CU 60 DE PREMII OFERITE DE INDUSTRIA MUZICALĂ, IMAGINE DRAGONS, UNA DINTRE TRUPELE FENOMEN ALE MOMENTULUI, AJUNGE PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, LA CEA DE-A OPTA EDIȚIE A FESTIVALULUI UNTOLD

Trupa Imagine Dragons vine pentru prima dată în România, anul viitor, la festivalul UNTOLD! Organizatorii anunță astfel o premieră pentru țara noastră și primul live-act major pentru cea de-a 8-a ediție UNTOLD, care va avea loc între 3 și 6 august 2023, în Cluj-Napoca. Imagine Dragons este una dintre cele mai mari trupe de pop rock din lume și una dintre cele mai iubite formații de pe întreg mapamondul.

Recompensată cu un Premiu Grammy, 10 premii Billboard Music Awards, 5 trofee Teen Choice Awards, 3 American Music Awards, 8 premii BMI Pop Music, un trofeu Echo Music, un MTV Video Music Award și un World Music Award, trupa din Statele Unite ale Americii a inclus festivalul UNTOLD în turneul mondial din 2023. O veste mult așteptată de fanii Imagine Dragons din România și nu numai!

Dan Reynolds, Wayne Sermon, Ben McKee și Daniel Platzman au pus bazele Imagine Dragons în Nevada. Primul single lansat a fost ,,It’s Time”, urmat de un prim album considerat iconic - ,,Night Vision”, apărut în 2012.

,,Radioactive”, single-ul de promovare pentru acest material discografic, a fost numit de publicația Rolling Stone ,,cel mai mare hit rock din 2012”, fiind și piesa cu cele mai multe săptămâni de prezență în clasamentul oficial al Statelor Unite, Billboard Hot 100. Billboard a recompensat trupa cu trofee la categoriile: ,,Breakthrough Band of 2013" și ,,Biggest Band of 2017”.
Single-ul ,,Believer” a fost cea mai bine vândută piesă din 2017 în Statele Unite și a intrat în clasamentul celor mai bine vândute piese din toate timpurile.

Cinci ani mai târziu, ,,Believer” marchează un record și pe platforma de streaming Spotify, e piesa cu cea mai lungă perioadă de prezență în Top Songs Global, 301 de săptămâni, cu peste 2,277 miliarde de ascultări.

Piesele ,,Thunder” și ,,Whatever It Takes”, incluse în albumul ,,Evolve”, au ajuns pe locul 1 în Billboard Hot Rock Songs, fiind piesele cu cele mai multe săptămâni de prezență consecutivă în fruntea topului american.

Imagine Dragons înseamnă 10 ani de carieră de succes, o trupă care a oferit de fiecare dată amintiri memorabile în turneele live, la fiecare piesă lansată, un portofoliu impresionant

de premii și un fanbase uriaș în fiecare colț de lume. În luna august a anului viitor, fanii se vor putea bucura live de Imagine Dragons la festivalul UNTOLD.

FANII POT CUMPĂRA ABONAMENTE LA UNTOLD 2023, LUNI, 28 NOIEMBRIE, DOAR DACĂ SE ÎNREGISTREAZĂ PE UNTOLD.COM

Abonamentele pentru cea de-a 8-a ediție UNTOLD vor fi scoase la vânzare luni, 28 noiembrie. Organizatorii au pregătit 10.000 de abonamente pentru fanii care se înregistrează pe untold.com. Peste 50.000 de oameni s-au înscris deja și speră să fie printre norocoșii care își asigură intrarea la unul dintre cele mai mari festivaluri din lume. La vânzarea de pe 28 noiembrie, prețurile vor fi următoarele:

General Access Basic: 129 euro + taxe (preț final 250 euro + taxe)

General Access Risk-Free: 149 euro + taxe (preț final 270 euro + taxe)

VIP: 350 euro + taxe (preț final 500 euro + taxe)

Povestea cu numărul 8 a festivalului UNTOLD se va scrie între 3 și 6 august 2023, în Cluj-Napoca.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri