Anul acesta, Societatea Română de Chirurgie Estetică celebrează trei decenii de activitate prin organizarea unui congres tradițional, dar în același timp special,  într-o locație inedită: Complexul Lebăda din Delta Dunării, în perioada 9-12 mai.

Comunicat de presă

Cu o istorie bogată și o comunitate profesională care cuprinde peste 125 de membri activi, toți dedicați îmbunătățirii aspectului estetic al pacienților, Societatea Română de Chirurgie Estetică va aduce în același loc, timp de 3 zile, chirurgi tineri în formare, alături de chirurgi cu experiență, români, care profesează în domeniul chirurgiei estetice atât în România, cât și în străinătate.

An de an, comunitatea chirurgilor plasticieni care au ca obiect prinicpal de activitate chirurgia estetică se mărește considerabil. Așadar, acest eveniment științific de marcă este prilejul perfect pentru a face schimb de informații și experiență între membrii Societății. Medici români cu cariere remarcabile în străinătate au răspuns prezent invitației de a participa la congresul anual și de a sprijini comunitatea medicilor români în manifestarea colectivă pentru valorizarea chirurgiei estetice românești. Cred cu tărie că fiecare societate trăiește prin intermediul membrilor săi și că noi, chirurgii esteticieni, avem nevoie poate mai mult ca oricând să fim uniți, să ne promovăm reciproc și să clădim un „împreună” bazat pe încredere și profesionalism”, spune Conf. Univ. Dr. Carmen Giuglea, Presedinte SRCE și medic primar chirurgie plastică, estetică si microchirurgie reconstructivă.

Esența congresului de anul acesta este de a oferi medicilor români extrem de apreciați în meseria pe care au practicat-o timp de decenii atât prestigiul pe care îl merită pentru rezultatele remarcabile, cât și pentru formarea atâtor generații de medici chirurgi esteticieni.

­­­­­­­­­­­­­­

Program:

Joi: Școala de rezidenți

Vineri și sâmbătă până la prânz: Congres

Sâmbătă după-amiază: Excursie în Delta Dunării

Sâmbătă seară: Gala Dinner

Duminică: Check-out

Mai multe informații despre program și înscriere găsiți aici.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri