De ce iubim conditionat? Exista iubirea neconditionata?

Iubirea neconditionata nu raneste, nu cauzeaza durere sau suferinta, nu minte, nu triseaza, nu comanda, nu e confuza sau manipulatoare, nu are bariere si conventii sociale sau personale, nu se teme de nici o judecata, ea pur si simplu exista.

E foarte usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care nu au probleme, care sunt amuzanti, plini de viata si de perspective, dar nu ne pasa de cei care au probleme de orice natura sau mai ales de cei care ne pot incurca planurile.

In opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, oamenii au tendinta naturala de a evita pe cei care nu sunt „perfecti”, indiferent daca aceasta „perfectiune” se refera la planul fizic, material sau social.

“De multe ori afirmam ca iubim, dar ce iubim cu adevarat? Persoana respectiva sau imaginea noastra despre cum ar trebui sa fie acea persoana ca sa merite iubirea noastra? Ce anume din noi ne face sa hotaram daca o persoana merita sau nu sa fie iubita de noi? Ce ne determina sa facem asta? Ipocrizia sau frica? Frica de a nu ne molipsi cumva de suferinta celuilalt, frica de a nu trebui sa facem ceva pentru celalalt, mai ales frica de societate si de critica ei, frica de a nu fi „in randul lumii”, pentru ca asa ne-au spus parintii nostri, sa nu-i facem de ras ... frica de noi insine intr-o relatie in care ni se pare ca dam ceva din noi, pentru ca aparent e mai simplu doar sa luam, frica de a ne pierde libertatea, frica de a fi noi insine si de a ne asuma ceea ce simtim si de a fi responsabili unici pentru viata noastra? Toate aceste si probabil chiar mai mult, deoarece am invatat sa ne ascumdem in spatele lui „asa trebuie/asa nu” pentru a nu fi nevoie sa ne asumam responsabilitati”, explica psihologul.

iubire conditionata, singuratate

Foto: Dark Moon Pictures /Shutterstock

Frica este opusul iubirii!

In acelasi timp, specialista este de parere ca evitarea asumarii responsabilitatii pentru ceea ce suntem, simtim si gandim, duce inevitabil la suferinta; iar acest lucru se intampla deoarece tot ceea ce daruim este exact ceea ce primim in schimb, ipocrizie, frica, evitare, judecata - lucruri care nu au cum sa ne aduca implinirea. De aceea este importanta constientizarea a ceea ce daruim pentru a primi ceea ce ne dorim.

“Frica este opusul iubirii! Noi alegem daca „iubirea” pe care o daruim este conditionata de diverse cutume sociale si educationale, noi alegem „patul lui Procust” dupa care ne construim fericirea si nu in ultimul rand, noi alegem sa fim prizonierii unei gandiri de masa sau sa fim liberi”, spune Laura Maria Cojocaru..

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De ce iubim conditionat? Exista iubirea neconditionata?.


Iţi place să scrii?

Daca iti place sa scrii, trimite-ne pe adresa office@garbo.ro articolele tale.
Cele mai bune dintre ele vor fi publicate.