Viața m-a adus într-un punct în care abia mai recunosc tot ceea ce am în jurul meu. Pun la îndoială adevăruri pe care le știam, asta după ce promisiunile mi-au fost călcate în picioare.
Nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge aici, însă poate că așa a fost mai bine. Drumul meu este presărat cu mai multe obstacole, însă sunt convinsă că toate astea au un scop. Călătoria poate fi frumoasă și așa, nu?
Sunt multe lucruri care dor și chiar mai multe care în loc să doară mi-au lăsat sufletul uscat. Nu plâng, nici nu râd, nu sunt tristă, dar nu sunt nici fericită.
Mă uit în fiecare zi în oglindă să văd dacă mai am acel zâmbet pe care îl știam, dacă mai am ochii aceia plini de viață, dacă...mai sunt eu cea care mă privesc.
Mă gândesc, totuși, că trebuie, trebuie neapărat să fie un strop de rațiune în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Sper ca până atunci să îmi poată zâmbi inima din nou pentru a recunoaște lucrurile curate din jurul meu.
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie
Arhetipurile în mentalul colectiv românesc. Alegerile și fricile românilor
Cei 6 supereroi: Poveștile celor șase copii care au învins, chiar și la 540 de grame de viață. Aparatura medicală de ultimă generație îi ajută pe prematuri să meargă acasă