Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se dezleagă. Au mare folos pentru un suflet!

În viața creștinului ortodox, Postul Paștelui este socotit timpul cel mai potrivit pentru rugăciune și pomenire. Nu este doar o perioadă de postire trupească, ci mai ales un răstimp în care credincioșii caută să se apropie de Dumnezeu prin slujbă, milostenie și rugăciune pentru cei vii și pentru cei adormiți. În această atmosferă de pocăință și așteptare a Învierii se leagă și rânduiala sărindarelor, un obicei vechi, bine înrădăcinat în practica Bisericii și în tradiția populară românească.

Sărindarul este, în esență, o pomenire care se face la patruzeci de Sfinte Liturghii pentru anumite persoane – fie vii, fie adormite. Numele vine din cuvântul grecesc care înseamnă „patruzeci”, trimițând tocmai la numărul Liturghiilor la care sunt pomeniți cei trecuți pe pomelnic. În timpul acestor Liturghii, preotul scoate părticele din prescură pentru fiecare nume scris și le așază pe Sfântul Disc, rugându-se pentru cei pomeniți. Această pomenire se face la Proscomidie, partea de început a Liturghiei, și este socotită una dintre cele mai puternice forme de rugăciune ale Bisericii.

Sărindarele din Postul Paștelui – rânduiala sărindarelor și obiceiuri din tradiția românească în Sfântul și Marele Post

Deși sărindarele se pot face în orice perioadă a anului, ele sunt cel mai des întâlnite în posturile mari, mai ales în Postul Paștelui. Atunci credincioșii le aduc la biserică încă din primele zile ale postului, pentru ca pomenirea să înceapă cât mai devreme. În sâmbetele din Postul Mare se fac oricum pomeniri speciale pentru cei adormiți, iar acest lucru a contribuit, în timp, la legarea sărindarelor de această perioadă.

În înțelegerea ortodoxă, sărindarul nu este o simplă formalitate și nici doar o tradiție păstrată din vechime. El este o rugăciune stăruitoare, repetată, prin care credinciosul încredințează pe cei dragi milei lui Dumnezeu. Pentru cei vii, sărindarele se dau de obicei pentru sănătate, ajutor, luminare sau întărire în credință. Pentru cei adormiți, ele se fac pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletelor. Există și situații în care pe același pomelnic sunt trecuți și vii, și adormiți, așa cum se obișnuiește adesea în parohiile românești.

În tradiția veche a Bisericii, numărul patruzeci are o semnificație aparte. Pomenirea timp de patruzeci de Liturghii este legată și de credința că rugăciunea stăruitoare poate aduce ușurare sufletului celui adormit, mai ales în perioada apropiată de moarte, dar și mai târziu, prin pomenirea continuă.

Foto: Alena Gan /Shutterstock

Cum se pregătește sărindarul

Sărindarul începe prin aducerea pomelnicului la biserică. De obicei, acesta este scris pe o coală împărțită în două: în partea stângă se trec cei vii, iar în partea dreaptă cei adormiți, după o rânduială care amintește de vechile diptice bisericești.

Pe pomelnic se scriu numele de botez, fără diminutive și fără titluri, așa cum sunt ele cunoscute în Biserică. De obicei se notează deasupra că este vorba despre un sărindar, pentru ca pomelnicul să fie păstrat și pomenit la toate Liturghiile rânduite. Pomelnicul rămâne la altar până la împlinirea celor patruzeci de pomeniri.

Odată cu pomelnicul, credincioșii aduc și daruri. În mod obișnuit se duc produse necesare pentru slujbă sau pentru pomenire: grâu, vin, ulei, zahăr, făină, lumânări sau tămâie. Acestea nu sunt doar simbolice, ci au și un rost practic, fiind folosite la pregătirea colivei sau a prescurilor.

În multe locuri există și obiceiul de a lăsa o danie pentru biserică, după puterea fiecăruia, dar aceasta nu este partea esențială a sărindarului. Mai importantă este rugăciunea și participarea la slujbe în această perioadă.

Foto: Stepanych /Shutterstock

Dezlegarea sărindarelor

La împlinirea celor patruzeci de Liturghii are loc ceea ce credincioșii numesc „dezlegarea” sau „slobozirea” sărindarului. Atunci se face pomenirea finală și, pentru cei adormiți, se săvârșește parastasul. De obicei, credincioșii aduc colivă, colaci, vin și lumânări, care se binecuvântează și apoi se împart de pomană.

În unele parohii, dezlegarea sărindarelor se face spre sfârșitul Postului Mare, uneori în preajma Floriilor, dar rânduiala poate varia în funcție de programul slujbelor și de obiceiul locului. De multe ori, primul parastas al sărindarelor poate fi săvârșit în prima sâmbătă din postul Paștelui (sâmbăta Sfântului Teodor), iar ultimul parastas al sărindarelor poate avea loc și în Sâmbăta lui Lazăr (sâmbătă care precede duminica Floriilor).

Cum țineau bătrânii de altădată tradiția sărindarelor

Dincolo de rânduiala liturgică, sărindarele au fost însoțite în satul românesc de o serie de obiceiuri care țineau de viața comunității și de evlavia personală.

Bătrânii obișnuiau să pregătească pomelnicul încă dinainte de începerea postului, uneori chiar în duminica Lăsatului de sec. Femeile îl scriau cu grijă, adesea pe o foaie păstrată de la an la an, la care se mai adăugau nume noi. În unele sate, pomelnicul era pus lângă icoană până în ziua când era dus la biserică, ca semn că cei pomeniți sunt încredințați lui Dumnezeu.

Se obișnuia ca, pe durata sărindarului, cei din familie să aprindă mai des lumânări și să rostească rugăciuni pentru cei trecuți pe pomelnic. Unii țineau minte când se împlineau cele patruzeci de pomeniri și mergeau neapărat la biserică în acea zi.

În Muntenia și în Dobrogea, pomenirile se legau uneori și de obiceiul numit „capete” sau „căpețele”, când se duceau la biserică sau la cimitir colivă, colac, vin și lumânare pentru pomenirea morților, mai ales în perioadele de post.

În multe sate, sărindarul era considerat o datorie de suflet. Oamenii spuneau că nu trebuie lăsați morții nepomeniți, mai ales în Postul Paștelui, când rugăciunea este socotită mai puternică. De aceea, chiar și familiile sărace încercau să aducă măcar puțin grâu sau câteva lumânări, după putere.

Sensul duhovnicesc al sărindarelor

În cele din urmă, sărindarul nu se reduce la un obicei sau la o rânduială fixă. El este expresia legăturii dintre cei vii și cei adormiți și a credinței că rugăciunea Bisericii poate aduce mângâiere și ajutor.

Pentru credinciosul care trece pragul bisericii cu un pomelnic de sărindar în mână, acest gest este mai mult decât o tradiție: este o mărturisire de credință și o lucrare de dragoste. În Postul Paștelui, când întreaga Biserică se pregătește pentru Înviere, această pomenire devine o formă de comuniune – între oameni, între generații și între pământ și cer.

Foto: greenair /Shutterstock

În credința ortodoxă, sărindarele nu sunt privite doar ca o simplă pomenire repetată, ci ca o lucrare de rugăciune stăruitoare, unită cu Sfânta Liturghie. Tocmai această legătură cu Liturghia le dă o importanță aparte, pentru că Liturghia este considerată rugăciunea cea mai înaltă a Bisericii. De aceea, credincioșii au nădejdea că pomenirea la patruzeci de Liturghii poate aduce mare folos sufletelor celor adormiți, iar uneori chiar ușurare din suferințele lumii de dincolo. În tradiția duhovnicească se spune că rugăciunile Bisericii pot aduce alinare și ajutor celor plecați, mai ales dacă au murit cu credință și cu nădejde în Dumnezeu.

Bătrânii obișnuiau să spună că sărindarele „nu se pierd”, chiar dacă omul nu vede roadele lor imediat. Ei credeau că fiecare Liturghie este ca o lumină aprinsă pentru sufletul celui pomenit și că rugăciunea stăruitoare poate schimba starea sufletului în lumea de dincolo. De aceea, sărindarele erau adesea însoțite de post, de milostenie și de rugăciune personală, pentru că se considera că pomenirea făcută cu credință și cu gând bun are mai multă putere decât una făcută din obișnuință.

În unele scrieri duhovnicești se arată chiar că pomenirile repetate la Liturghie pot aduce mare ajutor sufletelor, până într-acolo încât Dumnezeu poate scoate un suflet din osândă sau îi poate ușura chinurile, după judecata și mila Sa. Această credință nu este înțeleasă ca o „garanție”, ci ca o nădejde în mila lui Dumnezeu, Care primește rugăciunea Bisericii pentru cei adormiți.

O mărturie cunoscută în tradiția monahală este legată de un pustnic care era pomenit la patruzeci de Liturghii. În vreme ce era ținut închis și înlănțuit, el spunea că la împlinirea celor patruzeci de Liturghii va fi izbăvit. Cei care îl păzeau nu au crezut, dar la sorocul pomenirilor lanțurile au căzut, iar el a fost eliberat în chip minunat. Istorisirea este folosită în literatura duhovnicească pentru a arăta puterea rugăciunii stăruitoare unite cu Sfânta Liturghie.

Tot astfel, în tradiția ortodoxă există numeroase relatări despre suflete care au primit alinare prin rugăciunile celor vii. Una dintre cele mai cunoscute este legată de un mare pustnic din vechime, care a aflat că rugăciunea pentru cei adormiți aduce măcar o ușurare a suferinței lor, chiar și atunci când nu pot fi scoși pe deplin din osândă. Această idee apare în scrierile patristice și în rugăciunile Bisericii, unde se cere lui Dumnezeu mângâiere pentru cei adormiți și iertare pentru păcatele lor.

În ceea ce-i privește pe cei vii, în credința populară românească se spune adesea că pomenirea la Liturghie îi ocrotește și îi întărește. Bătrânii spuneau că atunci când cineva este pomenit la sărindar „i se luminează casa” și „îi merge mai bine”, în sensul că primește ajutor și întărire de la Dumnezeu. Se credea că pomenirea repetată ține răul la distanță și aduce pace în familie, pentru că omul este încredințat în mod constant rugăciunii Bisericii.

De aceea, sărindarul nu era privit doar ca o datorie față de cei morți, ci și ca o binecuvântare pentru cei vii. Oamenii aveau convingerea că cel pomenit des la biserică este mai păzit de necazuri și mai ferit de ispite, nu ca printr-o magie, ci prin lucrarea harului care vine prin rugăciune.

În cele din urmă, puterea sărindarelor nu stă doar în numărul Liturghiilor, ci mai ales în credința și dragostea cu care sunt făcute. Rugăciunea unită cu gândul bun și cu milostenia este socotită cea care dă rod pomenirii. Astfel, sărindarul devine nu doar o rânduială bisericească, ci o lucrare de iubire, prin care cei vii îi încredințează pe cei plecați milei lui Dumnezeu și cer pentru ei lumină și odihnă.

Foto fr si main: Stepanych /Shutterstock

---

---