12:04, 6 Aprilie 2022
Reintoarcerea amazoanelor?
Da, se intampla ca in mod senzational, sa regasim din ce in ce mai des femei in roluri traditional atribuite barbatilor si iata si un caz mioritic, de data aceasta negativ, care parca anunta: Amazoanele s-au intors!!! “Acele femei mitice, aratoase si puternice, gata oricand sa se foloseasca de barbati doar pentru placeri sexuale si procreatie”.
Dar nu. E clar ca a aceasta intamplare face parte din exact aceeasi cultura. O cultura centrata in jurul sexualitatii dusa in extrema pornografica, dupa un scenariu masculin, care de data asta a devenit real, cat se poate de real. Numai ca, in viata adevarata, nu prea mai e amuzant, in niciun caz placut!
Frica noastra cea de toate zilele
In viata adevarata, un barbat a trait si el frica pe care femeile din intreaga lume o traiesc zilnic. Cam asta era motivul nadufului meu, in momentul in care am auzit stirea “sarmanului taximetrist” agresat la Tulcea.
Din pacate, inedita situatie nu este decat motiv de a face spectacol si de a crea personaje care fac audienta – “viloatoarea sexy” si “taximetristul agresat”. N-am citit un singur rand despre gravitatea situatiei, despre faptul ca violul nu este o gluma si nici macar un rand care sa atraga atentia asupra faptului ca femeile traiesc cu teroarea ca ar putea fi agresate, zilnic! Nimic.
Barbati in locul femeilor?
Atata timp cat imi va fi frica sa merg pe strada noaptea si ziua, atata timp voi lua atitudine si voi vorbi despre toate astea.
Si voi stiti ca si mine care este realitatea absurda in care traim, ca femei. Fara sa fi luat cursuri de auto-aparare sau ceva, mi-am dezvoltat aproape inconstient, singura, strategii. In primul rand siguranta de sine si simturile toate ascutite, atente la tot ce se peterece in jur (Nu functioneaza tot timpul insa; m-am trezit si in situatii de vulnerabilitate). Pasii foarte rapizi, inima mica-micuta si incordata si gandul preluat din filmul Dune: “Nu-ti fie frica, frica ucide mintea!”. Mda, deci ma consider norocoasa, sunt “asigurata”.
Avand atitudinea asta, m-a surprins noaptea, exact la sfarsitul programului RATB. Eram in statia de autobuz ca un catel care-si asteapta stapanul, cu ochii tanjind in departare si inarmata cu atitudinea de care va vorbeam… Ultimele autobuze veneau, plecau, si luau cu ele calatori care rasuflau usurati.
Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin !
Ce își doresc gravidele din România pentru copiii lor. Psiholog: Resimt o responsabilitate imensă de a-și ști copilul în siguranță pe viitor
Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la școală de la 15 kilometri distanță, își dorește ca într-o zi să fie studentă la Teatru
Inima Copiilor strânge 10.000 de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Marie Curie