Interviu: Veronica Mitran, vicepreședinte ANPC - "Ne aliniem cerințelor europene care prețuiesc consumatorul și îl doresc sănătos și informat"

4 August 2021 publicat în Sanatate 27 share-uri

Valentina Veronica Mitran Piticu deține funcția de vicepreședinte al ANPC, iar în acest timp, dincolo de responsabilitățile oficiale, a organizat mai multe campanii de educare și informare a consumatorilor în legatură cu felul în care trebuie citită o etichetă, dar și despre siguranța alimentelor pe care le consumăm.

În luna iunie a acestui an a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul Președintelui ANPC nr. 163, care vizează furnizarea de informații privind prezența unor substanțe sau produse ce pot cauza alergii sau intoleranță în produsele alimentare neambalate. În acest context, invităm descoperiți răspunsurile la cele mai comune întrebări ale consumatorilor, oferite de doamna Veronica Mitran, vicepreședinte ANPC.

Garbo: Potrivit site-ului oficial ANPC, am aflat că a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul Președintelui ANPC nr. 163 din 3 iunie 2021 pentru furnizarea de informații privind prezența unor substanțe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranță la produsele alimentare neambalate. Ne puteți spune cum s-a ajuns la conceperea acestui ordin și în ce constă?

Ordinul a fost conceput pentru a ne alinia și noi la Prevederile Regulamentului 1169 al Uniunii Europene, mai exact la articolul 44 care spune la aliniatul 2 că “statele membre ar trebui să fie împuternicite să solicite operatorilor din sectorul alimentar care introduc pe piețele naționale produse alimentare care fac obiectul unor forme suplimentare de exprimare sau de prezentare să notifice autorităților naționale utilizarea unor astfel de forme suplimentare, precum și justificările relevante referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute de prezentul regulament.” Altfel spus și noi, România, ne aliniem cerințelor europene care prețuiesc consumatorul și îl doresc sănătos și foarte informat.

Ce ar trebui să înțeleagă consumatorul prin „produse neambalate”, care sunt acestea?

Produsele neambalate sunt foarte multe și mă gândesc acum la patiserie neambalată, la diverse sortimente de biscuiți, care trebuie să conțină atenționare că au în conținut făină de cereale care conține gluten, la mese calde în care putem găsi ca ingrediente unele substanțe care produc alergii sau intoleranțe prevăzute in Anexa II a acestui regulament din care enumăr acum nerestrictiv: Crustacee și produse derivate, ouă și produse derivate, pește și produse derivate, arahide și produse derivate, soia și produse derivate, lapte și produse derivate (inclusiv lactoză), fructe cu coajă lemnoasă, adică: migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), nuci Caju (Anacardium occidentale), nuci Pecan [Carya illinoinensis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia și nuci de Queensland (Macadamia ternifolia), precum și produse derivate, exceptând fructele cu coajă utilizate pentru fabricarea distilatelor sau a alcoolului etilic de origine agricolă, telină și produse derivate, muștar și produse derivate, semințe de susan și produse derivate, lupin și produse derivate, moluște și produse derivate.

Știm că trebuie să citim eticheta produselor, deși nu toți o facem. Ce anume ar trebui să ne atragă atenția în mod deosebit de pe eticheta produselor?

Data de valabilitate, lista ingredientelor (inclusiv orice aditivi), informații privind alergenii, cantitatea anumitor ingrediente, țara de origine, dacă este necesară pentru claritate (de exemplu: produsele care afișează pe ambalaj drapelul țării sau repere geografice celebre), numele și adresa operatorului din sectorul alimentar stabilit în UE sau a importatorului, cantitatea netă, condițiile speciale de păstrare, nivelul alcoolului pentru băuturi (dacă este mai mare de 1,2 %), declarația nutrițională

Care este mesajul îndreptat direct către consumatori, privind modalitatea optimă prin care se pot informa despre produsele alimentare pe care le achiziționează?

Să citească cu foarte mare atenție eticheta și să fie atenți și la cum arată produsul, întrucât se poate întâmpla ca produsul să fie în termen, dar fiind păstrat în condiții improprii el să nu mai prezinte siguranță pentru consumator.

MITRAN PITICU VALENTINA VERONICA - Vicepreședinte ANPC

Care sunt principalii alergeni la care se face referire în etichetarea produselor alimentare și cum a fost stabilită lista acestora?

Ei sunt prevăzuți în Anexa II a Regulamentului UE 1169/2011 privind informarea consumatorilor la produsele alimentare. SUBSTANȚE CARE CAUZEAZĂ ALERGII SAU INTOLERANȚE

1. Cereale care conțin gluten și anume: grâu (cum ar fi grâul spelt și grâul khorasan), secară, orz, ovăz sau hibrizi ai acestora și produse derivate, exceptând:

(a) siropurile de glucoză obținute din grâu, inclusiv dextroza ( 1 );

(b) maltodextrine obținute din grâu ( 1 );

(c) siropurile de glucoză obținute din orz;

(d) cerealele utilizate pentru fabricarea distilatelor sau a alcoolului etilic de origine agricolă.

2. Crustacee și produse derivate.

3. Ouă și produse derivate.

4. Pește și produse derivate, exceptând:

(a) gelatina de pește folosită ca substanță suport pentru preparatele de vitamine sau de carotenoide;

(b) gelatina de pește sau ihtiocolul folosit(ă) la limpezirea berii sau a vinului.

5. Arahide și produse derivate.

6. Soia și produse derivate, exceptând:

(a) uleiul și grăsimea de soia rafinate complet ( 1 );

(b) amestecuri naturale de tocoferoli (E306), tocoferolul D-alfa natural, acetatul de tocoferol D-alfa natural, succinatul de tocoferol D-alfa natural, obținuți din soia;

(c) fitosterolii și esterii de fitosterol derivați din uleiuri vegetale, obținuți din soia;

(d) esterul de stanol vegetal fabricat din steroli de ulei vegetal, obținuți din soia.

7. Lapte și produse derivate (inclusiv lactoză), exceptând:

(a) zerul utilizat pentru fabricarea distilaților sau a alcoolului etilic de origine agricolă;

(b) lactitolul.

8. Fructe cu coajă lemnoasă, adică: migdale (Amygdalus communis L.), alune de pădure (Corylus avellana), nuci (Juglans regia), nuci Caju (Anacardium occidentale), nuci Pecan [Carya illinoinensis (Wangenh.) K. Koch], nuci de Brazilia (Bertholletia excelsa), fistic (Pistacia vera), nuci de macadamia și nuci de Queensland (Macadamia ternifolia), precum și produse derivate, exceptând fructele cu coajă utilizate pentru fabricarea distilatelor sau a alcoolului etilic de origine agricolă.

9. Țelină și produse derivate.

10. Muștar și produse derivate.

11. Semințe de susan și produse derivate.

12. Dioxidul de sulf și sulfiții în concentrații mai mari de 10 mg/kg sau 10 mg/litru în SO 2 total trebuie calculați pentru produsele gata pentru consum sau reconstituite în conformitate cu instrucțiunile producătorilor.

13. Lupin și produse derivate.

14. Moluște și produse derivate.

În ce condiții ar trebui să avem suspiciuni în achiziționarea unui produs alimentar? Care sunt punctele cheie care ne demonstrează siguranță unui produs alimentar?

Aspect, etichetă, termen, ambalaj intact.

Astăzi tot mai mulți consumatori fac cumpărături online. Există riscuri suplimentare pe care trebuie să le avem în vedere în asemenea situații, privind alimentele pe care le comandăm?

Trebuie avut în vedere că produsul pe lanțul de transabilitate de la producător la furnizor și mai apoi la cumpărător să nu suporte modificări de substanță prin modificarea temperaturii sau condițiilor de păstrare, în care caz la livrare dacă îl constată, să îl refuze.

Ce poate face un consumator după achiziția de alimente, dacă constată că a fost înșelat?

Cu bonul fiscal să depună reclamație pe site direct la ANPC la urmatorul link: https://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx

În contextul pandemiei, care credeți că sunt cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aibă în vedere consumatorul când achiziționează alimente?

În principal să cumpere produse din locuri autorizate sanitar veterinar, să militeze pe cât posibil să achiziționeze produse ambalate pentru a stopa și a nu mai exista suspiciuni de răspîndire COVID și să își urmeze flerul (nasul și ochiul) care de obicei nu înșală.

Care sunt viitoarele proiecte ANPC pe care le doriți implementate, există deja direcții în lucru?

ANPC are o multitudine de proiecte în care este angrenat și voi enumera nerestrictiv doar cateva dintre ele :

  • Legea privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri
  • Legea privind stabilirea competențelor biroului unic de legătură și a autoritîților competente – transpunere în legislația națională a unui Regulament european
  • Legea privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale
  • Hotărârea care o completează pe cea în vigoare referitoare la plățile transfrontaliere în comunitate – de asemenea, o transpunere în legislația națională a unui Regulament european

MITRAN PITICU VALENTINA VERONICA - Curriculum vitae Europass


Din echipa Garbo fac parte încă de la vârsta primelor mele angajări. Aici am „crescut”, am prins aripi de jurnalist și am căpătat o experiență bogată și mai ales frumoasă. Ca orice om ce scrie, amprenta credințelor...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri