Incompatibilitate...

12:03, 19 Martie 2010 publicat în Lifestyle

Mereu ai spus ca pleci si de fiecare data te-ai intors. Mereu am spus ca nu o sa te mai primesc si de fiecare data te-am primit cu bratele deschise, cu dor, nesat, fericire, alinare, rasufland usurata ca am scapat de data asta. Te indrepti nesigur spre usa si dai sa o deschizi. E prima oara cand mana iti tremura.

Scenariul se repeta identic, pe ici colo cu cate o replica schimbata. Ne certam. De fiecare data. Ne impacam. Mai mereu. Regretam tot ce am spus… intotdeauna ne pare rau. Sincer!! Eu ma duc in bucatarie si iti prepar spasita tortul cu ciocolata pe care stiu ca il adori. Tu te grabesti tacand si cobori iute la floraria de jos. Cu margaretele nu dai niciodata gres. Stiu coltul stang de masa pe care o sa le asezi. Se intampla cam in acelasi timp sa ne cerem scuze. Poate ca ne iubim totusi cu adevarat si noi nu stim (oare?)... Se intampla sa ajungem la concluzia asta atunci cand facem dragoste, cu o imbratisare, nebunie si o tandrete care aduc prea mult a dragoste si a confuzie ca sa intelegem de fapt ce este. Comunicam. Comunicam mai putin si comunicam degeaba… Teorii… Prostii… Fara noima… Prapastii incep sa se ridice intre noi pe zi ce trece. Uriase. Eu una nu stiu sa le trec. Din ce in ce imi pierd cuvintele care ar putea sa ma ajute.

Zilele se sfarsesc aceleasi cu mine intr-un colt, cu tine in altul, cu amandoi imbratisati spunandu-ne ca nu putem renunta unul la celalalt si ca, mai mult decat ne temem unul de altul, ne este frica o sa sfarsim unul cu celalt. Nu asta ar trebui sa-si doresca doi oameni care si-au facut din vietile lor un destin comun? De ce ne temem? Si care dintre noi mai tare? Ne uram mereu cand ne certam, ne iubim nebuneste cand uitam de ce, ne despartim cu nepasare si indiferenta si ne intoarcem unul la altul cu un zambet larg, vesel, in care se citeste trist ca ne-a fost dor unul de altul. Suntem doi magneti care sunt atrasi unul de altul, dar nu au suficienta forta incat sa se lipeasca intr-o unire totala. Iar iubirea noastra e o iubire blestemata tocmai pentru ca nu este una intreaga, completa, care sa se consume si sa ne arda pana la capat, care sa nu se stinga mai devreme decat ar fi trebuit...

Presimtim finalul de fiecare data, dar nici unul nu are inima, vointa, dorinta de a rostogoli primul piatra. Ne mintim, ne spunem adevarul si ne luam in tacere in brate, incercand sa ne imaginam cum ne-ar fi unul fara de celalalt. Ma chircesc de durere si ma strang cat pot langa tine. Tu ma strangi cu putere de parca nu ai vrea sa ma lasi sa plec. Imi spun ca da, sunt pregatita, dar o voce mai presus de mine (se pare ca imi apartine), pe care n-o mai recunosc dupa tonul disperarii, imi spune ca nu, nu vrea sa se termine. Tu chiar nu vezi ca nu as mai fi aceeasi fara tine? Blestem cum ma pricep zeii, viata, destinul, pe mine, pe tine, pe cei care au amagit sufletele cu stigmatul de “necompatibil”.

Citeste si:
Povestea ta, de ziua noastră
Povestea ta, de ziua noastră


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri