Unul dintre cele mai intalnite complexe, dezvoltate chiar de la varste fragede, este acela al urechilor cu aspect inestetic.

Unul dintre cele mai intalnite complexe, dezvoltate chiar de la varste fragede, este acela al urechilor cu aspect inestetic. Fie ca au o forma neobisnuita, sunt prea departate ori inegale, acestea afecteaza conturul fetei, lucru care poate duce la o scadere a increderii in sine.

“Chirurgia urechilor, denumita tehnic si otoplastie, este o procedura chirurgicala realizata pentru a aduce urechile proeminente mai aproape de cap sau de a reduce dimensiunile urechilor mari. Chirurgia urechilor poate reface, de asemenea, urechile pierdute in urma accidentelor, poate corecta probleme precum plierea lor ciudata, dimensiunea neobisnuit de mica sau lipsa pliurilor si a cutelor naturale.” afirma Dr. Ion Zegrea, medic primar in chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva la Clinica Elysium (vezi foto).

Pentru a se asigura ca procedura se poate desfasura in conditii favorabile, la prima consultatie se examineaza conditia urechilor, respectiv a pielii, i a cartilajului de dedesubt, precum si a starii de sanatate. Pacientul este informat despre ce presupune interventia, despre riscurile si masura in care problema acestuia poate fi rezolvata. Medicul dumneavoastra trebuie anuntat daca suferiti de o alergie ori daca pana la interventie intervine o raceala sau infectie.

„In cele mai multe cazuri, aceasta procedura este efectuata la copii cu varste intre 5 si 14 ani, deoarece urechile sunt complet dezvoltate pana la varsta de 5 ani. Otoplastia se poate realiza si la adulti si nu presupune, in general, niciun risc pentru persoanele mai in varsta”, mai spune Dr. Ion Zegrea.

Otoplastia dureaza in jur de 1-2 ore, in functie de particularitatile cazului dumneavoastra. La copii se va face anestezie generala, iar la adulti se poate si cu anestezie locala. Capul si urechile pacientului vor fi acoperite de un pansament voluminos in ziua urmatoare operatiei pentru a sustine vindecarea si modelarea urechilor. In perioada urmatoare, pentru a sustine urechile operate, pacientii trebuie sa poarte non stop o bentita lejera timp de 2 saptamani dupa operatie, si apoi inca 2 saptamani doar noaptea.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri