12:09, 14 Septembrie 2010 publicat în Lifestyle

Din cele mai vechi timpuri ne este inoculata ideea barbatului perfect. El trebuie sa fie 'capului de familiei', 'barbatul pe care te poti baza', responsabil si familist, tandru si glumet, frumos si bogat, cu o cariera buna si un viitor luminos, langa care poti creste intelectual, cu care iti poti intemeia o familie si trai fericita pana cand moartea va va desparti.

Ei bine, mamele noastre nu stiu sa ne spuna daca vom regasi toate aceste calitati intr-un singur barbat!

Problema intervine cand teoriile mult trambitate, nu se aplica in practica astfel incat ajungeti ca mine, in cautarea idealului masculin, intruchipat intr-un tot universal valabil. Dar ce te faci cand nu-l gasesti, gasesti doar cate o calitate din cele mentionate la fiecare in parte? Ii aduni pe toti si te mariti cu ei? Ii operezi sau ii educi, il sectionezi pe cel care-ti place mai mult si stochezi in el toate celelalte calitati lipsa, sau te minti spunand ca le are deja sau treci peste defecte, in speranta ca se va cizela pe parcursul vietii si va fi asa ca cel mult visat si mult asteptat?

Citeste si:
Cum să vindeci și să îmblânzești o minte perfecționistă
Cum să vindeci și să...

Am intalnit 7 barbati, fiecare cu cate o calitate predominanta, iar daca e sa-i caracterizez pe fiecare in parte mi-ar trebui ani lumina. Pe cel frumos l-am iubit, ca pe ceilalti, dar nu corespundea intrutotul descrierii adanc inradacinate in mintea mea, astfel incat am continuat sa caut, fiind mai mult ca sigura ca acesta, la un moment dat, va intoarce capul dupa alta, pentru ca nu-i asa, “daca arata bine e si fustangiu”?!

Pe cel bogat iar nu am putut sa-l sufar pentru ca partea financiara nu era suficienta pentru a-mi satisface si celelalte cerinte ce trebuiau bifate pe lista. Era “the to have list” in care mai lipseau bife. Oricat de multi bani mi-ar fi oferit, nu as fi putut fi fericita, pentru ca nu era perfect, standardele nu se aplicau si chiar nu trecea prin forma conturata in creierul meu.

Citeste si:
Psihologia culorilor: Proprietățile psihologice ale celor 11 culori...
Psihologia culorilor:...

Pe cel sufletist am ajuns sa-l urasc, pentru ca nu-mi oferea nimic altceva decat sentimente bune, frumoase si profunde, care nu-mi tineau nici de urat si nici de foame! Pe cel tandru si romantic am inceput sa-l ridiculizez, pentru ca in momentul in care-mi era foame, nu aveam nevoie sa-mi arate cerul si soarele, ci sa se duca sa “vaneze” ceva mancare. Iar tandretea nici ea nu ma multumea in momentul in care ieseam in lume si nu ma puteam mandri cu ea!

Pe cel spiritual/ glumet l-am iubit o vara, cand soarele arde pe cer si esti intr-o dispozitie de zile mari, cand totul pare mirific, dar trebuie sa constientizezi ca nu traiesti intr-o tara in care e vara si soare non stop. Glumele lui erau fantastice, iesitul in lume o adevarata placere, era extrem de iubit si apreciat, de toata lumea, mai putin de mine, care trebuia sa ajung acasa cu el. Si asta nu ma linistea deloc, pentru ca nici nu poti rade tot timpul mergand pe ideea de “dolce far’niente”, “ce’o fi o fi” sau “lasa ca mai vedem noi”.


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri