Hoții de atenție - cum să ne recăpătăm concentrarea disipată de afluxul de informații și de feedurile rețelelor sociale

Jurnalistul Johann Hari a parcurs 50.000 de kilometri pentru a intervieva, din S.U.A. și Canada până în Europa, Rusia sau Australia, nu mai puțin de 250 de experți în neuroștiințe și psihologie, oameni de știință și echipe de cercetători care studiază intensitatea, cauzele, dar și consecințele pierderii atenției și concentrării. Inclusiv rolul pe care acest fenomen îl joacă în stările de oboseală cronică, epuizare fizică și mentală, depresie și anxietate.

Comunicat de presă

„Abia împlinisem 40 de ani și, oriunde mă întâlneam cu oameni de vârsta mea, de fiecare dată ne plângeam că ne-am pierdut capacitatea de concentrare, de parcă ar fi fost un prieten care, într-o zi, pur și simplu a dispărut în neant și nimeni nu l-a mai zărit niciodată”, mărturisește jurnalistul Johann Hari, autorul celui de-al treilea bestseller New York Times, Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra, recent publicat la Editura Trei, în colecția „Psihologia pentru toți”.

Pentru a afla dacă acest lucru este o trăsătură care afectează doar anumiți indivizi, în anumite conjuncturi stresante din viețile lor, dacă (ni) se întâmplă tuturor odată cu înaintarea în vârstă sau dacă este un fenomen colectiv al vremurilor actuale, cauzat (și) de distragerile rețelelor de socializare, Hari a călătorit în toată lumea, într-un demers jurnalistic riguros și minuțios documentat. El a parcurs 50.000 de kilometri pentru a intervieva, din S.U.A. și Canada până în Europa, Rusia sau Australia, nu mai puțin de 250 de experți în neuroștiințe și psihologie, oameni de știință și echipe de cercetători care studiază intensitatea, cauzele, dar și consecințele pierderii atenției și concentrării. Inclusiv rolul pe care acest fenomen îl joacă în stările de oboseală cronică, epuizare fizică și mentală, depresie și anxietate.

Odată ce a identificat nu mai puțin de 12 cauze reale ale lipsei concentrării, acestea l-au condus pe autor la soluțiile prin care oamenii își pot recupera atenția, dacă sunt hotărâți să lupte pentru ea. Pornind de la propria luptă, documentată, de asemenea, în paginile cărții: 3 luni petrecute fără telefon și laptop cu acces la internet, într-un loc mai izolat.

Cum a decurs experimentul, ce conștientizări i-a adus și în ce fel această experiență a fost validată, ca beneficii, de cercetările științifice, Johann Hari descrie pe larg, încă din primele capitole ale cărții. „Ani de zile, de fiecare dată când nu mă puteam concentra, mă învinovățeam furios. Îmi ziceam: <Ești leneș, indisciplinat, trebuie să te aduni.> Sau aș fi dat vina pe telefon și m-aș fi revoltat împotriva lui (…). Cei mai mulți oameni pe care îi cunosc au același tip de reacție. Dar am descoperit că, de fapt, se produce un fenomen mult mai profund decât eșecul personal sau o simplă nouă invenție a unui gadget”, își începe Hari călătoria.

Pentru cei care au trăit cel puțin o dată aceste sentimente sau se confruntă în mod acut cu această problemă și nu găsesc o rezolvare, dar și pentru cei care vor să înțeleagă profunzimea acestui fenomen și în ce fel le afectează viața cotidiană, el oferă trei motive pentru care Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra merită toată atenția lor. Dar și explicații și soluții utile.

Primul motiv, după cum explică Hari, este că „o viață plină de distrageri, la nivel individual, este una sărăcită”, pentru că incapacitatea centrării și menținerii atenției pe subiectele importante de rezolvat atrage lipsa atingerii obiectivelor propuse și, în cele din urmă, o stare de lipsă de scop și sens existențiale. Citându-l pe dr. James Williams, acesta precizează că „...trebuie să acordăm atenția cuvenită lucrurilor cu adevărat importante. Dacă nu putem să facem asta, devine dificil să întreprindem orice”.

Al doilea motiv pentru care călătoria în paginile cărții „Hoții de atenție” poate fi una transformatoare, este că fragmentarea atenției duce la scăderea abilității de a rezolva probleme și afectează omenirea la nivel global, nu doar personal. „Oamenii care nu se pot concentra vor fi mult mai atrași de soluții autoritare simpliste și va fi mai puțin probabil să sesizeze când acestea dau greș. O lume cu cetățeni lipsiți de atenție, ce alternează între Twitter și Snapchat, va fi o lume de crize în cascadă, pe care nu le vom putea gestiona”.

Al treilea motiv pentru care devine chiar necesar ca oamenii să se concentreze pe propria atenție, este acela că doar atunci ei pot face schimbări, benefice la nivel individual și ca societate.

Cei care vor să-l asculte și să îl vadă față în față pe renumitul jurnalist vor avea ocazia pe 3 iunie 2023, când Johann Hari va veni pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca. El va vorbi, în cadrul seriei de conferințe și workshopuri The Inner - Mapping Inside, despre „Cum depășim anxietatea și depresia prin apropiere umană”.

Johann Hari este jurnalist, autor a trei bestselleruri New York Times traduse în 38 de limbi și producător executiv al filmului „The United States Vs Billie Holiday”, recompensat cu 11 premii și 25 de nominalizări, printre care și o nominalizare la premiile Oscar, și al unui serial în opt părți, ambele bazate pe prima sa carte, despre cauzele și soluțiile adicțiilor, „Chasing the Scream. The First and Last Days of the War on Drugs. Cea de-a doua carte, Legături pierdute. Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare, publicată în România la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți”, a fost numită de British Journal of General Practice, „una dintre cele mai importante ale perioadei recente”.

Este unul dintre cei mai urmăriți speakeri TED, iar discursurile sale, „Tot ce credeți că știți despre dependență este greșit” și „This could be why you're depressed or anxious”, au fost urmărite de 93 de milioane de ori. A primit în două rânduri titlul de „Jurnalist al Anului” din partea Amnesty International și a fost desemnat „Cultural Commentator of the Year” și „Environmental Commentator of the Year” la premiile Comment Awards. În calitate de jurnalist, el colaborează cu publicații ca New York Times, Los Angeles Times, The Guardian, The Spector, Le Monde Diplomatique, the Sydney Morning Herald și Politico.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri