|
quasaria
Postat pe 7 Iulie 2012 18:25
|
|
pai fiecare face cat il duce capul..Spre exemplu cred ca copiii o femeie trebuie sa faca doar atunci cand este inteleapta si evoluata spiritual si tatal la fel.si plus ca trebuie sa ai o siguranta materiala nu sa te lasi in baza prietenilor ci in baza tatalui copilului...Daca el nu este in stare sa sustina cresterea copilului si in caz de divort sa plateasca jumatate din cheltuielile copiilor....sa o faca printr-un act care sa dovedeasca ca el va plati indiferent ca el lucreaza sau nu...Pt ca copiilor le este foame si barbatul trebuie sa faca rost de bani sa plateasca jumatate di cheltuilile lunare ale copiilor
|
ingerasulluptator
Postat pe 7 Iulie 2012 23:57
|
Te batea, te insela, te dadea afara din casa si ai crezut ca un copil va schimba ceva? De ce sa vrei sa traiesti intr-o asemenea mizerie? Ce astepti de la cei care-ti raspund, cand tu n-ai ascultat ce-ti spuneau prietenii si familia-care se presupune ca te iubesc? Sau vrei compatimire? Crezi ca exista vreo reteta miraculoasa a.i. sa transformi relatia asta care numai relatie nu e de fapt? Eu te sfatuiesc sa privesti situatia cu realism si sa-ti vezi frumusel de drumul tau -cu copil sau ...
Daca nu, atunci nu te mai vaicari ca n- ai noroc in viata, inghite, ca doar nu te tine nimeni cu forta!!!
|
|
|
garbo085574
Postat pe 8 Iulie 2012 05:06
|
805, si ce rezolvi cu asta?  Ok, poti sa distrugi tatal copilului tau ca nu e asa de greu: si la ce iti foloseste? Ai atunci "familia armonioasa" pe care ti-o doresti? Crezi ca se va uita in ochii tai cu tandrete dimineata daca ii demonstrezi ca altfel l-a luat mama drak? Si, chiar daca s-ar uita, asta vrei? :-) Asta numesti tu echilibru si afectiune?
In cazul asta, te vinzi cam ieftin.... 
|
quasaria
Postat pe 8 Iulie 2012 08:06
|
Buna,
Nu sunt nici mamica,insa sunt femeie si inca d emica am invatat ca un barbat nu are dreptul sa dea in tine nici macar cu o floare.Trecand peste toate celelalate,aici vorbim de violenta domestica,violenta care nu va disparea si pe care copilul tau o va vizualiza ,o va simti si il va marca.De ce mai stai pe ganduri?Eu cred ca este mai mult decat evident ceea ce trebuie sa faci!Cred ca ai o multime de exemple in jur,de mamici singure,de femei care nu au nevoie de o prezenta masculina pt a se descurca.Din punctul meu de vedere,femeile adevarate din ziua de azi pot face valurilor vietii fara prezenta masculina langa ele(nu ca ar trebui s aramanem singure),si trebuie sa accepte langa ele barbatii mai buni decat ele si care le dau toate premisele pt o evolutie.Un barbat care mizeaza pe involutia ta(ai zis ca ai luta un job mult sub pregtirea ta) sunt niste oameni slabi si care ar trebui sa iti starneasca mila si nu dragostea.Astfel de oameni considera ca isi gasesc superioritatea prin actiuni primare:bataie,jigniri...nu sunt destul de capabili sa aprecieze valorile si sa trateze simptomele,pt ca efectiv nu sunt capabili.Asa ca,draga mea,pt baietelul tau cred ca iti doresti ce e mai bun:o viata cu modele pozitive,dragoste si vise ca el s aajunga un BARBAT adevarat.Lasa-l pe acest individ in pace si concentreaza-te asupra ta si acelui mic.Momentele acestea ar trebui sa fie dedicate exclusiv lui,nu chinurilor datorate unui nenorocit,care si insarcinta fiind,isi permite sa dea in tine!Sarcina usoara si nu te mai lasa umilita!>:D
|
garbo226030
Postat pe 8 Iulie 2012 10:28
|
Servus!Acum 28 de ani m-a hotarat sa fac un copil cu omul pe care-l iubeam.Aveam 17 ani,deci nu prea multa minte in capsorul meu.El cu 16 ani mai mare decat mine.Ne iubeam foarte tare doar ca in luna a 4-a de sarcina a plecat cu alta.Eu...m-am intors spasita la ai mei.N-aveam job,aveam tata vitreg si mai aveam si de infruntat lumea ''comunista'' cu replica ''copil din flori''.Ceea ce mi-a dat puterea sa merg mai departe a fost copilul pe care-l simteam cum creste in mine.Pierderea omului iubit mi-a adus o depresie de mai toata frumusetea dar in toate astea imi spuneam : daca n-a fost sa fiu cu el,macar am copilul lui.Pe perioada sarcinii m-am apucat de impletit si de cusut pt altii si asa am avut banii mei.Niciodata n-am asteptat ajutor de la altii.Singurul si un mare ajutor a fost din partea familiei mele ca m-au primit acasa.Trebuie sa recunosc ca Doamne-Doamne,nu m-a lasat niciodata.Am avut job-uri grele dar bine platite.
Draga mea,parerea mea este,sa nu iei in calcul atat de mult ajutorul de la altii ci gandeste-te daca poti face fata singura.Si mai gadeste-te la un lucru,tatal copilului iti va face multe probleme,Cand iti va fi lumea mai draga si linistita el va veni la copil.Pt ca din cate inteleg eu,lui nu-i pasa de nimeni altcineva decat de el.Gandeste-te ca intri intr-un razboi si intreaba-te daca ii poti face fata singura.
Cred ca esti intr-un moment in care trebuie sa hotarasti ce drum vrei sa urmezi.Copilul nu trebuie sa fie o jucarie pt nimeni.Un copil implica multa responsabilitate din partea ta.Gandeste-te daca vrei sa faci copilul din dragoste pt copil sau daca-l faci pt a avea o arma impotriva tatalui.
|
printesa_jo
Postat pe 8 Iulie 2012 11:26
|
De la: vitamina, la data 2012-07-07 17:48:14draga mea, offf ...e greu ceea ce incerci dar nici nu stii cat de frumos e sa ai un copil chiar si daca il cresti singura, cand il vei tine in brate si iti va zambi, nu va mai conta nimic.
n-am scris niciodata pe aici, nici macar timp de lectura nu am dart m-a atras subiectul emisiunii, experienta proprie
hai sa-ti povestesc despre mine si tatal copilului meu care are 2 ani acum, de tata m-am despartit cand eram gravida in 5 luni...a fost un cosmar, de fapt bal si spital in acelasi timp. bal ca pateam cel mai frumos lucru din viata mea - venea un bebe pe care mi l-am dorit mereu si spital ca ma despartisem de taica-su si trebuia sa ma descurc singura, gravida si dupa cu bebe plus trauma despartirii. povesti cu nabadai..... ne-am indragostit, am stat impreuna aproapre 2 ani, ne-am despartit, ne-am balacarit, el s-a casatorit intre timp a si divortat si am ajuns iar impreuna inca 1 an, iar amor, iar balacareala, eu nasteam el era deja combinat... deci un du-te vino trist....fara batai doar ca el este lauza de meserie si eu fata muncitoare cu firma la cap. am ramas gravida, el in doliu eu in extaz si am ajuns sa renuntam la relatia asta, eu nu puteam sa trag pentru doi din care unul nici nu vroia rolul de parinte sau macar partener. cate un copil pe rand va rog, iar pe taica-su numai de copil nu l-am luat, ah patul era extraordinar. well, ce-am invatat eu din relatia asta este ca unii nu se schimba chiar daca ar avea cel mai important motiv din lume - un copil..... sau dragostea si sustinerea partenerului. unii se iubesc prea mult pe ei ca sa incerce sa auda si de ceilalti, iar sincer...eu nu am tot timpul din lume sa astept, viata e scurta draga mea si merita traita, trebuie sa ne gasim fericirea acolo unde ne este deschisa usa cand batem la ea. nu mai conteaza ce a fost, uita! daca te tot uiti in retrovizoare, nu mai vezi pe unde trebuie sa mergi. important e ce faci de acum incolo si sa iti raspunzi sincer la intrebarea: ceea ce ofera el acum este ceea ce iti doresti pentru copilul tau si pentru tine? si-asa ne-am despartit eu gravida fiind si mi-am spus ca mai bine sufar eu decat sa supun si copilul la traumele unei relatii nesanatoase si ulterior suferintei despartirii de un parinte. am facut bine? pana acum as zice ca da. tatal meu a murit cand eu aveam 12 ani, este o trauma ingozitoare pe viata, nu pot spune ca m-am recuperat nici acum la 36 de ani
nu trebuie sa te mai gandesti numai la tine acum, ai un bebe pe teava, iar prima noastra lectie ca parinti este sa uitam de noi cand este vorba de puii nostri. copilul pe langa bucurie inseamna un efort material, fizic si psihic.... dar se gasesc solutii (eu de exemplu majoritatea hainelor/carucioare/logistica/jucarii le am de la nepoti si prieteni, doar de consumabile trebuie sa ma ocup), daca ai familia si prietenii aproape esti salvata. eu nu am norocul cu familia, e in alta tara si nici el nu ma ajuta, are vizite semestriale fara nici un aport si chiar si-asa ne descurcam si ne este bine, numai din resursele mele. importanta este afectiunea, echilibrul si atentia pe care i le oferi, o gura mica la masa nici nu se observa. altfel ii multumesc lui Dumnezeu ca am o fetita minunata, sanatoasa si zambitoare...si desi i-as sparge capul lui taica-su pentru ca nici macar nu a vrut sa incerce o familie sau macar acum sa incerce sa fie doar tata, ii multumesc (fara sa stie) pentru aceasta minune din viata mea, am luat ce era mai bun de la el. pe langa familie, toti cei care trec prin viata noastra au un rol, al lui a fost sa-mi aduca aceasta minune si atat.
vorba lunga saracia omului, sper sa te fi ajutat cu ceva din experienta proprie, bafta multa si curaj sa iei hotararea cea mai buna pentru tine si pentru puiul tau.... zoe fii barbata! pai dupa atatea sfaturi bune,dai cu paru-n balta si o sfatuiesti sa fie barbata?adica barbata ca si taticul copilului ei nu?? si sa fuga de raspundere?barbatul nu e nici un etalon de dat exemplu in multe situatii.deci mai bine ramai la sfaturile initiale ca era de bine
|
venizigoldplated
Postat pe 8 Iulie 2012 11:52
|
|
eu cred ca e o mare greseala pe care acum nu o constientizezi!!cred ca poti fi fericita....inca mai poti schimba ceva!!!de ce sa aduci un copil pe lume intr-o familie in care nu exista liniste,dragoste si intelegere?????fiecare suntem responsabili de propriile greseli.probabil ca tu stii mai bine ce simti si ce trebuie sa faci.Bafta!!!
|
magdaarhire
Postat pe 8 Iulie 2012 23:17
|
|
daca o sa faca copilul o sa fie de 1000 de ori mai fericita. Nu il faci ca sa il "securizezi" pe tat-su, il faci pentru ca ITI DORESTI un copil, e asa de greu de priceput ca poate fi si altceva decit lantul cu care legi un fraier???
|
quasaria
Postat pe 8 Iulie 2012 23:21
|
Draga mea,sunt mama unui baietel de 9 ani si m-am despartit de tatal sau cand copilul avea doar 9 luni.Am fost casatoriti 7ani de zile,timp in care lucrurile au mers OK,cand am ramas insarcinata -sarcina cu mari probleme-si-a gasit o puicuta si mi-a facut viata un calvar.Dupa ce s-a nascut copilul a inceput sa dea in mine la fiecare incercare a mea de a discuta cu el sa-l intorc la copilul sau,la familie.Am suportat cateva luni de zile bataile.In baie, la oglinda, cand vedeam vanataile, ma desconsideram pe mine insumi ca stau si suport atata injosire.Si am stat si am gandit lucrurile cateva luni de zile din perspectiva copilului:ii va fi mai bine sa vada zilnic batai si cearta sau are vreo sansa ca tatal lui sa-si revina ?!
Am divortat pentru ca nu am mai suportat.Fiecare om are limita lui de suportabilitate.Unii spun ca este putere,altii o numesc slabiciune.Eu cred ca tine si de conjunctura-daca ai sau nu la cine sa ceri o mana de ajutor,daca ai casa si jobul tau,sau daca esti facut sa accepti sau nu compromisuri din interes material sau emotional (vezi dependenta de un fals echilibru dat de conventia sociala numita casnicie,sau de dorinta de a avea ceeace au altii-o familie,sau pur si simplu dependenta de agresor-sindromul Stockholm).
Copilul a crescut si mi-a adus cele mai frumoase clipe ale vietii.M-am luptat singura cu boli,cu scoala,cu piata zilnica dar si cu educatie.Sunt castigurile mele.A fost lupta mea si am castigat-o.Mi-am dovedit ca sunt puternica.Iar cel mic ma rasplateste zilnic prin existenta sa,prin zambetul lui,prin sarutul sau.
Dar stii care este marele perdant?
Copilul.
El nu a castigat nimic,este intr-o vesnica batalie cu propria sa dorinta de a-l avea pe tatal sau.
Si asta in situatia in care domnul in cauza s-a interesat de el, i-a oferit ajutor material cat a putut,il vede saptamanal cate 2 zile,dar nu a fost realmente in stare sa se apropie de copil sufleteste.Este recasatorit, are 2 copii cu actuala,eu sunt recasatorita,sotul meu se poarta extraordinar cu baietelul meu,aparent nu ar fi motive de tristete.Ceeace ii darueiste sufleteste si educational sotul meu nu poate umple golul lasat de tatal lui. Si din toate astea ,copilul sufera.
Are 9 ani si inca se intreaba cum ar fi fost daca mama si tata ar fi fost impreuna.
Are 2 surori intr-o parte-la tata, are 2 surori in cealalta parte-fetele sotului meu ,din prima casatorie.Este copilul mijlociu,si resimte geloziile tipice si intr-o familie normala.
Dar mai mult decat atata, are sentimentul cumplit ca niciodata nu va sti cum ar fi fost tatal lui langa el,are golul sufletesc pe care tatal sau nu se pricepe sa-l umple,si nimeni altcineva, oricat ar fi de grozav, nu o va putea face.
Seamana cu multe alte povesti de genul acesta.De ce repet?
Pentru a spune altceva decat auziti de obicei pe forumuri:ZOE,fii barbata.Da, noi putem fi barbate, putem razbi,dar astea sunt bataliile noastre.Ar trebui sa aflam ca nu putem duce bataliile copiilor nostri pe care ii iubim mai mult decat pe noi insine cateodata,si ca ranile pe care le creeam cu" izbanzile noastre" in inimioarele lor mai bine nu le iscam.
Sa stim cand facem un copil ca cel pe care i l-am ales de tata ii va fi cu adevarat TATA.
Pentru ca nu faci un copil pentru tine, sa te reechilibrezi tu sufleteste sau sa reechilibrezi un cuplu.
Il faci doar pentru el insusi.
Sa creasca un adult fericit si implinit, nu sa repare cu viata lui greselile parintilor imaturi.
Doar asa il putem ocroti cu adevarat pe cel ce il iubim cel mai mult,pe copilul nostru.
Si abia atunci am putea spune ca am invins cu adevarat,cand am stiut ,in calitate de FEMEI, sa ne alegem adevarati BARBATI.
Pentru ca puterea noastra nu este sa fim Zoe cea barbata,ci sa ALEGEM,caci noi suntem femei,noi ii alegem pe ei,nu ei pe noi.
Tu ai ales deja,acum ramane sa indrepti cum poti mai bine alegerea ta.
|
garbo_5053
Postat pe 9 Iulie 2012 15:34
|
5053, mesajul tau e bine articulat si credibil.  Dar ma intreb daca pe undeva n-a existat ceva care a determinat atitudinea baiatului tau... nu pot sa imi dau seama ce, dar ceva a generat aceste probleme. De la 9 luni n-aveam cum sa tina minte cum e cu tat-su in casa, deci nici n-avea ce sa regrete. Iar faptul ca "trebuia sa stea cu el"e o prejudecata pe care de undeva a preluat-o, nu s-a nascut cu ea. Legatura de singe sintem invatati sa credem ca ar reprezenta mai mult: de fapt, nu reprezinta nimic. Putea la fel de bine sa sufere ca nu locuieste cu vecinul, daca ii spuneai ca ala e tat-su si ar fi trebuit sa aiba grija de el, si n-are, nu?
Fie-mea de ex. n-are problema asta - e drept ca nici eu n-am avut nici o indoiala cind m-am despartit de tat-su si nici un regret ulterior, n-ar fi avut de unde sa preia daca si cu parca.
|
quasaria
Postat pe 9 Iulie 2012 20:53
|
Quasaria,copilul meu l-a vazut pe taica-su din momentul pronuntarii divortului saptamanal(adica de la 1 an de zile,cate 2 zile pe saptamana).Pacat ca in acele zile de "vizitare"-cum hidos le numeste legea,tatal lui nu a cladit realmente o relatie sufleteasca cu el.
Copilul a crescut inconjurat de copii cu familii inchegate, baietii veneau in parc cu taticii lor,mergeam in vacantelaa mare eu cu baietelul meu si copiii ceilalti cu familiile lor-mame plus tati.Vesnic baietelul meu a tinjit la ceeace vedea la ei-o familie.Cand prietenul lui, la varsta de 4 ani i-a spus :"lasa ca la tine e mai bine,primesti jucarii duble de ziua ta,ai petreceri duble,si de la mama si de la familia lui tata",baietelul meu a spus"dar eu nu merg niciodata nicaieri cu mama si tata IMPREUNA,as vrea asta mai mult decat jucarii duble",mi-am dat seama ca tanjeste dupa o familie.
Am intemeiat-o cu omul acesta care se poarta cu el extraordinar.
Dar tot ceeace da el sufleteste si educational se pune in casuta "Radu"in sufletul copilului,iar casuta "tata "este tot goala.Ex:"Radu e cel mai cool,a invatat-o si pe Delia,prietena mea,sa mearga cu skate-ul,nu doar pe mine,m-a invatat si cu bika,si cu rolele.M-a invatat si sah,si facem mate impreuna.Tata nu m-a invatat nimic."si o spune cu regret,
Despre asta vorbesc.Poate ai fetita si nu are nevoie de modelul masculin al tatalui.Sau poate ca tatal ei i-a oferit atentie de calitate.Sau poate nu a existat de loc, ceeace cred ca este mai bine in cazul in care nu avea nimic de dat sufleteste.La ce crezi ca-i sunt necesare baietelului meu tone de haine si jucarii de la taica-su daca el isi doreste ATENTIA lui reala?!
|
garbo_5053
Postat pe 10 Iulie 2012 09:43
|
inteleg, si imi pare rau: cred ca am trecut cam prin acelasi lucru in copilaria mica...desi parintii mei n-au fost despartiti. Au fost cit se poate de "impreuna". Tatal meu, vesnic ocupat, vesnic plecat, vesnic prea important sa ne bage in seama - maica-mea vesnic depasita de situatie, vesnic negind orice responsabilitate, si vesnic focusata pe copilul mai mic la modul obsesiv-compulsiv.
N-am avut o relatie reala cu vreunul dintre ei. Nu imi amintesc concedii impreuna. Nu imi amintesc nici macar vreun moment in care sa fi stat toti la masa, desi suna ciudat...
Dintre ei doi, probabil l-as fi preferat pe taica-meu: daca ar fi fost acolo. Nu era. Sau nu era disponibil pentru mine.
Deci, cumva, nu divortul e cauza...
La fie-mea fata de mine regasesc ceva din patternul relatiei mele cu taica-meu - incerc sa stau cu ea cit mia mult posibil, totusi niciodata nu e suficient. Iar cind a invatat ceasul mi-a spus: "intotdeauna mi se face dor de tine intr-o ora." O iau cu mine peste tot unde pot sa o iau: inclusiv in delegatii, dar mi-e imposibil sa o iau la birou sau la discutii. Iar eu casnica nu ma vad.
De tat-su m-am despartit cind era bebelusa, el o adora, ea nu-l prea ia in seama. Pentru fie-mea, e intrus intre noi doua - asa cum e oricine altcineva... Nu se manifesta, dar eu ii percep nemultumirile. Daca am putea fi doar noi doua SI ATIT, fara nici o preocupare decit sa ne uitam una la alta 24 din 24, ar fi excelent dp ei de vedere...
Tocmai pentru ca e posesiva, foarte posesiva, si nu vreau sa depinda de mine atit de mult, am incercat sa o invat ca nu conteaza ca eu sint MAMA. Nu conteaza ca e din mine - conteaza relatia dintre noi. Conteaza sa fim foarte bune prietene. SI foarte buna prietena nu trebuie sa fie numai cu mine: poate fi si cu copii de varsta ei, poate fi si cu alti membri ai familiei... Poate ca ar fi bine sa ii spui baietelului tau acelasi lucru: "tata" defineste o relatie, nu procesul conceperii. Daca s-ar simti mai bine ca el sa creada ca Radu e tatal lui, poate sa il considere pe el "tata"...
|
quasaria
Postat pe 10 Iulie 2012 10:29
|
Quasaria,ciudat cum ai atins exact un punct extrem de nevralgic: baietelul meu a inceput sa-i spuna de la un timp tatalui sau pe nume-Sebi, iar lui Radu i-a aruncat de cateva ori "tati".Cred ca incepe sa-si redistribuie sentimentele in functie de ceeace simte ca primeste.Dar sa stii ca durerea aceea a lui ca tata nu e ca Radu tot ramane.
In alta ordine de idei,ce varsta are fetita ta?Si, foarte importanta intrebare:tu te-ai recasatorit?Din ce povestesti se pare ca nu,si in caz ca vrei sa o faci,undeva intr-un viitor incert dar absolut necesar pentru tine ca implinire ca femeie,trebuie sa o obisnuiesti pe fetita ta cu gandul ca mami nu este sub monopolul ei.
Desi isi dorea o familie,si aproape ca el "a artizanat"casatoria noastra,totusi baietelul meu a suferit cand a constientizat ca un sot ii fura lui din timpul mamei.Si eu, ca si tine, i-am alocat copilului foarte multa atentie, multa grija si tot timpul meu,inainte de casatorie.Apoi,o buna perioada de timp am incercat sa fac echilibristica intre minute cu baietelul si minute cu sotul.Ii acordam celui mic intotdeauna mai mult.Si cu toate astea,prezenta unei persoane in plus,chiar si dorita de el, l-a incomodat la inceput.Lucrurile s-au reglat cand persoana "in plus' i-a alocat numai ea timp copilului.Acum eu sunt cea aproape incomoda pentru ei,au jocurile si saluturile,semnalele lor barbatesti,ei doi sunt o casta din care eu nu fac parte si zau daca nu ma bucur ca este asa.
Reintorcandu-ma la povestea celei care a deschis topicul,as vrea sa-i spun ca situatia mea face parte din categoria celor fericite. Durerea copilului umbreste sufletul meu din ce in ce mai putin, baietelul meu este puternic si il observ cum isi adapteaza necesitatile emotionale la conjuncturile mediului-care in cazul lui au fost favorabile (ceeace nu este o lege ).Va sfarsi-in vreo cativa ani-sa reevalueze cele doua figuri masculine din viata lui la justa valoare.Din asta va castiga.
Dar stii cum se spune,"suntem suma experientelor noastre" si evolutia lui emotionala-ca si a oricarui copil de divortati-nu va fi scutita de efectul negativ al sentimentelor din urma,va purta VESNIC cu sine frustrarea ca tati nu a fost ACOLO.Repet,copilul meu este puternic si conjuncturile au fost bune.In alte cazuri,cine stie?
Roaga-te sa te lumineze Dumnezeu sa-ti dea EL alegerea cea buna!!!
|
garbo_5053
Postat pe 10 Iulie 2012 16:03
|
ai dreptate, e puternic: va compensa lipsa afectiva a tatalui biologic apropiindu-se de modelul masculin din viata lui. Nu stiu daca o sa ramina efecte negative... cred ca nu. Sau nu negative. Suma experientelor poate fi privita si altfel... poate va invata ce sa NU faca, cind va fi el tatic? :-)
In general, toti ne ferim sa evocam problemele - dar exista si o parte buna a lucrurilor. Problemele sint cele din care invatam. Cele care ne determina sa evoluam. Un copil cu o familie perfecta nu va aprofunda sau aprecia ceea ce considera implicit. Asa cum un copil care are tot ce cere, imediat cum cere, nu va intelege niciodata valoarea unor lucruri. A unor lucruri, a unor persoane... Si copilul devine adult. Incercind sa ii protejam prea mult, vom crea adulti fericiti? Sau vom crea adulti nepregatiti pentru ce urmeaza - sa-si croiasca drumul singuri, cu alegeri si consecinte?
Pina la urma, viata din asta e compusa - si din bucurii, si din reusite, si din esecuri. E o lectie pe care, daca le-o explici cu blindete si la nivelul lor de intelegere, o vor intelege la orice virsta. Si va preveni deceptii ulterioare. Lumea nu se invirte si nu se va invirti niciodata in jurul lor. Trebuie sa accepte ca uneori lucrurile sint asa cum ni le dorim, alteori nu sint. Unii oameni ne pot fi prieteni si apropiati, altii nu.
Personal, am preferat sa fiu 100% sincera cu copilul meu (va face 6 ani). I-am explicat ca e cea mai importanta pentru mine - si este - dar ca amindoua avem drepturi, amindoua trebuie sa avem grija una de alta, si ei si mie trebuie sa ne fie bine. Iar cind avem divergente de opinie discutam si ajungem la un compromis. Cind nu ii convine ceva la mine imi spune deschis - si nu ma menajeaza - iar mie cind nu imi convine ceva la ea ii spun la fel de deschis si incercam, amindoua, sa ne corectam.
Intelege prezenta "intrusului" - cu care nu, nu m-am casatorit, nici nu intentionez - si are o relatie buna cu el, dar ea tot ar prefera sa fim doar noi doua. In acelasi mod imi trateaza prietenii, prietenele, rudele sau pe oricine ar interfera. In timp, isi va gasi si alte preocupari in afara de mine. Intr-un fel, inteleg: sint singurul ei element de stabilitate, am trecut impreuna prin doua relocari, alte tari, alte limbi, alt mediu, alti oameni, alta cultura. Si a trecut foarte bine prin asta. O sa creasca, o sa se obisnuiasca, o sa imi mai dea drumul la lesa la un moment dat... Iar atunci o sa imi doresc eu sa stea mai mult cu mine. :-)
|
quasaria
Postat pe 10 Iulie 2012 16:49
|
da barbatii fac copiii si femeile trebuie sa se chinuie sa ii creasca....pt ca imping toate responsabilitatile in spatele femeii....
treburile casnice in spatele femeii...cresterea copiilor singure pt ca tatii fac copiii dar ei sunt cu gandul la alte femei...ma intreb de ce se mai casatoresc unii si mai fac copii...
|
ingerasulluptator
Postat pe 10 Iulie 2012 23:13
|
Quasaria,este impresionanta si povestea ta de viata,iar fetita ta cred ca este cel putin la fel de tare ca baietelul meu.Cu siguranta ca ai procedat corect ca ai fost"copacul "ei in viata asta de peregrinari l-a care a fost supusa.Copiii au nevoie de liniste,stabilitate ,iar in primii ani de viata si de rutina.I-a fost de folos felul tau de a relationa cu ea in conjuncturile date.Cred ca de aceea este inca foarte posesiva in raport cu tine,caci pentru ea ,asa agitata viata cum a avut,esti un serios punct de sprijin. Exact ce spuneai-invata si din bune si din rele-vor fi mai pregatiti pentru viata.Dar cred ca este momentul,tocmai pentru acesta evolutie a ei ,si mai ales daca vietile voastre s-au stabilizat, sa incepi sa o desprinzi incetul cu incetul de aceasta dependenta de tine.La 6 anisori nu este nici devreme ,nici tarziu sa o faci sa inteleaga ca viata ei trebuie sa se desfasoare fara mama in anumite momente.M-a uimit dorul instalat dupa o ora,si copilul meu isi manifesta dorul cand ma vedea dupa 2 zile de lipsa-cand mergea la taica-su,dar desi ii reumpleam sufletelul cu dragoste si atentie,am incercat sa nu fac din el un mamos.Bine,e baiat...a ta este fetita,iti poti permite exces de dragalasii care sa compenseze greutatille din viata ei.
Eu am incercat sa echilibrez balanta :aflam cu durere cum ii sunt refuzate minute de atentie din partea tatalui,care il lua sambata la birou si il lasa in camera alaturata cu orele,cat avea el clienti (e avocat),si incercam sa ii ofer eu ca atentie ceeace nu ii dadea el. Dupa un timp am constatat ca nu echilibram nimic - relatia lor nu se ameliora din faptele mele, dragostea mea nu umplea golul lasat de lipsa dragostei lui taica-su ;am incercat sa vorbesc cu tipul,nu auzea nimic,i se parea normal sa fie asa cum este, nici macar nu a acceptat sa nu-l mai ia daca era ocupat-A spus:"eu am prin decizie de instanta dreptul acesta si nimic nu mi-l poate lua, te dau in judecata ca nu vrei sa-mi dai copilul daca mai pui problema asa!"
Am ajuns sa vorbesc cu un psiholog si mi s-a spus ca cel mai bine pentru evolutia copilului este sa las lucrurile asa-ce relatie are el cu tatal lui este raspunderea tatalui,copilul trebuie sa-si ceara dreptul de a primi dragoste de la el,daca nu capata din cauza ca eu am sistat vizitele ma va invinovati la adolescenta pe mine,daca nu capata de la el ca nu stie el sa dea- asta nu il omoara il intareste.Frustrant pt o mama sa auda ca puiul ei trebuie sa aibe o asemenea experienta.Dupa un timp am constatat ca baiatul meu este maturizat emotional peste nivelul varstei lui-si asta nu te bucura ca mama closca -dar il face sa fie adaptabil,independent,realist-si asta te bucura pt evolutia lui .
Dece am facut asa o dizertatie pe tema asta? Pt ca mi se pare ca noi,toate cele singure cu un copil ,incercam sa le dam dublu,ca si cand am putea compensa lipsa celuilalt. Undeva gresim. Le punem copiilor nostri bazele unei dezvoltari gresite,vor fi niste adulti care vor cere de la partenerii lor emotionali din viata de adulti ceeace le-am oferit noi ca mame in cantitate dubla, si bineinteles ca nivelul asteptarilor lor nu va fi niciodata atins ,vor suferi cand nu vor primi poate nici macar la jumatate.Discutand cu psihologul chestia asta ,mi-am dat seama ca sunt o mama prea "closca" si mi-am impus sa ma relaxez.
Avea 6 ani copilul meu cand am coborat stacheta atentiilor date,a fost o perioada de "strigat de cerere "din partea lui, dar am fost consecventa si pot spune ca s-a echilibrat in raport cu mine.La fel, a aparut sotul meu,prezenta masculina necesara,care i-a oferit educational ceeace ii lipsea de la taica-su.Bine, ceeace nici acum nu ii ofera sufleteste tatal sau nu putem nici unul din noi doi,ceilalti ,sa compensam.Acolo e golul.
Iti spun toate astea pentru ca eu am platit din greu sufleteste sa aflu ce ii trebuie copilului meu sa fac din el un adult sanatos emotional.Asta nu inseamna ca batalia este terminata-hoho cat mai avem de lucru. Dar fii atenta si tu la cea mica, nu crea prea mare dependenta intre voi doua, tu stii cum este relatia voastra,eu ti-am povestit eventualele consecinte ale relatiei mele cu copilul meu,asa cum le-am aflat si eu discutand cu psihologul.
Iti urez succes in cea mai grea meserie-nu cea de parinte,asta poate fi oricine, ci in aceea de a forma un suflet si un caracter puternic si frumos.
4771,scuza-ne ca am divagat de la povestea ta,dar cred ca nu -ti sunt indiferente nici alte povesti din care poti lua invataminte.He-hei,ce mi-as fi dorit eu sa stiu astea inainte !!
|
garbo_5053
Postat pe 11 Iulie 2012 11:25
|
da, ai dreptate: asta spuneam si eu, ca n-as vrea sa creasca dependenta de mine - oricit mi-ar fi de dificil sa recunosc, pina la urma sint o prezenta temporara in viata ei, trebuie sa se descurce singura la un moment dat: pentru asta ii crestem. Nu ca sa ne fie sateliti - nici ei noua, nici noi lor.
Eu am cumva o abordare diferita fata de toate mamicile care se considera alfa si omega pentru copil: copilul nu e "al meu". Am nascut-o, o sa fac pentru ea tot ce pot sa fac sa o ajut sa devina un adult "reusit" - o sa il invat tot ce stiu, dar... atit. Nu imi apartine. Isi apartine ei insasi.
E mai importanta decit mine - spre deosebire de mine, care mi-am papat deja juma de viata, fie-mea poate deveni orice, poate face orice teoretic - ca potential e mai importanta ca mine. Asa ca rolul meu e in primul rind sa o ajut pe ea. Pe de alta parte, sa o ajut inseamna sa fac tot ce pot, cu mijloacele cu care pot. Nu sa ma culpabilizez ca n-am facut ce n-am putut, cu mijloacele pe care nu le aveam - sau ca s-au intimplat lucruri care n-au depins de noi. 
Poate din cauza asta sint destul de relaxata - si ea la fel. Si, una peste alta, avem o viata frumoasa. N-as baga mina in foc ca resimte "probleme" - in afara de faptul ca nu sint 100% din timp cu ea. Nu toti copiii au fix aceleasi nevoi si preferinte - oricit ar fi de mici. Dupa "stabilitate" nu se prea omoara, de fapt nu se prea omoara sa stea intr-un loc: cind ii spun ca plecam undeva e prima la usa. Nu se prea ataseaza de obiecte: intram in magazine pe unde se plimba cu mainile la spate si se strimba la tot: nu cere nimic. Incerc sa fiu atenta mai mult la nevoile ei personalizate decit la ceea ce am citit sau am auzit despre "copilul standard". Cit timp e fericita si multumita si cu gura pina la urechi, consider ca fac bine ce fac...
|
quasaria
Postat pe 11 Iulie 2012 11:52
|
De la: garbo_4771, la data 2012-06-21 03:35:30 Nici nu stiu cum sa incep...citesc de cateva zile forumuri cu acest topic si ma gandesc ca poate intr-un fel sau altul ma va ajuta sa-mi impart gandurile cu oameni pe care nu ii cunosc dar au trecut prin situatii asemanatoare,din nefericire.
Povestea mea e greoaie si recunosc ca iubirea te face sa actionezi fara sa gandesti.L-am cunoscut pe tatal copilului meu acum 2 ani de zile si nu am avut deloc o relatie normala.Ne-am despartit de vreo 6 ori urat cu batai ,certuri si eventual alte persoane de sex feminin la mijloc dar de fiecare data cand m-a cautat i-am mai acordat o sansa pentru ca il iubeam f mult.Ultima impacare a fost in decembrie si desi la inceput am zis ca nu o sa mai cedez m-am mutat din nou la el ,am renuntat la servici pentru a lucra cu el la firma impotriva a ceea ce au spus parintii ori prietenii.Postul de la firma lui era mult sub pregatirea mea dar am zis ca nu conteaza atat timp cat construim ceva impreuna. In fine am hotarat ca vrem o familie,un copil si Dumnezeu ne-a dat imediat ceea ce am dorit,poate mai repede decat ne-am fi asteptat.Dupa care relatia a inceput sa scartaie ,m-am gandit ca un copil o sa-l responsabilizeze dar nu a fost asa.Intre timp a hotarat sa-si mute fabrica,perioada in care am ramas fara servici si a inceput sa-mi reproseze ca stau acasa(desi urma sa-mi reiau serviciul cand s-ar fi redeschis noua fabrica)sa-mi spuna chestii de genul ca am pretentii de la el sa aiba grija de mine si de copil chiar daca a trebuit sa iau bani de la mama pentru mancare si lucruri de igiena intima,practic se lua de mine de la orice chestie marunta sau inexistenta.Despre copil nu vorbeste pentru ca pentru el oricum nu exista deocamdata(sunt in 13 saptamani si o sa fie baietel :) ) si am uitat sa mentionez ca obisnuieste sa mai dea in mine cu toate ca acum sa zicem se abtine si da numai cate o palma.Am zis ca toate or sa treaca ,poate o fi stresat din cauza serviciului pana cand am aflat ca a reluat legatura cu o mai veche cunostinta de a lui cu care m-am inselat acum vreun an. Sper ca am reusit sa relatez cat de cat situatia cu toate ca ar fi multe de spus si nu stiu cu care sa incep.Ma simt la capatul puterilor si tot ce vreau e sa iau hotararea cea mai buna pentru copil ,el e pe primul loc.Voi ce credeti ?
Iubitooooooooooo..!!..lasa-l drakului...!!..revino-ti...nu merita osteneala...chiar daca-l iubesti o sa-ti treaca...barbatul este creeat pt a fii barbat nu las si mitocan...adevaratul sens al existentei lui este sa aiba grija de familie sa faca tot ce-i sta in putinta sa-i faca fericiti pe cei de langa el sa nu le lipseasca nimic...afectiune ,dragoste si situatie materiala...deci DA-I TRASEU...!!..ai sa-ti gasesti un barbat care sa te merite cu adevarat..chiar daca vei avea un copil...TU ESTI CEA CARE CONTEAZA SI NU EL...TU VEI DA NASTERE UNUI COPIL CE ARE NEVOIE DE LINISTE SI DRAGOSTE...!!..nu-l chinui si pe el...i-ati inima-n dinti si FII FERICITA...(daca acum in situatia in care te afli da in tine...cum ai sa crezi c-o sa fie dupa..mm??..fata draga trezeste-te..!! nu esti nici prima si nici ultima cu un copil...)SUCCES...!!..
|
garbo015269
Postat pe 13 Iulie 2012 10:11
|
nu vei face casa buna cu el; o sa te bata in continuare, venirea pe lume a copilului nu o sa-i schimbe comportamentul; parerea mea, pleaca cat mai departe de langa un astfel de individ si vezi-ti de viata ta linistita; daca vei ramane cu el vei fi o mama neimplinita, suparata si trista in permanenta deci nu vei fi un exemplu bun pentru copilul tau; te-ai gandit ce vei spune copilului tau cand o sa te vada batuta mar?! ce o sa-i spui?ca te sacrifici pentru el? copilul va pleca din casa cu scandaluri cu prima ocazie, te-ai gandit capoate fugi de acasa din cauza conditiilor de trai pe care i le oferi "sacrificandu-te" langa tac'su?!
succes!
|
adeline
Postat pe 13 Iulie 2012 11:58
|
daca femeile ar fii mai destepte si mai realiste nu ar trebui sa se mai chinuie sa creasca singure copiii...
apoi copii nasti copii atunci cand ai o siguranta,,,sa faci contract in care barbatul sa te sustina material in caz de despartire,,,daca esti gravida sau ai copii....nu sa te lasi sedusa de minciunile barbatilor,si promisiunile lor false..nu mai dati cioara din mana pe aia din par
|
ingerasulluptator
Postat pe 13 Iulie 2012 13:20
|
12:04, 6 Aprilie 2022
Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin !
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie