Viața m-a adus într-un punct în care abia mai recunosc tot ceea ce am în jurul meu. Pun la îndoială adevăruri pe care le știam, asta după ce promisiunile mi-au fost călcate în picioare.
Nu mi-am imaginat vreodată că voi ajunge aici, însă poate că așa a fost mai bine. Drumul meu este presărat cu mai multe obstacole, însă sunt convinsă că toate astea au un scop. Călătoria poate fi frumoasă și așa, nu?
Sunt multe lucruri care dor și chiar mai multe care în loc să doară mi-au lăsat sufletul uscat. Nu plâng, nici nu râd, nu sunt tristă, dar nu sunt nici fericită.
Mă uit în fiecare zi în oglindă să văd dacă mai am acel zâmbet pe care îl știam, dacă mai am ochii aceia plini de viață, dacă...mai sunt eu cea care mă privesc.
Mă gândesc, totuși, că trebuie, trebuie neapărat să fie un strop de rațiune în tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Sper ca până atunci să îmi poată zâmbi inima din nou pentru a recunoaște lucrurile curate din jurul meu.
Ce prevede legea pentru combaterea violenței în școli: sancțiuni graduale, de la mustrare la exmatriculare
Craiova găzduiește un nou concurs de gimnastică aerobică, cu intrare liberă pentru public
Ministrul Educației cere clase mai mici: „34 de elevi într-o clasă e enorm”
Maria Aldea, campioană națională U16 la șah: povestea unei performanțe de excepție