Secretul in cadrul acestei diete consta in faptul ca cinci zile pe saptamana se mananca sanatos, urmand desigur unele reguli generale. In week-end in schimb, aceasta dieta se abandoneaza, putand manca aproape orice dorim.

Cel mai greu lucru atunci cand incepem o dieta este sa renuntam la multe din alimentele care ne plac si sa urmam indeaproape o dieta foarte stricta. De multe ori insa, tocmai aceste conditionari ne fac sa renuntam mai devreme decat ne-am fi asteptat la programul minune ce ne-ar fi dus la silueta mult visata. Pe de alta parte inceperea unei diete foarte severe ne poate da metabolismul peste cap , abandonand-o din motive medicale, si nu de vointa.

Ce presupune Dieta Trisorilor (The Cheater' s Diet)?

Pe aceste considerente s-a bazat si doctorul Paul Rivas atunci cand a intocmit Dieta Trisorilor. Acesta a transformat trisarea, considerata atat de negativa in cadrul altor program, intr-un punct benefic, chiar strategic. Astfel, oamenii nu isi mai pierd interesul atat de repede iar metabolismul nu le mai este afectat.

Majoritatea celor care tin o dieta stricta triseaza, dar doctorul Rivas sustine ca importanta nu este fapta, ci de cate ori se intampla ea si felul cum o gestionam. Astfel in cadrul programului elaborat de el, persoanele care vor sa slabeasca tin o dieta sanatoasa in timpul saptamanii, dar au voie sa triseze in week-end. Au astfel doua zile in care nu se mai gandesc la acel plan bine intocmit, la ce au si la ce nu au voie sa manance.

Secretul in cadrul acestei diete este faptul ca cinci zile pe saptamana se mananca sanatos, urmand desigur unele reguli generale. In week-end in schimb aceasta dieta se abandoneaza, putand manca aproape orice dorim. Acesta este doar un truc destinat in principal corpului nostru pentru a nu lua acelasi numar de calorii in fiecare zi,rezultatul fiind ca organismul arde mult mai repede caloriile.

Marele avantaj in cadrul dietei trisorilor este ca nu ne plictisim de ea si nu o percepem ca pe o corvoada.

Atentie insa, trisarea este cheia succesului, ea nefiind optionala, ci obligatorie.

Marea greseala a altor diete este ca evita recomandarea unor grupe de alimente, uitand insa ca nefolosirea lor pe o perioada lunga de timp duce la disfunctionalitati. Desi dieta trisorilor ( The Cheater' s Diet) nu contine alimente din toate grupele , este un program diversificat care poate ajuta la construirea unei alimentatii sanatoase si echilibrate.

Dieta din timpul saptamanii

Chiar daca zilele de week-end sunt destinate alimentatiei libere, in timpul saptamanii doctorul Rivas recomanda un anumit plan bazat pe dieta Mediteraneana.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri