Ajutor!!

Buna seara. Ma numesc Mihaela si am o problema la prima vedere banala poate, insa nu mai reusesc sa ma impac cu mine, sa ma simt bine in pielea mea. am 20 de ani si sunt cu un baiat din octombrie anul trecut. Insa pana acum am avut o perioada de pauza, ceruta de mine din ianuarie pana in mai (nu reusesc sa va explic de ce am facut acest lucru insa m-am purtat foarte urat cu baiatul care sunt sigura ca ma iubeste din tot sufletul). Si eu il iubesc pe acest baiat din tot sufletul meusi sunt sigura ca ne vom casatori (el are 23 de ani). Din pacate parintii mei sunt extrem de posesivi (nu pot comunica deloc cu ei, prefer sa vorbesc cu matusa mea, sau cu mama prietenului meu, sau cu oricine altcineva decat cu parintii mei), inca ma considera "fetita lu' mama si a lu' tata", nu pot lipsi nici o noapte de acasa, trebuie sa imi mint parintii ca sa pot sta cat mi-as dori cu el (si asta nu pentru ca ai mei nu ar fi de acord cu relatia noastra, cel putin nu au exprimat asta in mod direct), insa nu am deloc libertate si din pacate nu am nici forta necesara sa pun piciorul in prag si sa spun ceea ce vreau. Daca as vrea curaj probabil ca i-as anunta pe ai mei ca ma mut cu el, dar nu sunt in stare din frica de a nu-i dezamagi. Insa il iubesc atat de mult incat nu suport sa stiu ca il supar. Nu mai stiu ce sa fac, nu am liniste deloc acasa, cateodata nici cu el, iar cu mine nu reusesc sa ma mai impac deloc. Am impresia ca oricum as face tot voi primi reprosuri, si tot va iesi o cearta ori intre mine si el ori intre mine si parintii mei. Nu stiu cum as putea sa ii induplec, nu stiu cum as putea sa recapat increderea in mine si curajul si sa fac in sfarsit ceea ce mi-as dori, sa nu ma mai simt condusa tot timpul de altii. Nu cer decat sa imi pot trai propria viata fara a mi se impune lucruri din afara. Va rog mult sa ma ajutati. Am de gand sa apelez si la un cabinet psihologic, pentru terapie. Din pacate simt cum ma distrug incet-incet, ajung sa plang in fiecare zi, am ajuns sa imi zic ca plang doar pentru ca sunt obosita, cateodata chiar nu pot explica ce determina acest fapt. Simt o stare de tristete intotdeauna, mai putin atunci cand sunt cu iubitul meu si cand ne intelegem. Astept un raspuns din partea dvs, un sfat, orice credeti ca m-ar putea ajuta. O seara buna, va multumesc.
garbo078297
Postat pe 30 Noiembrie 2009 21:06
De la: garbo078297, la data 2009-11-30 21:06:30Buna seara. Ma numesc Mihaela si am o problema la prima vedere banala poate, insa nu mai reusesc sa ma impac cu mine, sa ma simt bine in pielea mea. am 20 de ani si sunt cu un baiat din octombrie anul trecut. Insa pana acum am avut o perioada de pauza, ceruta de mine din ianuarie pana in mai (nu reusesc sa va explic de ce am facut acest lucru insa m-am purtat foarte urat cu baiatul care sunt sigura ca ma iubeste din tot sufletul). Si eu il iubesc pe acest baiat din tot sufletul meusi sunt sigura ca ne vom casatori (el are 23 de ani). Din pacate parintii mei sunt extrem de posesivi (nu pot comunica deloc cu ei, prefer sa vorbesc cu matusa mea, sau cu mama prietenului meu, sau cu oricine altcineva decat cu parintii mei), inca ma considera "fetita lu' mama si a lu' tata", nu pot lipsi nici o noapte de acasa, trebuie sa imi mint parintii ca sa pot sta cat mi-as dori cu el (si asta nu pentru ca ai mei nu ar fi de acord cu relatia noastra, cel putin nu au exprimat asta in mod direct), insa nu am deloc libertate si din pacate nu am nici forta necesara sa pun piciorul in prag si sa spun ceea ce vreau. Daca as vrea curaj probabil ca i-as anunta pe ai mei ca ma mut cu el, dar nu sunt in stare din frica de a nu-i dezamagi. Insa il iubesc atat de mult incat nu suport sa stiu ca il supar. Nu mai stiu ce sa fac, nu am liniste deloc acasa, cateodata nici cu el, iar cu mine nu reusesc sa ma mai impac deloc. Am impresia ca oricum as face tot voi primi reprosuri, si tot va iesi o cearta ori intre mine si el ori intre mine si parintii mei. Nu stiu cum as putea sa ii induplec, nu stiu cum as putea sa recapat increderea in mine si curajul si sa fac in sfarsit ceea ce mi-as dori, sa nu ma mai simt condusa tot timpul de altii. Nu cer decat sa imi pot trai propria viata fara a mi se impune lucruri din afara. Va rog mult sa ma ajutati. Am de gand sa apelez si la un cabinet psihologic, pentru terapie. Din pacate simt cum ma distrug incet-incet, ajung sa plang in fiecare zi, am ajuns sa imi zic ca plang doar pentru ca sunt obosita, cateodata chiar nu pot explica ce determina acest fapt. Simt o stare de tristete intotdeauna, mai putin atunci cand sunt cu iubitul meu si cand ne intelegem. Astept un raspuns din partea dvs, un sfat, orice credeti ca m-ar putea ajuta. O seara buna, va multumesc.
Draga mea.. Depinde ce fel de relatie vrei cu baiatul asta? Daca vrei o relatie serioasa si crezi ca este un baiat serios merita sa incerci....Si cat despre parintii tai,trebuie sa vorbesti cu ei sa nu ii mai lasi sa iti conduca viata....Pt ca daca nu te impui,o sa inceapa sa te conduca si dupa casatorie...Si credema un barbat nu suporta o femeie care se lasa manipulata de parinti....Tu esti destul de mare,ca sa iti poti alege persoana cu care vrei sa fii....Si daca ii baiat cuminte si te iubeste nu te mai comportaa urat cu el...
garbo027119
Postat pe 30 Noiembrie 2009 21:58
"Simt o stare de tristete intotdeauna, mai putin atunci cand sunt cu iubitul meu si cand ne intelegem".

Va trebui sa iti educi parintii, sa le dai usor usor de inteles ca TU alegi. Incepi treptat, cu situatii mai putin importante decat a te muta cu iubitul tau, sa reactionezi la ceea ce vor ei. Testeaza. Fi pregatita.
Reprosurile trebuiesc analizate , nu stranse la inima ca un bagaj greu si apasator !
Ideea de a cere ajutor specializat este buna. Te va ajuta sa iti dai singura raspunsuri la felul in care trebuie sa privesti relatia cu familia si nu numai.
Mult curaj, soarele exista !
cammel63
Postat pe 1 Decembrie 2009 19:15
ia-i pe ai tai la un consiliu de familie si explica-le ca esti majora deci responsabila: daca nu le convine, sanatate - sclavagismul s-a abolit demult. Iti iei batistutza si te muti.
Iti gasesti job, te intretii si duci fix ce viata vrei.
Asta e, libertatea costa - dar nu e imposibila.

Am trecut prin asta, si mult inainte de 20 de ani, adica pe la vreo 14 - deci se supravietuieste.
quasaria
Postat pe 2 Decembrie 2009 06:00

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
Povestea mea...543De la: byby2 12 Martie 2010 10:53
compatibilitate10De la: garbo005402 11 Iulie 2009 16:20
Gelozie21De la: Adi-Valcea 17 Aprilie 2014 15:46
ciao5De la: garbo168903 21 Septembrie 2010 11:49
foarte tristaa....53De la: Jojolin 29 August 2011 21:29
Setari Cookie-uri