3 Martie 2020 publicat în Cultura 21 share-uri

Animată de iubirea pentru cântecul popular românesc și dorința de a cânta, Maria Tănase nu s-a sfiit să dea curs pasiunii sale atunci când nimeni nu credea în ea.

A trecut mai bine de un secol de la nașterea ei și cu toate acestea vocea sa continua să se facă auzită la petreceri prin intermediul înregistrărilor. Maria Tănase a iubit, a cântat și a trait cu o pasiune pe care mulți și-ar dori să o trăiască dar și cu o autenticitate care s-a răsfrâns asupra fiecărui aspect al vieții sale, inclusiv al modului în care și-a ales repertoriul.

Animată de iubirea pentru cântecul popular românesc și dorința de a cânta, Maria Tănase nu s-a sfiit să dea curs pasiunii sale atunci când nimeni nu credea în ea.

“Mă apucase damblaua să mă fac cântăreaţă de local. De cum ispărăveam să sevesc chiftelele şi halbele de bere la mesele muşteriilor, îmbrăcam rochia de stambă, cu flori albastre, şi porneam către oraşul mare, cu gândul să casc gura în bodegile şi restaurantele unde cântau lăutari.” Cu timpul, a găsit și răspunsul la întrebarea care o măcina din copilărie și anume de unde vin cântecele. “Cântecele vin din adânc de vremi, de la oameni fără nume,” a povestit Maria Tănase. “De la oameni cu inima aprinsă, plină de of şi jale. Ziua mea începea când se lăsa întunericul. Mă îmbrăcam atunci cu ce aveam mai de preţ şi mă duceam să cânt pe unde apucam: ba în restaurant, ba în cine ştie ce grădină de vară.”

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Trei autori români de top în portofoliul Editurii CUANTIC! Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România

Ulterior, Maria Tănase s-a folosit de turneele și călătoriile sale pe tărâm românesc pentru a-și îmbogăți repertoriul.

“În pelegrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor. Aflu obiceiurile de prin partea locului şi apoi procesul este foarte complicat. Se bazează pe observaţie, pe concentrare, pe o muncă migăloasă şi perseverenţă. Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe, povestea artista într-un interviu.

Ascultă Radio ZU și mergi la cele mai mari festivaluri din vara lui 2023 Laptele se ieftinește. Marii retaileri au fost de acord cu scăderea prețului Luna plină din Scorpion 5 mai – efect de catalizator al unor mari schimbări pentru următoarele 3 zodii. Destinul lor este pe cale de a se împlini!  

Deși toate cântecele pe care le-au interpretat i-au fost dragi, unele dintre ele au ocupat un loc aparte în inima ei.

“Trebuie să-ţi mărturisesc că nu cânt niciodată un cântec pe care să nu-l iubesc, dar e drept că printre ele am totuşi unele care-mi sunt mai dragi decât altele. Nu ştiu exact de ce, poate că ele vorbesc în ritmul cald al doinelor de trecutul şi dorurile ţăranilor noştri. Altele, poate că ele vorbesc de zilele noastre, de împlinirea năzuinţelor,” a recunoscut solista pe vremea când era în culmea gloriei.

* Un articol de Andreea Billig, autoare a best-seller-ului "I Choose Love: Overcome Your Fears To Attract The Life You Want"

Foto fr si main: By Todoran Andrei /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri