De ce mă ignoră dacă mi a arătat că mă place?

Bună.
De ceva timp am început o relație cu un tip.
Ne-am întâlnit la serviciu. El îmi dădea semne că mă place. De fapt el m-a sunat primul pt ca să mă ajute in rezolvarea unei probleme apoi am început să discutăm. Am fost circumspectă la început, dar apoi credeam că ține la mine.
Ne-am întâlnit de cateva ori, într-una dintre dăți a întârziat iar eu am plecat acasă. M- a sunat, mi a dat sms-uri în speranța că voi ramane totuși. A rămas că se revanşează. La următoarea întâlnire am stabilit toate detaliile pt ca în ziua respectivă să mă anunțe de dimineață că totul e ok și rămâne să ne auzim dar nu m-a mai căutat de atunci.
Trebuia să ne întâlnim și, eventual, s petrecem o noapte împreună, lucru pe care și el și-l dorea.
De ce mi a arătat toate semnele că mă place, de ce mă suna el mereu, de ce îmi scria el primul, daca acum a dispărut așa dintr-o dată?
Menționez că eu am putin peste 20 iar el aproape 30.
Vă mulțumesc!
garbo_408862
Postat pe 8 Octombrie 2017 08:46


garbo101426
Postat pe 8 Octombrie 2017 13:21
De la: garbo_408862, la data 2017-10-08 08:46:52Bună.
De ceva timp am început o relație cu un tip.
Ne-am întâlnit la serviciu. El îmi dădea semne că mă place. De fapt el m-a sunat primul pt ca să mă ajute in rezolvarea unei probleme apoi am început să discutăm. Am fost circumspectă la început, dar apoi credeam că ține la mine.
Ne-am întâlnit de cateva ori, într-una dintre dăți a întârziat iar eu am plecat acasă. M- a sunat, mi a dat sms-uri în speranța că voi ramane totuși. A rămas că se revanşează. La următoarea întâlnire am stabilit toate detaliile pt ca în ziua respectivă să mă anunțe de dimineață că totul e ok și rămâne să ne auzim dar nu m-a mai căutat de atunci.
Trebuia să ne întâlnim și, eventual, s petrecem o noapte împreună, lucru pe care și el și-l dorea.
De ce mi a arătat toate semnele că mă place, de ce mă suna el mereu, de ce îmi scria el primul, daca acum a dispărut așa dintr-o dată?
Menționez că eu am putin peste 20 iar el aproape 30.
Vă mulțumesc!


Asteapta sa mai faci si tu primul pas. Daca crezi ca e ceea ce vrei atunci cauta-l
Maria802
Postat pe 8 Octombrie 2017 20:09
Asteapta sa te mai "coci" putin.
Next.
Rotty
Postat pe 9 Octombrie 2017 07:32
De la: Rotty, la data 2017-10-09 07:32:07Asteapta sa te mai "coci" putin.
Next.



Mai ales ca in zilele noastre e aproape gratis...

...'praful de copt'!
garbo101426
Postat pe 9 Octombrie 2017 10:11
Am înțeles.
Vă mulțumesc de răspunsuri!
garbo_408862
Postat pe 9 Octombrie 2017 10:19
E dif mare de varsta, nu te incurca, aveti vise si viziuni diferite, cine spune ca nu conteaza dif de varsta se inseala.
MARILENA_25
Postat pe 14 Octombrie 2017 08:43
Buna!

Poate chiar te place,insa n-ai de unde sti daca nu cumva mai este implicat intr-o relatie si nu se poate desparti din diferite motive....,sau poate tocmai ce aflase ca fosta,sau poate actuala,este insarcinata...
Diferenta de varsta poate fi deasemenea un alt posibil motiv.
Adevarul e....ca doar el te poate lamuri,dar decat sa te faca sa suferi,pate a preferat pur si simplu "sa dispara".
garbo085388
Postat pe 15 Octombrie 2017 03:01
eu zic ca mai are el niste optiuni. poate chiar o fosta sau o actuala. next!!!
oana200320
Postat pe 15 Octombrie 2017 03:49
Știi care e treaba cu situația asta?este inegală.nu de vârstă cum am citit un comentariu.este vorba de cum de percept sentimente celor implicați în relație.
Tu vrei ceva serios,el nu,asta e.renunță."viața este albă și lumea largă."să ții minte acest citat.
Cu stimă 👍
garbo346954
Postat pe 15 Octombrie 2017 05:40
PENTRU CA E CASATORIT
garbo010127
Postat pe 15 Octombrie 2017 16:15
Poate o fi un tip asezat la casa lui ce incerca sa-si umple timpul liber cu o alta femeie. Sunt barbati care nu pot sa stea langa o singura femeie.
Cococo
Postat pe 18 Octombrie 2017 23:31
Daca se intampla doar odata sa nu vina, este posibil. Dar daca s-a repetat atunci e clar, probabil este deja intr-o relatie si te vrea ca un fel back-up. Daca tu erai prima pe lista si chiar voia, ajungea la intalnire mai ales daca i-ai dat de inteles ca petreceti noaptea impreuna. Next!!
ElenaRX
Postat pe 20 Noiembrie 2017 15:06

Nu va speriati!


Dobitocu' nu e doar proaspat ... lobotomizat, da' el se mai foloseste si deee...

...Google Translate!

garbo101426
Postat pe 30 Noiembrie 2017 08:01
Vrea sa te faca dependent.
davidsava
Postat pe 31 Octombrie 2018 21:54

Recomandari

SubiectMesajeUltimul Mesaj
SCRISOARE CATRE PRIETENA MEA395De la: eu_vio 23 Septembrie 2014 10:13
Ce fel de barbat poate fi cel ce crede in prieteni si nu in iubita lui90De la: Ciocanitoarea 20 Februarie 2012 14:38
ORE TOTI BARBATI SUNT LA FEL??CE ISI DORESC EI IN PRIMUL RIND DE LA O FATA??148De la: garbo_405939 23 Septembrie 2014 09:50
buna tuturor10De la: Ciresica 6 Septembrie 2009 18:16
la ora asta incep sa se deschisa barurile9De la: tutankhamon 27 August 2009 00:46
Setari Cookie-uri