A plecat la 16 ani din România și a ajuns Head of Marketing în AI, în SUA! Vă invităm să descoperiți povestea Andreeei Bucescu, Head of Marketing Rosebud AI, și a unui parcurs construit pas cu pas, într-un interviu acordat revistei Garbo.

  • Cum ai ajuns să pleci din România și când ai decis să te stabilești în SUA? A fost un plan sau o succesiune de oportunități?

Nu am pornit cu un plan, ci, mai degrabă, a fost vorba despre o serie de pași pe care i-am făcut natural, ghidată de dorința de a avea cât mai multe experiențe internaționale, care să mă îmbogățească atât uman, cât și profesional.

Încă din școala generală, am participat la olimpiadele de matematică și am ajuns, pe rând, în țări precum Ungaria și Slovacia, ceea ce mi-a deschis și mai mult apetitul pentru călătoriile în scop educativ. La 15 ani, am aflat despre bursele HMC Projects, care permit elevilor din Europa de Est să studieze în Marea Britanie. Am aplicat și am fost acceptată la una dintre școlile din Scarborough, unde am studiat timp de doi ani.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Suflet și Conștiință – Călătoria spre esența ființei și liniștea din noi Horoscop Dragoste Berbec 2026 – Nu mai poți fugi de adevăr, e timpul să înveți ce înseamnă iubirea Ce înseamnă când pierzi o bijuterie care îți era dragă? Ce mesaje din lumea subtilă ți se transmit?

Acolo am aflat despre Minerva University, o instituție cu un program mai puțin convențional de educație, în cadrul căruia studenții petrec fiecare semestru într-o țară diferită. Ideea mi-a surâs de la început, pentru că era în linie cu dorința mea de a călători și a învăța, așa că, deși competiția era mare și rata de acceptare era de sub 1%, chiar mai mică decât la Harvard, am aplicat. Momentele premergătoare acceptării și primirea deciziei au fost extrem de intense pentru mine.

Dacă mă uit la parcursul meu, cred că acesta a fost punctul de cotitură, fiindcă oportunitatea de a studia într-o serie de țări, precum Coreea de Sud, Taiwan, India, Argentina, Marea Britanie, Germania și SUA, mi-a deschis oportunități și mi-a oferit repere care să mă ajute să aleg ce este mai bine pentru mine. După toată această expunere, am realizat că, în această etapă a vieții mele, stilul de viață și dinamica industriei de tehnologie din America mi se potrivesc cel mai bine. Astfel a venit decizia de a rămâne în SUA.

Mercur retrograd în Leu începe pe 17 iulie și aduce lecțiile trecutului. Iată ce ai de învățat! Ce nu e bine să faci în public –mini ghid de comportament și respect social 24 iunie: Ziua în care iubirea înflorește din lacrimi. Jupiter Cazimi și Luna Nouă în Rac. Mesajele astrelor pentru zodia ta

A plecat la 16 ani din România și a ajuns Head of Marketing în AI, în SUA: povestea unui parcurs construit pas cu pas

  • Ai plecat de acasă, din țară, la o vârstă fragedă. Cum a reacționat familia ta la dorința ta de a studia în altă țară, la 15 ani?

Familia mea a apreciat faptul că eram foarte motivată și curajoasă, dar, bineînțeles, asta venea și cu un nivel ridicat de îngrijorare în rândul lor. Inițial, când le-am spus că aș vrea să aplic pentru bursele HMC Projects, propunerea mea nu a fost întâmpinată cu entuziasm. Mamei i-a fost dificil să accepte că aș putea pleca de acasă înainte de a împlini 18 ani, însă, în timp, navigam toate temerile. Cred că ne-a ajutat și faptul că mama este psiholog clinician și că a putut fi deschisă nevoilor și ideilor mele. Am discutat și ne-am dat seama împreună că nu trebuie să fie o decizie definitivă și că mă pot întoarce oricând în țară, dacă lucrurile nu funcționează. Faptul că mi-a arătat înțelegere și că mi-a spus că e aici pentru mine și că mă va aștepta mereu, dacă am nevoie de ea, mi-a oferit un sentiment profund de siguranță și încredere, care m-a însoțit în tot parcursul meu și pe care încă îl port cu mine.

Zânele Toamnei TEST: Alege un Spirit de Lumină și vei primi un mesaj de ghidare pe final de toamnă și viitorul apropiat! 20 Noi: TIMPUL TRANSFORMĂRII -Luna Nouă în Scorpion! Pe 4 zodii le așteaptă niște lecții karmice puternice în această săptămână Horoscop Dragoste Rac 2026: Răscolești trecutul în drumul spre vindecare și ai parte de relații predestinate
  • Ai studiat în șapte țări. Ce diferențe majore ai observat între ele?

În cadrul experienței de la Minerva University, am avut aceiași profesori pe parcursul anilor de educație. Erau predominant americani, mulți cu experiență în universități prestigioase, precum MIT sau UC Davis. Ceea ce se schimba mereu era țara unde eram și, implicit, contextul cultural.

A fost foarte interesant pentru că fiecare loc ne obliga la ajustare și la adaptare.

În Coreea de Sud și Taiwan, sistemul de educație punea foarte mare accent pe disciplină, punctualitate și respectarea regulilor. Chiar dacă erai creativ și eficient, chiar dacă rezultatele tale la teste erau excelente, felul în care te raportai la aceste standarde era vital. Întârziatul constant, de exemplu, putea deveni o problemă serioasă.

Rugăciune către Sfânta Maria -Cuvinte de alinare, speranță și ocrotire în vremuri tulburi Racul deschide portalul iubirii adevărate: Vara sufletelor-pereche începe pe 21 iunie Rugăciuni pentru înțelepciune, claritate si pace sufleteasca. Pot deschide inima si cerul!

În India, am experimentat contrariul. Acolo oamenii aveau, parcă, o altă relație cu timpul, care era mai puțin relevant decât în alte locuri. Îmi amintesc că lucram cu un studio de film din Hyderabad și, deși programul echipei începea la 09:00, cei mai mulți oameni veneau după 10:00-10:30.

După toate aceste culturi, în SUA, am avut câteva șocuri culturale sau momente care m-au surprins. Unul dintre ele a fost legat de ceea ce ei numesc “small talk”, micile întrebări personale, care te însoțesc de la momentul în care îți comanzi cafeaua până în contexte profesionale. Prima dată când managerul meu m-a întrebat ce am făcut în weekend, mi s-a părut intruziv, așa că nu am știut cum să reacționez și cât să împărtășesc. În timp, am înțeles că, pentru americani, aceste conversații aparent de suprafață ajută la construirea relațiilor interumane, extrem de importante inclusiv la muncă.

Rugăciune pentru vindecare emoțională: Puterea rugăciunii te poate ajuta să depășești durerea și să îți vindeci sufletul Cea mai puternica rugăciune pentru reușită la examen: Luminarea minții și ajutor divin Cum îți influențează subconștientul viața de zi cu zi?

Uitându-mă în spate, consider că țara care mi s-a părut mai apropiată de România a fost Argentina. Acolo, am descoperit oameni implicați profesional, care munceau cu pasiune, dar care erau extrem de atenți la a nu-și sacrifica latura umană. Am fost bine primită într-un colectiv mai cald, în care, în timpul pauzelor de mate, colegii mei aveau conversații despre subiectele care îi interesau. Cumva, relațiile de la birou erau mult mai autentice decât în America, și mult mai calde decât în Asia.

  • Cum vezi sistemul educațional din România, în comparație cu cel din afară?

România are un avantaj clar, comparativ cu SUA și Marea Britanie: faptul că elevii învață, încă de la vârste mici, limbi străine și că suntem cu toții expuși la conținut și la experiențe multiculturale.

Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten! Ajungem MARI caută 1.000 de voluntari care să devină prietenii copiilor Horoscop Dragoste Septembrie 2025: Învățăm să nu ne mai mințim pe noi înșine și să nu ne mai agățăm de jumătăți de povești Horoscop Dragoste Iulie 2025: Trezește-te. Alege. Simte cu toată ființa

Cu toate acestea, experimentând sistemele de educație ale diferitelor țări, pot spune că al nostru mi se pare rigid și mai puțin orientat spre identificarea punctelor forte sau a pasiunilor unui elev. Când eram în România, studiam 17 materii, ceea ce nu îmi oferea posibilitatea de a aprofunda cu adevărat vreuna. În contrapartidă, în Marea Britanie, aveam doar 6 materii, alese în funcție de interesele și abilitățile mele, dar structurate în așa fel încât să beneficiez de o educație echilibrată.

La facultate, diferențele sunt și mai mari, pentru că, în multe țări, am descoperit un model de evaluare continuă, care te motivează să fii mereu pregătit, nu doar în sesiune. În plus, și cursurile sunt structurate altfel, în sensul că există foarte multă dezbatere. Sistemul pune foarte mare accent pe dezvoltarea gândirii critice. Există câteva reguli clare, de exemplu, faptul că profesorii nu au voie să vorbească mai mult de câteva minute fără să implice studenții.

  • Cum ai făcut trecerea de la experiența academică la primul rol relevant în tech?

A fost mai mult o evoluție, decât o trecere propriu-zisă, pentru că am combinat toate experiențele mele educative cu oportunități de voluntariat sau cu stagii de practică. Când eram în România, eram ghid turistic la Biserica Neagră, dar și parte a consiliului elevilor, unde mă ocupam de materiale de marketing. Ulterior, în cadrul Minerva, am făcut un internship în social media, iar în Asia, am contribuit la implementarea de campanii pentru combaterea singurătății în rândul vârstnicilor din Coreea de Sud și a strategiilor de branding turistic pentru Taiwan. În India, cum ziceam, am lucrat la un studio de film. Toate acestea m-au ajutat să îmi construiesc treptat un portofoliu, care mi-a permis să fiu luată în considerare pentru poziții din industria de marketing.

În al treilea an de facultate, am văzut oportunitatea din zona inteligenței artificiale și am decis să mă orientez către poziții care îmbină zona de marketing cu tehnologia. Am ajuns să lucrez cu agenții și companii reputabile, cum este HubSpot, de exemplu, ceea ce mi-a accelerat foarte mult evoluția.

Un punct important este cel în care am ajuns la The Ad Council, unde am lucrat cu organizații guvernamentale și din sănătatea publică, apoi într-un startup de fintech, unde am coordonat campanii de influencer marketing și am lansat, inclusiv, un spot de publicitate care a fost difuzat pe Times Square. De acolo, tranziția către rolul actual din cadrul Rosebud AI a venit natural.

  • Ai ajuns Head of Marketing foarte repede. Ce a făcut diferența?

Într-adevăr, în America, am cunoscut un sistem care premiază rezultatele, dincolo de senioritate, și unde am simțit că poți evolua dacă dovedești consecvență și capacitate de execuție. Mi-am dat seama rapid că e bine să ai idei și să fii creativ, dar ceea ce te diferențiază cu adevărat este să le pui în practică și să aduci valoare echipei.

Chiar dacă fusesem angajată, inițial, pentru a gestiona canalele de social media, am încercat să primesc mereu imaginea de ansamblu și să vin cu inițiative mai mari, care să se dovedească de impact. Așa am ajuns nu doar să propun organizarea unor hackathoane, ci și să le implementez cap-coadă. În doar două luni, am organizat trei evenimente care au permis companiei Rosebud AI să interacționeze cu utilizatorii programelor sale, să colecteze insight-uri, să observe comportamentele de consum și să vină cu noi idei strategice. Astfel, a luat naștere și Rosebud Education Initiative, programul care oferă profesorilor, școlilor, bibliotecilor și organizațiilor educaționale acces la resurse digitale dedicate, care le permit copiilor să creeze jocuri folosind AI, fără a avea nevoie de cunoștințe de programare și fără echipamente costisitoare.

  • Care a fost cel mai dificil moment din parcursul tău de până acum?

Cu siguranță internshipul de la Londra, de când aveam 19 ani. Costurile erau foarte mari, așa că nu aveam o locuință stabilă. Mă mutam din două în două săptămâni, dintr-un apartament într-altul, unde lucram ca dog-sitter. Făceam naveta una-două ore până în Londra, lucram în paralel și pentru un startup din San Francisco și încercam să țin totul sub control.

Îmi amintesc un moment în care stăteam într-o cameră cu doi câini care lătrau, desfăceam o valiză stricată, lipită cu scotch, și verificam dacă merge Wi-Fi-ul pentru ziua următoare. Atunci mi se părea că sunt la limită. Acum îmi dau seama că acea perioadă m-a format.

  • Ce nu se vede din exterior despre o carieră în tech, în SUA?

Consecvența în muncă, disciplina și importanța rețelei pe care ți-o construiești. Mulți oameni își închipuie că diplomele sau studiile sunt cele care fac diferența, dar adevărul este că principalele elemente sunt reputația și implicarea constantă în proiecte. În tehnologie și în AI, mai ales, comunitatea profesională este relativ mică, pentru că vorbim despre o industrie care există de aproximativ 10 ani. Cei care lucrau în domeniu la început sunt, astăzi, fondatorii unor companii relevante, deci a fi prezent pe radarul lor, la evenimente sau în comunitățile în care își desfășoară activitatea te apropie de o carieră în domeniu. O recomandare, un proiect cunoscut, rezultatele care îți sunt asociate îți pot deschide uși.

  • Cum arată succesul pentru tine acum?

În trecut, standardele mele de succes veneau cu un nivel ridicat de presiune, cu țeluri care țineau de performanța academică, de a avea un job bine plătit într-o companie cunoscută, mare și apreciată. Astăzi, măsor cu totul alte lucruri. Mă uit la pasiunea și entuziasmul pentru ceea ce fac, bucuria de a învăța și de a evolua constant, capacitatea de a ajuta și de a da mai departe.

De exemplu, faptul că pot contribui la a ghida alți tineri din România să studieze internațional și faptul că ajut femeile să se dezvolte spre roluri de leadership în industria de AI, ambele mă fac să mă simt de succes și să mă bucur de unde am ajuns.

  • Ce sfat ai da unui tânăr din România care își dorește un parcurs similar?

Când am aplicat la Minerva, cineva mi-a spus: “Dacă ți-e frică înseamnă că faci ceva cu adevărat curajos”. Acesta a rămas un sfat memorabil, pentru mine, unul pe care l-aș oferi oricui. Dacă un drum te sperie, dar te și atrage, merită urmat. De cele mai multe ori, exact acolo apar cele mai mari oportunități.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri