Timiditatea are si o componenta genetica pentru ca temperamentul bebelusului il poate predispune sa reactioneze intr-un fel sau altul la situatii noi, dar are si o componenta care deriva din mediu, pentru ca mediul este responsabil de modelarea caracterului copilului.

de Mirela Tiganas, psiholog clinician specialist

„Ultimul lucru la care se gandesc parintii cand asteapta nasterea copilului lor este sa se intrebe daca e sau nu timid” spune psihologul american Philip G. Zimbardo. Cand dam nastere unui copil numaram degetele, ne uitam sa vedem daca are doi ochi, doua maini, doua picioare si incepem viata de parinte. De obicei, parintii asteapta pana cand apar unele probleme de comportament, iar copilul simte un disconfort foarte mare (ii este dificil sa se adapteze intr-un mediu nou, nu-si poate face prieteni, are dificultati scolare).

Daca pentru oamenii de stiinta timiditatea este un fenomen fascinant, pentru ca reprezinta centrul ideii de OM, pentru ca este locul principal in care oamenii iau contact unii cu ceilalti si reusesc in acest efort sau nu pentru a deveni fiinte sociale, pentru persoanele timide/copiii timizi, „inchisoarea tacuta” a timiditatii poate fi un cosmar.

S-ar putea ca o persoana non-timida sa se intrebe cum e in lumea unei persoane timide, cum e sa fii timid. Persoanele timide se pot intreba daca toti cei timizi experimenteza, simt acelasi lucru atunci cand „becul rosu” se aprinde. Raspunsul pentru a doua intrebare este si „da” si „nu”. Unele persoane timide pot fi doar ezitante si nesigure in relatia cu celalalt, altele pot fi doar usor jenate. Despre unii „timizi” abia daca se poate spune ca sunt cu adevarat „timizi”. Dar la extrema este frica intensa de oameni care poate tine persoana timida departe de orice contact social.

Te intrebi cum recunosti un copil timid la scoala, dar si acasa, in acelasi timp? Se pare ca exista cateva caracteristici: copilul poate fi conformist, supus, poate avea vocea stinsa, poate vorbi putin, rareori impartaseste idei/probleme cu ceilalti, chiar cu fratii sai, sau cu parintii, roseste foarte usor, arareori stabileste interactiuni cu ceilalti, il poti regasi undeva jucandu-se singur, retras, izolat de grup, cu care ii va fi greu sa se joace, te poate privi rar in ochi atunci cand vorbeste cu tine. Cei mai mari pot prefera cartile si statul in casa in locul iesitului cu prietenii.

Se poate spune despre timiditate ca este o „atitudine mentala” care predispune persoanele sa fie extrem de preocupate de evenimentele sociale (din partea celorlalti) si, astfel, dezvolta o sensibilitate la cel mai mic semn de respingere. De fapt, cheia ar putea fi „dificultatea de a comunica cu ceilalti”.

Foto homepage: Paul Vasarhelyi / Shutterstock.com


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Am un copil timid. Ce fac?.