8 Aprilie 2016 publicat în Lifestyle 46 share-uri

La 17.00 am intalnire cu directorul. Imi trec unghiile rosii peste dosarele groase si imi repet in minte discursul. Totul decurge bine. Raman o clipa singura in biroul ala dreptunghiular, cu pereti din sticla. Mai lucrez ceva, imi mai vin proiecte si oameni noi, vad ce accept si ce nu, dar nu ma pierd niciodata cu firea. Asta-i lege. Asta-i legea.

de Marina Rasnoveanu

__________________

Tastez ceva. Ma opresc si o fixez cu privirea. 5 secunde, nu mai mult. Atat imi trebuie. Imi incrucisez bratele, schitez un zambet ironic si dau ochii peste cap.

Gata, a priceput mesajul, pot pleca. Calc apasat, merg dreapta, ca doar de ieri am fusta noua, din piele. Mai lucrez ceva, imi mai vin proiecte si oameni noi, vad ce accept si ce nu, dar nu ma pierd niciodata cu firea. Asta-i lege. Asta-i legea.

Ma conversez cu project managerul din colt, cu programatorul de la fereastra si cu web designerul din fata. E una la intrare care mereu ma saluta cand vin, oare ea n-o fi vazut ca o ignor, ca nu conteaza?

We are not the same, imi spun, in timp ce mai dau o data ochii peste cap. Reflex, ce sa-i faci?

La 17.00 am intalnire cu directorul. Imi trec unghiile rosii peste dosarele groase si imi repet, in minte, discursul. Totul decurge bine. Raman o clipa singura in biroul ala dreptunghiular, cu pereti din sticla.

In fata, Bucurestiul se pregateste, incet, de transformare. Luminile de pe Basarab se aprind, masinile se inghesuie la semafoare, cafenelele se umplu de oameni.

E toamna tarzie. Bureaza un pic. Cerul e acoperit din loc in loc cu nori amenintatori. N-o sa ploua, o spun ca o sentinta. Si, dintr-o data, acelasi sentiment.

Sunt peste toate. Like a little God, rad infundat si privesc peste umar la gloata din stanga mea.

Dau sa plec. Proasta de la intrare nu ma vede si ma loveste in plin. Cafeaua se revarsa pe fusta mea cea noua si, mai rau, pe telefon. In masina incerc din rasputeri sa il deschid. Nimic.

E rosu si o coada pana la Ploiesti. In stanga mea, pietonii se opresc si ei. O doamna trecuta de prima tinerete priveste fix, in fata. Are o haina de blana, un pic tocita si niste pantaloni evazati. Ciudat, dar imi place. Are acel ceva. Prestanta, poate. Priveste trist. Foarte trist. Fuck! D-asta nu-mi place sa nu-mi mearga telefonul. Incep eu acum sa ii vad pe astia care nu conteaza!

Dar uite, desi e trista, s-a machiat si a iesit din casa. Si mai are si prestanta. Nu, demnitate as zice.

Intoarce si ea capul spre mine. Mimez nepasarea. Cand traverseaza ma priveste iar pret de o secunda. Imi zambeste. Nu stiu de ce naibii, ca nu ma cunoaste, dar femeia aia trista mi-a zambit chiar mie!

Foto int: Anton Romanov / Shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!



Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri