ne bucurăm de noul nostru parteneriat și de faptul că cei care iubesc PUMA vor avea prin această colaborare accesul la mai multă informație asupra campaniilor și noilor produse PUMA, ambasadorilor și colaborărilor PUMA, a tot ceea ce înseamnă dinamism, progres și performanță în lumea PUMA, dar și asupra a tot ceea ce înseamnă istoria PUMA. Mai ales că ne aflăm în pragul aniversării a 75 de ani de existență a brandului nostru și suntem gata să ne bucurăm, aniversând împreună angajamentul nostru de a împinge și influența cultura urbană și sportul, fie prin siluete clasice, fie prin produse de performanță sau produse cu design inovator. Într-o lume care se schimbă atât de rapid, PUMA și-a asumat rolul de a fi “Forever Faster” – Adina Militaru, Country Manager PUMA Sports Romania.

“Suntem mândri că avem oportunitatea să lucrăm alături de PUMA, o companie cu o istorie și o evoluție surprinzătoare, care ilustrează întocmai mantra Forever Faster. Avem o mulțime de sneakerheads în echipa noastră și suntem entuziasmați că acum facem parte din această mare familie, PUMA family. Împărtășim aceleași valori, iar curajul, încrederea sau determinarea sunt cuvinte care ne caracterizează, așa că ne bucurăm că prin creativitatea, experiența și cunoștințele noastre putem contribui la consolidarea prezenței PUMA în România”, a declarat Eugen Suman, Creative Director MSL The Practice.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri