A fost o saptamana romantica, cum n-am trait nicicand. A fost o perioada minunata. A fost descoperirea faptului ca povestile de dragoste exista. Am imbinat cultura cu prietenia, cu sinceritatea. Am inteles ca merit un astfel de barbat, ca ei chiar exista.

Dragostea pluteste printre aburii ridicati din lacul dorului de iubire. Femeia din ea vrea sa traiasca. In gluma, ea afirma ca isi doreste sa viziteze unul din orasele: Paris, Viena, Praga. Cei apropiati ii spun ca nu are gusturi proaste. Prietenele o incurajeaza ca va reusi. Nimeni de fapt nu o intelege. Poate doar sufletul ei plin de dor, de asteptari, de speranta o crede ca va reusi.

Pe neasteptate, ca printr-o vraja sau un simplu hocus pocus apare el, venit tocmai de la Paris. Ei drace! Stai sa vezi distractie. Ea, curioasa, accepta sa descopere un monsieur. Intalnirea in centrul orasului, in fata Ateneului, ii da emotii. “Sper sa nu ma chinuie cu pretentii de maniere decupate din codul cu pricina.”

Ploua cu galeata. Uda la picioare, il zareste, fix pe treptele Ateneului. Umbrela neagra ii ascunde chipul.

Intind mana gratios. El ma saruta pe obraz. “Pasionali francezii astia”, gandesc.
- Cunosti pe aici? intreaba cu un zambet sarmant. iubire

Nu ma las eu pacalita asa cu una, cu doua.

- Oarecum. Nu este tocmai zona unde imi permit sa socializez.

Intram in prima cafenea. Atat de cald si bine. Cu o ezitare stangace, accepta invitatia de a sta langa mine. Discutia curge fluent, haios, strecurand cuvinte in franceza. Vesnica mea problema: inteleg, dar nu pot vorbi. Pare fermecat. Refuz sa ma conduca. Ma intorc prin ploaie. “Oare voi ajunge sa-l vizitez la Paris?”

Doua saptamani pleaca din Bucuresti. Ma cauta cand si cand. Nu imi fac vise. De sperante nu poate fi vorba. Eu imi traiesc viata cu zambete si bucurii.

Intr-o sambata seara, mesaj: “Ma intorc maine si mi-ar facea placere sa ne vedem.”Eu, de parca Paris egal Rai, raspund: “Placerea mea e de zece ori mai mare.” Habar n-am ce am vrut sa demonstrez. Tot Ateneu. Saruturi frantuzesti care ma ametesc. Le-as respinge, dar sincer mi-e dor. Cismigiu, inghetata , imbratisari in noapte. Ma aduce acasa. Mereu mi-am dorit sa fiu tratata astfel.

Nu e bine ce mi se intampla. Nu ma simt confortabil in pielea mea. Nu vreau sa sufar. Va pleca si va uita de mine.

A fost o saptamana romantica, cum n-am trait nicicand. A fost o perioada minunata. A fost descoperirea faptului ca povestile de dragoste (e mult spus) exista. Am imbinat cultura, cu prietenia, cu sinceritatea. Am inteles ca merit un astfel de barbat, ca ei chiar exista.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iubirea din noi.