, 3 Septembrie 2021 publicat în Cultura 18 share-uri

Cristina Tudor, inițiatoarea proiectului "Generații – Moștenirea tăcută", explorează în lucrările sale moduri inedite de a îmbina diverse mijloace de expresie spectaculară: cuvântul scris și rostit, dansul și muzica. Ideea pentru acest proiect (piesă de teatru inspirată de poveștile propriei familii și ateliere de scriere intuitivă) a apărut în urma unor discuții semnificative cu părinții, bunicii și alți membri ai familiei sale, ale căror povești au impresionat-o.

Experiența de a le asculta și de a le transmite mai departe prin scris și viu grai, în interiorul și în afara cercului apropiat, au deschis noi căi de comunicare cu alte generații, precum și o mai mare înțelegere a moștenirii culturale ce le transcende.

Cristina, povestește-ne despre proiectul “Generații- Moștenirea tăcută”. De unde a plecat conceptul acestuia și care au fost așteptările tale pentru el?

Totul a pornit de la poveștile auzite de la părinții și bunicii mei, despre străbunicii mei. Mă fascinează cât de vii și frumoși au fost, în ciuda greutăților prin care au trecut. Și-au trăit viața într-un mod care pe mine mă inspiră. Am început să le scriu poveștile și, scriind, m-am gândit că fiecare familie are acele figuri "legendare" sau acele povești ce inspiră un mod de a trăi.

Momentul în care m-am decis să scriu acest proiect în forma lui de acum a fost momentul în care am realizat relevanța lui, nu doar la nivel artistic pentru mine, ci și la nivel social. Aceste povești de familie trăiesc în noi, fie că noi conștientizăm asta, fie că nu; sub formă de principii, valori, tipare comportamentale. Este important să le cunoaștem pentru a le înțelege, aprecia sau poate pentru a opta să le înlocuim, dacă nu ne fac bine.

Proiectul a luat naștere în urma experiențelor personale și ale poveștilor împărtășite cu familia ta. Ce ai descoperit în urma acestora și cum se translatează ele în formula artistică propusă de proiect?

Am descoperit că simplul act de a povesti creează (dincolo de transferul de informații) o legătură emoțională puternică între povestitor și ascultător, prin empatie. Atât în spectacol, cât și în ateliere, le propunem celor prezenți să intre în acea atmosferă specifică unei seri de vară la foc, sau iarna la sobă, când generații diferite se adună pentru a spune povești, pentru a cânta, a fi pur și simplu împreună.

Odată ce ne conectăm la emoțiile noastre, diferențele dintre noi se estompează și devenim mai disponibili să comunicăm. Regia spectacolului este semnată de Corina Andrian, care ne-a încurajat constant să intrăm în contact cu acel tip de emoție ce generează atmosfera despre care vorbeam mai devreme. Ca atare, pe lângă actorie, în spectacol ne folosim de mijloacele de expresie disponibile nouă - dansul și cântatul live. Muzica este compusă de Adrian Piciorea, care a fost prezent în sala de repetiții de la prima lectură. Astfel a creat o coloană sonoră ce potențează fiecare fir narativ ce se desfășoară în scenă.

Cum își propun spectacolele și atelierele de scriere intuitivă să abordeze tonul generației de adolescenți de astăzi? Cum a fost pentru tine lucrul cu tinerii și ce ai descoperit în urma acestuia?

Atât spectacolul, cât și atelierele vorbesc trăirilor și emoțiilor noastre esențiale. Abordăm teme precum: apartenența, copilăria, iubirea, dorul, lumea amintirilor, lucruri cu care ne identificăm cu toții. Ne apropiem de publicul nostru încă din timpul spectacolului, jucând printre ei. Apoi îi invităm să ne pună întrebări, să-și spună părerea despre spectacol, să ne dea feedback. La ateliere ne încălzim într-un mod dinamic, conectându-ne la propriile senzații și stabilind o interacțiune deschisă și lipsită de pretenții. Nu le cerem participanților să facă nimic, fără să facem și noi ceea ce le cerem lor. Ne spunem și noi poveștile și învățăm de la ei, în aceeași măsură în care ei descoperă lucruri din această experiență.

Pentru mine este un privilegiu să iau parte la dezvăluirea trăirilor lor și mă simt profund emoționată în acele momente. La Pașcani, spre exemplu, unde am avut un număr mare de participanți la ateliere, simțeam că nu este destul timp și că aș putea sta zile întregi ascultându-i. Mulți dintre ei au o maturitate și un discurs ce m-au lăsat fără cuvinte. Am învățat că ne putem apropia între noi cu mare ușurință pe baza experiențelor noastre esențiale. Pentru a stabili o comunicare semnificativă între generații trebuie să ne intereseze cu adevărat să ascultăm: mai întâi pe noi înșine și apoi pe ceilalți. Până nu realizăm că propriile noastre experiențe sunt valide, nu le vom aprecia pe cele ale bunicilor noștri. O emoție puternică pe care eu o trăiesc activ mă poate conecta cu străbunica mea ce a trăit o emoție similară, în circumstanțe specifice timpului său.

Spectacolele, atelierele de scriere intuitivă și spus povești au avut loc în mai multe orașe- Giurgiu, Constanța, Babadag, Iași și Pașcani. Cum s-au desfășurat activitățile și cum au primit comunitățile aceste experiențe?

Am fost primiți cu o căldură la care puteam doar să sperăm și de care suntem copleșiți. În urma fiecărei reprezentații am ținut sesiuni de întrebări și răspunsuri, în care publicul a fost foarte deschis și dornic de a comunica. La Babadag, spre exemplu, am jucat pe terenul de sport al unei școli, în fața unui public format în mare parte din copii, care ne-au pus niște întrebări serioase și interesante, ce ne-au dat de gândit mult timp după aceea. La atelier, a doua zi ne-am trezit cu o curte plină de participanți (deși noi ne propusesem să avem un număr limitat, pentru a le putea da atenție tuturor), de toate vârstele: copii, adolescenți, părinți, chiar și o mămică venise cu bebelușul în cărucior, pentru a asculta povești, întrucât îi plăcuse spectacolul foarte mult. Scopul principal al proiectului a fost atins: am privit generațiile întrunindu-se și bucurându-se că sunt împreună.

Cum ai simțit atmosfera în zilele de ateliere? În ce s-a transformat curiozitatea inițială a participanților pe parcursul procesului de lucru?

Atmosfera a fost un amestec de efervescență și căldura dată doar de interacțiunile sincere, în care simți cu adevărat că ești auzit. De la curiozitatea și timiditatea tipică unui început lucrurile au evoluat spre poftă de joacă, exprimare liberă și o conexiune autentică a participanților (și implicit a noastră) cu propriile trăiri, precum și cu ale celor împărtășite de ceilalți.

În afară de adolescenți, la proiect au luat parte și părinții și bunicii lor. Cum ai văzut deschiderea lor și cum s-a transformat interacțiunea cu membrii familiei?

Am avut noroc de niște participanți din rândul adulților foarte deschiși și comunicativi (o parte din ei s-au înscris pe email împreună cu copiii). Au participat la toate exercițiile propuse de noi, chiar și la cele de teatru care implică un grad ridicat de dinamism, imaginație și un oarecare confort cu ideea de ridicol. Au scris și dânșii niște povești care ne-au emoționat și și-au susținut copiii în fiecare moment, printre jocuri, scris și emoții. O mare parte au descoperit lucruri noi despre copiii lor, ascultând ceea ce au scris.

Contextul creat poate da naștere la momente profund emoționante. A existat vreun astfel de moment care ți-a rămas în minte?

Da, acestea au loc în cadrul fiecărui atelier, fără excepție. Eu sunt copleșită și mă simt foarte recunoscătoare că mi se permite să iau parte la momente atât de sincere și frumoase.

Un moment care îmi vine în minte acum este ziua a doua a atelierului de la Constanța, când simțeam un nod în gât de emoție, când fiecare participant citea ceea ce scrisese. Deschiderea, elocvența, înțelegerea, expresivitatea și simplitatea pe care niște oameni atât de tineri o au în exprimarea propriilor trăiri, mă bucură, mă aduc cu picioarele pe pământ și-mi dau speranță.

Cum s-a modificat experiența ta artistică și personală pe parcursul acestui proiect?

Masiv. Am învățat (încă învăț) să comunic ceea ce îmi doresc, atât la nivel profesional, cât și personal, iar pentru mine comunicarea este foarte importantă. Artistic vorbind, acest proiect este o bucurie, un cadou pentru mine. Echipa cu care am privilegiul de a lucra este minunată. Simt că de la începutul repetițiilor și până acum, pe final de turneu, când răspund la aceste întrebări, timpul a zburat, iar eu m-am atașat foarte tare de colegii mei.

În fotografii: Cristina Tudor - Generații - Moștenirea Tăcută


Garbo - Arta de a trăi frumos!



Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri