Există nopți în care mă trezesc brusc, fără motiv, și stau cu ochii deschiși în întuneric. Mă gândesc la tot ce am trăit, la toți oamenii care au trecut prin viața mea, și la felul în care iubirea, de fiecare dată, a venit ca o furtună și a plecat ca o tăcere. Mi se face frică. Nu de moarte, ci de gândul că aș putea muri neiubită. Pentru că uneori, singurătatea doare mai tare decât orice boală, și tăcerea dintre două inimi e mai grea decât sfârșitul.
Am crescut crezând că dragostea e o dovadă de bunătate. Să te dai toată, să dăruiești fără măsură, să repari, să aștepți, să ierți. Mi s-a spus că femeile puternice iubesc fără condiții. Așa am devenit una dintre ele: femeia care oferă până la epuizare, care iartă chiar și atunci când doare, care zâmbește în timp ce inima i se rupe. Dar nimeni nu m-a învățat cum e să fii iubită. Să te lași atinsă fără teamă, să nu te temi că vei fi părăsită după prima slăbiciune, să crezi că ești demnă de iubire chiar și atunci când nu ești perfectă.
Când nu te iubește nimeni cum ai nevoie, începi să crezi că așa trebuie să fie. Te obișnuiești cu jumătăți de oameni, cu mesaje trimise și netrimise, cu promisiuni neîmplinite. Te minți că e suficient, că iubirea nu e pentru toți, că unele inimi sunt făcute doar ca să înțeleagă iubirea, nu s-o primească. Am fost femeia care s-a consolat cu absența, care a râs la glume care n-o mai făceau să râdă, doar ca să nu fie singură la cină. Și într-o zi, m-am uitat în oglindă și n-am mai recunoscut nimic. Eram vie, dar goala.
Mi-am dorit să nu mai simt. E mai ușor așa. Să nu te mai doară nimic, să nu mai speri, să nu mai aștepți. Dar tăcerea aceea m-a înspăimântat. Pentru că nu era liniște, era moarte lentă. Iubirea ne ține vii, chiar și atunci când doare. O femeie fără iubire devine umbră. Se ascunde în spatele rutinelor, al sarcinilor zilnice, al zâmbetelor automate. O recunoști ușor — râde prea tare, doarme prea puțin și se uită lung la perechi străine pe stradă, ca și cum ar căuta o dovadă că iubirea încă există.
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro
Mi-am făcut un obicei din a spune cele mai crude adevăruri în glume și metafore. Poate că uneori acestea par a fi ascunse în spatele unei formule sofisticate, dar, în esență, sunt simple. Acest lucru este valabil...

McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună
Prelungim termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați. Ultima zi de înscriere: 10 octombrie
Un român câștigă Premiul Next Generation Design pentru bicicleta hibrid-electrică SYNTHESIS
Ajungem MARI lansează Muzeul Viu al Empatiei