Romexpo a fost transformat într-un spațiu de spectacol, unde muzica, eleganța și rafinamentul s-au împletit pentru a crea o experiență cu adevărat specială. Marii artiști care au făcut istorie timp de zeci de ani au urcat pe scenă și au oferit momente muzicale de excepție. Festivalul a adus un concept diferit și atipic, care a fost extrem de bine primit de public, dovedind că românii aveau nevoie de un astfel de eveniment care să celebreze muzica și cultura într-un mod unic.
“Ne-am dorit un festival complet diferit de ce era pe piața din România. Cu toate emoțiile și provocările, am demonstrat că se poate face și un festival curat, aerisit, cu muzică de calitate, cu oameni, ambient și experiențe de excepție. Am fost și suntem copleșiți de valul de mesaje de apreciere și felicitări pe care le primim constant. Asta ne motivează și ne responsabilizează ca la ediția următoare să ridicăm și mai mult ștacheta. Am pregătit surprize de proprorții pentru a doua ediție, deja lansată și anunțată în timpul festivalului, Visez ca Unforgettable Festival să devină festivalul inimilor, pentru aceia care simt ca noi, care iubesc muzica de calitate, care vor să trăiască experiențe muzicale unice. Un obiectiv important a fost să îl celebrăm și pe marele maestru, Gheorghe Zamfir, regele naiului cum pe merit i se mai spune, pentru care am creat conceptul Celebrating Zamfir, ce a servit drept sursă de inspirație pentru întregul proiect. Simt că trebuie să celebrăm marii artiști ai muzicii cât încă ne mai putem bucura de muzica lor, iar prin duetele inedite puse în scenă, am arătat că indiferent de vremuri, muzica bună poate atrage și cuceri toate generațiile. Abia așteptăm să putem dezvălui mai multe despre ediția din 2025, pentru care biletele sunt deja puse în vânzare, la un preț special, dar pe termen limitat”, a declarat Radu Fornea, fondatorul Unforgettable Festival.
Prima zi: Night of Legends
Festivalul a debutat în forță pe 13 septembrie cu seara intitulată "Symphonic Legends," dedicată marilor artiști internaționali și autohtoni. Gheorghe Zamfir, cel mai mare maestru al naiului, a oferit un moment cu totul special, fiind descris de Mihai Morar drept "un moment pentru totdeauna. Manifest pentru Unforgettable Festival."
Prima seară a adus și debutul proiectului "The Blessed Voices", o colaborare unică și emoționantă între Laura Bretan, Montserrat Marti Caballé și Elena Moșuc. Acest trio de excepție a oferit momente speciale care au omagiat muzica clasică, iar interpretările lor au fost primite cu aplauze și admirație, reușind să creeze o legătură puternică cu publicul.
Seara a continuat cu reunirea duo-ului Al Bano și Romina Power, care au adus pe scenă magia festivalurilor Sanremo și Arenele di Verona, cu hituri nemuritoare precum „Felicità” și „Libertà”. Pe lângă emoția pură, Seara s-a încheiat cu performanța uimitoare a lui Havasi, cel mai rapid pianist din lume, care a captivat publicul cu interpretarea sa intensă.
De asemenea, în cadrul primei seri a avut loc și un tribut emoționant pentru liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, realizat de Radu Fornea și Orchestra Simfonică București, alături de dirijorul Daniel Jinga.
A doua zi: Night of Little Paris
Pe 14 septembrie, festivalul s-a transformat într-o călătorie muzicală spre inima Franței. Seara "Night of Little Paris" a început cu Julien Dassin care a adus un tribut emoționant tatălui său, Joe Dassin, interpretând piese reper precum „Et si tu n’existais pas” și reușind să trezească amintiri și emoții puternice în rândul spectatorilor. Chiara di Bari și Daniel Lavoie au prezentat fragmente din „Notre-Dame de Paris”, aducând pe scenă dramatismul și pasiunea acestui musical iconic.
În această seară, Lara Fabian a captivat publicul cu vocea sa inconfundabilă și interpretări pline de emoție. Pe scenă, a fost însoțită de doi invitați speciali care au adăugat un plus de magie momentelor. Laura Bretan s-a realăturat artistei francofone pe scenă creând un moment de o sensibilitate rară. Ulterior, Garou a acompaniat-o pe Lara în duet pentru celebra melodie „Et Maintenant”, oferind o interpretare de o profunzime și intensitate care au rezonat puternic în inimile spectatorilor.
Publicul a fost încântat și de momentul dedicat campionilor olimpici de la Paris 2024, în care Orchestra Simfonică București, condusă de Daniel Jinga, au cântat melodia „We are the champions”. A fost un omagiu adus performanței și determinării sportivilor români, o parte dintre ei prezenți și ei în public.
Și, tot în această seară, a fost făcut și anunțul oficial al organizării celei de-a doua ediții a festivalului, programată pentru Septembrie 2025. Primele bilete au fost deja puse la vânzare aici, semn că Unforgettable Festival își continuă misiunea de a aduce experiențe muzicale de excepție în România.
A treia zi: A Night of Dancing
Ultima seară, "A Night of Dancing," a oferit publicului un spectacol exploziv. Theo Rose a deschis seara cu o performanță plină de energie, iar Gipsy Kings au adus vibe-ul lor unic, plin de viață și libertate, încingând atmosfera cu ritmuri de rumba și flamenco. Colaborările inedite dintre Laura Bretan și Gipsy Kings, precum și între Theo Rose și Gypsy Kings, au fost printre momentele cele mai apreciate, oferind o energie aparte pe scena festivalului.
Momentul culminant al festivalului a fost fără îndoială apariția electrizantă a lui Jessie J. Publicul a așteptat cu sufletul la gură show-ul artistei britanice, care a deschis în forță cu „Do it like a dude”. Pe lângă interpretările pline de energie, Jessie J a oferit și momente de reflecție prin discursurile sale emoționante. Înainte de piesa „Nobody’s Perfect”, ea a încurajat tinerii să creadă în ei înșiși, iar înainte de „Who You Are”, le-a vorbit despre importanța autenticității și a curajului de a fi reali. Cu „Flashlight”, artista a adus un omagiu celor care nu mai sunt în viețile noastre, creând un moment de profunzime și empatie.
O experiență completă, Unforgettable
Unforgettable Festival nu a fost doar despre muzică. Participanții s-au bucurat de o experiență culinară fascinantă, cu o varietate de standuri care au oferit delicii din bucătăriile internaționale, de la Festivalul Trufelor, până la delicioșii burgeri, preparate tradiționale, pizza, dar și delicatese dulci. Artiștii stradali au adus un plus de farmec, completând atmosfera cu dansuri și reprezentații care au îmbogățit experiența festivalului.
Scena impresionantă, echipată cu 500 de metri de ecrane LED, a asigurat o vizibilitate excelentă din orice colț al incintei, oferind fiecărui spectator șansa de a se bucura pe deplin de fiecare performanță. Toate aceste elemente s-au îmbinat perfect pentru a crea o experiență completă și captivantă, oferind participanților amintiri valoroase și momente de bucurie autentică.
Fiecare seară de festival s-a încheiat într-o notă festivă, cu un after party animat de singurul DJ din România specializat în muzica anilor '60-'70. Publicul a avut ocazia să continue petrecerea într-un mod autentic, dansând pe ritmurile unor piese clasice care au marcat generații întregi. Atmosfera a fost una vibrantă, oferind participanților încă un motiv să se bucure de experiența completă oferită de Unforgettable Festival.
Cum s-a văzut Unforgettable Festival în ochii publicului
Au curs mii de mesaje emoționante de la publicul care a participat, cu cuvinte mari la adresa festivalului de la “divin”, “excepțional”, “magic”, până la mesaje profunde care au bucurat întreaga echipă. “Felicitări organizatorilor, super festival, o adevărată sărbătoare a momentelor magice chiar de neuitat, noi spectatorii am trăit momente unice, la intensitatea maximă, am râs, am cântat, am dansat, mulțumim cu iubire și recunoștință.”
Unforgettable Festival a demonstrat că este mai mult decât un eveniment muzical; este o celebrare a artei, a culturii și a emoției. Cu un concept diferit și o abordare unică, festivalul a reușit să atingă inimile a peste 20.000 de oameni și să stabilească noi standarde în organizarea de evenimente muzicale. Anunțul ediției din 2025 nu face decât să întărească succesul acestei prime ediții, promițând o nouă serie de momente care să rămână în amintirea tuturor. Abonamentele de acces general s-au pus deja in vânzare într-un număr limitat la prețul de pre-sale aici.
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani