Comunicat de presă
Medicul - supraspecializat în chirurgia oncologică mamară - vorbește despre cum se tratează cancerul de sân în țările vestice, despre factorii de risc și mituri legate de această afecțiune
Cancerul de sân este cel mai des diagnosticat cancer la femei atât la nivel mondial, cât și în România. Este și cancerul care a cunoscut cele mai însemnate și numeroase progrese pe parte de cercetare și avansare a terapiilor. Mediatizarea lui puternică în ultimii ani a dus la diagnostice mai rapide și, automat, la șanse mai bune de supraviețuire pentru paciente. Țara noastră însă nu a urmat această tendință internațională – medicii depistează cazuri extrem de avansate, iar noțiuni precum autopalpare sau control regulat le sunt străine multor românce.
Pe lângă lipsa de educație medicală, există și o problemă în tabăra medicală, sunt de părere medicii din noul val – nu există protocoale bine stabilite în România și nici suficienți chirurgi supraspecializați, care să fie mereu la curent cu toate noutățile ce țin de chirurgia mamară.
"Noi, chirurgii patologiei mamare din țară suntem niște pionieri în acest domeniu, mergem la congrese în afară și aducem de acolo consensusuri pe care le aplicăm apoi și aici, fiind o țară europeană, de exemplu ultimul consensus pe cancer mamar a fost cel de la St. Gallen din 2017. Apoi, am observat - atât în Europa, cât și în America - această supraspecializare a chirurgilor generaliști, din chirurgia generală sunt vreo 7 subdiviziuni (de exemplu: chirurgie colorectală, hepatobiliopancreatică, endocrină, mamară oncologică, chirurgia transplantului, chirurgia tractului digestiv superior (stomac și esofag), chirugia de urgență) din care poți alege ca să faci un fellowship și să dai un examen european. Părerea mea este că și în România, în viitor, dacă vrei să faci o chirurgie bună trebuie să te supraspecializezi. Nu poți spune că ești un chirurg bun dacă operezi de la barbă până la degetul mare de la picior”, adaugă chirurgul.
Doctorii tineri se inspiră foarte mult din experiențele trăite în spitalele din vestul Europei și încearcă să alinieze procedurile de la noi cu cele care i-au impresionat acolo.
„Mi-a plăcut complexitatea cu care se abordează fiecare caz de cancer mamar, am fost impresionat de numărul specialiștilor implicați în tratamentul unei paciente cu cancer de sân, cu toții reuniți în comisii oncologice speciale ale căror întâlniri care aveau loc săptămânal – chirurgul, chirurgul plastician, oncologul, expertul în imagistică, radioterapeutul, anatomopatolog, geneticianul, specialistul în planificarea familiei, asistenta dedicată pacietelor cu cancer mamar, breast nurse o numesc ei. Până ajungea pacienta la operație venea de vreo 5-6 ori la spital pentru diferite consulturi, discuții, avea inclusiv un telefon non-stop, o linie directă cu asistenta și putea suna oricând cu întrebări. Asta încerc să aduc și în noua secție de chirurgie a spitalului Onco Card din Brașov pe care am început să o construiesc - discuția cazului în Comisia Oncologică, colaborarea cu un chirurg plastician, estetician pentru reconstrucție mamară, broșurile informative, adaptate la România și care vor fi puse la dispoziția pacientelor și conceptul ONE STOP CLINIC – adică diagnosticul, imagistica, puncția-biopsie cu examenul histopatologic, discuția cazului în comisia oncologică, chimioterapia, operația cu biopsie de ganglion santinelă (conform indicațiilor bine stabilite), radioterapia – toate în același loc”.
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice
3 noi terapii celulare aprobate de FDA. 74% dintre studiile aflate în desfășurare sunt dedicate oncologiei
Cancerul de sân triplu negativ (TNBC) în România. Sondaj: 7 din 10 paciente chestionate cu TNBC au până în 50 de ani