Nu stiu daca e cazul sa ma ingrijorez, dar am asa uneori, momente de indoiala. Fiindca ma comport ca o autista in ceea ce priveste celalt sex. Si culmea, asta se intampla in ciuda perceptiei pe care o au noile mele prietene despre mine.

Recent, mi-au cazut ochii pe un text scris de o femeie, in care aceasta istorisea povestea unei relatii de birou, amintindu-mi de Carrie din “Sex and The City”, asa ca stil. Vorbea despre priviri pline de subinteles, atingeri “nevinovate” (din greseala) si invitatii la fel de “nevinovate” la cina. Pe scurt, era vorba despre flirt. Despre care eu, in viata mea de zi cu zi, nu prea am habar.

Adica, mai pe sleau vorbind, pot sa danseze in fata mea barbatii cu peruci roz, ca tot nu imi dau seama care le-ar fi intentiile, ba mai mult, ma prefac ca nu se intampla nimic, spunandu-mi de fiecare data - “Mi se pare”. Sunt o “salbatica”. Ma inrosesc pana in varful urechilor daca primesc un compliment si caut cu ochii o posibila ascunzatoare. Nu accept niciun fel de ajutor venind din partea unui necunoscut. Parca am inceput sa ma mai dezmortesc, propunandu-mi in mod rational sa imi mai schimb atitudinea, iar pe strada, daca un barbat imi spune ceva frumos ii raspund elegant: “Multumesc” si plec zambind mai departe, fara sa ii dau insa ocazia altei interventii.

Oricum, nu este de ajuns. Este clar! Eu chiar nu ma pricep la barbati! Iar cei care incearca sa se apropie de mine o pot face intr-un singur fel - intelectualiceste. Eu ma mint ca mi-am mai capatat un prieten de discutii interesante, el intelege probabil ca face progrese, “incet dar sigur”. Este foarte amuzant in definitiv. Poate ca e si asta un soi de flirt insa nu ceea ce ar trebui sa fie, fiindca sunt maestra in a le taia aripile sau poate ca de fapt le smulg penele, una cate una si de cele mai multe ori… noii mei prieteni renunta la tentative… si nici cu cine sa mai port discutii interesante nu mai am uneori; pana imi fac alti prieteni.

Acest stil nefemeiesc de a ma purta nu mi-a adus deloc prejudicii pana cum si de-asta nici nu mi-am consumat prea tare energia ca sa schimb ceva. In viata mea lucrurile se petrec foarte sincer si pasional. Ca si iubirile de altfel. Ca si felul in care privesc pe strada un barbat care imi place (destul de rar mi se intampla - trebuie sa aiba aerul ala de intelectual ravasit).

In orice caz, mai cred ca acest comportament “autist”, cum l-am denumit eu, nu e deloc detectabil la inceput, nici de femei si nici de catre barbati. Astfel incat, m-a uimit teribil tema de discutie ridicata de catre noua mea prietena artista. Se vedea ca vrea sa trecem repede de la subiectul expozitiei pe care tocmai o vazusem. “Tu te pricepi la barbati?”, ma intreaba ea. “Mi-a spus Elena ca tu te pricepi la barbati”. Am ras in prima faza. Tocmai eu! Ha-ha! Care ar fi criteriul concluziei lor: sunt blonda si am si o anume feminitate (dupa cum mi s-a mai zis). Deci e clar! E musai, toate blondele trebuie sa se “priceapa la barbati”. Propozitia de dinainte a fost scrisa in gluma. Desigur ca nu cred asa ceva.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Eu nu ma pricep la barbati!.