Nu putem evolua fătă durere, astfel că tristețea și dezamăgirea sunt inevitabile în viață. Nu fugi de lucrurile mai puțin plăcute pentru că, este foarte posibil, ca acestea să se dovedească a fi extrem de utile în evoluția ta.
Lasă trecutul în spate și iartă-i pe cei care te-au îndreptățit. Eliberează-te de durere și pornește către o nouă viață, o nouă etapă, o nouă lume în care tu să fii eroul principal, nu o victimă în propria poveste.
Trăiește-ți viața cu bucurie, chiar și atunci când lucrurile nu sunt exact așa cum ți-ai imaginat. Binele mereu învinge, iar sufletele curate vor găsi întotdeauna răsplată în moduri neașteptate.
Viața e povestea pe care tu ți-o scrii chiar în acest moment, așa că dă-ți șansa să rămâi personajul care se ridică pe sine de la pământ, iar și iar, pentru ca, la final, să nu regreți nimic și să știi că ai gustat și ai simți la maxim ce înseamnă... să trăiești cu inima.
Ministerul Educației cercetează sursele birocrației din școli, pentru a ușura munca profesorilor
Ministerul Muncii clarifică drepturile financiare majorate pentru elevii cu CES și handicap
Comisia Europeană cere statelor membre planuri clare de reformă în educație
Olimpiadele naționale vor fi găzduite de universități începând din 2027