Let`s Do It, Romania! anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, pe 15 septembrie 2018, să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day.
Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. În România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze 1 milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup.
“Let`s Do It, Romania! este cunoscută în România ca fiind cea mai mare mișcare socială, cu peste 1 400 000 de voluntari mobilizați și 18 000 de tone de deșeuri curățate. Acest nou obiectiv îndrăzneț de a strânge 1 milion de români pentru 15 septembrie înseamnă, pe de o parte, o șansă de a curăța România, iar pe de altă parte, un pas important în coagularea unei comunități de români activi și conectați, viziunea noastră încă din 2009. Noi credem mult în acest spirit de Doer, pe care îl promovăm de la prima acțiune - acționează și contribuie la rezolvarea problemelor care te deranjează, pentru că România ne privește pe toți.” a declarat Ionuț Iordăchescu, Project Manager.
Partenerii “Let`s Do It, Romania!”
Partenerul principal al campaniei este Kaufland România, care susține organizația încă din 2010.
”Kaufland România se implică în cele mai importante direcții cu rol esențial în dezvoltarea societății, protecția mediului fiind una dintre acestea. Anual investim peste cinci milioane de euro în comunitate, prin proiectele derulate alături de ONG-uri, iar programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. De “Let’s Do It, Romania” ne leagă o prietenie veche, suntem alături de ei de peste opt ani și mă bucur că putem sprijini campaniile lor naționale de educație ecologică, în calitate de partener strategic. Am încredere că, pe 15 septembrie, cât mai mulți români ni se va alătura, în cea mai ambițioasă mișcare civică de pe Glob ”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România.
În total, 50 de companii sprijină inițiativa.
Partenerii instituționali în România sunt Ministerul Mediului, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, Jandarmeria Română, Administrația Națională a Penitenciarelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și Asociația Municipiilor din România.
„Să mobilizezi 1 milion de oameni, într-o singură zi, poate părea un obiectiv aproape imposibil, însă cei de la Let’s Do It, Romania! ne-au demonstrat, nu doar o dată, că au această capacitate, de a-i uni pe români pentru un scop nobil. Pentru Ministerul Mediului, marea acțiune de curățenie din 15 septembrie reprezintă o oportunitate extraordinară de a amplifica, la nivel național, însemnătatea anului 2018, ca an de start pentru colectare selectivă, reciclare și economie circulară! Haideți să demonstrăm comunității internaționale că România, la 100 de ani de la Marea Unire, are capacitatea să își mobilizeze cetățenii pentru acest obiectiv important, care ne poate marca viitorul și poate arăta lumii întregi în ce fel de țară vrem să trăim”, a declarat Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului.
La nivelul societății civile, 56 de organizații neguvernamentale și grupuri civice din România, reunind zeci de mii de copii, tineri și adulți implicați și sute de mii de beneficiari și-au asumat împreună susținerea Zilei de Curățenie Națională, prin memorandumul semnat în luna iulie.
Deșeuri semnalizate prin aplicația World Cleanup
Voluntarii mobilizați pe 15 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil World Cleanup. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay. Cei care contribuie la Harta Deșeurilor pot câștiga premii în valoare de 17 250 de RON, precum laptop-uri, smartphone-uri și o excursie pentru 2 persoane în România. Cartarea se va încheia pe 2 septembrie, iar până acum au fost încărcate pe hartă 1600 de mormane de deșeuri.
Toate zonele cu deșeuri sunt încărcate în World Waste Platform, prima bază de date despre deșeuri dezvoltată la scală internațională. Aceasta cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.
Rețeaua Let`s Do It, Romania! cuprinde echipe locale în cele 41 de județe, 200 de voluntari fiind parte din organizarea campaniei.
Mișcarea Let`s Do It, World!, organizatorul evenimentului World Cleanup Day, a luat naștere în 2008, atunci când Estonia a organizat prima Zi de Curățenie Națională și a reușit să mobilizeze 50 000 de voluntari într-o singură zi. România este parte din rețeaua internațională Let`s Do It World! încă de la început, fiind a patra țară care a organizat o acțiune națională de curățenie. Comunitatea s-a dezvoltat în ultimii 10 ani și numără astăzi 150 de țări cu experiență sau care vor organiza pentru prima oară o Zi de Curățenie Națională în 2018.
Kaufland România, partenerul principal al inițiativei, este o companie responsabilă, pe deplin conștientă de importanța, influența și impactul pe care le are activitatea sa asupra mediului înconjurător. De aceea, se concentrează pe gestionarea sustenabilă a resurselor naturale.
Cifre relevante despre situația deșeurilor în România și în lume
• Cel puțin jumătate din cantitatea de plastic care există astăzi a fost produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
• Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2)
• În fiecare an, 4,8-12,7 milioane de tone de plastic ajung în oceane din râuri și zone de coastă. Asta înseamnă 15 saci de plastic pentru fiecare metru de coastă din lume. Dacă tot acest plastic ar fi pus în camioane, linia formată din acestea ar înconjura planeta de 24 de ori (Jemma Jambeck, Universitatea Georgia, 2015)
• Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
• Mai mult de 3,5 miliarde de oameni nu au acces la cel mai elementar sistem de gestiune a deșeurilor (ISWA, Globalization and Waste Management, 2012)
• Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
• România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.
##
https://www.letsdoitromania.ro /
https://www.facebook.com/LetsDoItRO
https://www.worldcleanupday.org/
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani