Gânduri despre iertare, demnitate și încrederea în justiția vieții...
Am iubit. Cu toată inima. Cu încredere oarbă, cu vise pe termen lung, cu planuri desenate pe colțuri de suflet. Am iubit fără să mă gândesc că, într-o zi, iubirea poate deveni sursă de durere. Și totuși, s-a întâmplat. Am fost trădat. Mințit. Lăsat baltă cu toate speranțele mele. Dar nu scriu rândurile astea cu ură în inimă. Le scriu cu înțelepciunea pe care o câștigi doar după ce ai trecut prin foc și ai ales să nu arunci cu jar înapoi.
Poate că, într-o altă viață, într-o altă lume, aș fi strâns pumnii și aș fi jurat răzbunare. Dar nu sunt omul acela. Nu mai sunt. Azi cred cu toată tăria în ceva mai mare decât mine: în echilibrul vieții. În ceea ce numim, uneori cu un zâmbet amar, dar mereu cu speranță, roata care se întoarce.
Da, fie roata și pătrată, tot se-ntoarce ea o dată. Nu pentru că eu îmi doresc asta. Nu pentru că stau la pândă să văd când i se va întâmpla "ceva rău" celui care mi-a frânt inima. Ci pentru că viața are felul ei tainic de a restabili echilibrul. Poate nu în timpul și forma pe care le-am dori noi. Dar o face. Și o face cu precizie. Și, adesea, în tăcere.
Am ales să nu port otravă în suflet
Există o vorbă care spune că ura e ca și cum ai bea otravă sperând ca celălalt să moară. Am simțit pe pielea mea cât de grea poate fi povara ranchiunei. Mă ținea pe loc. Mă otrăvea pe interior. Așa că am lăsat jos toate armele pe care inima rănită încerca să le ridice. Nu pentru că celălalt merita iertarea mea, ci pentru că eu meritam liniștea.
Să ierți nu înseamnă să uiți. Nici să minimizezi ceea ce ți s-a făcut. Să ierți înseamnă să refuzi să îți mai otrăvești sufletul cu dorința de răzbunare. Să alegi lumina, chiar dacă ai fost aruncat în întuneric. Iar asta… nu e slăbiciune. Este cea mai puternică formă de libertate.
Foto: Shutterstock AI /ShutterstockJustiția divină nu uită. Nici nu greșește adresa.
În fiecare zi, văd în jur oameni care cred că pot merge mai departe călcând pe inimi ca pe niște pietre. Care fac rău fără să clipească, care înșală, abandonează, promit și se răzgândesc fără un strop de remușcare. Dar viața… oh, viața are memoria ei perfectă. Nu înseamnă că le va trimite exact ceea ce ți-au făcut ție. Uneori primești lecțiile sub altă formă. Poate într-un alt om. Poate într-o pierdere. Poate în liniștea dintr-o noapte când îți dai seama cât de mult ai greșit.
Și nu, nu mă bucur de suferința nimănui. Chiar deloc. Eu nu îmi doresc ca viața să-i “pedepsească”. Eu îmi doresc să înțeleagă. Să simtă în adâncul ființei lor cum e să fii iubit și apoi lăsat. Să se trezească într-o zi cu dorința sinceră de a fi un om mai bun. Asta e tot ce îmi doresc. Pentru că, până la urmă, nu suntem aici să ne răzbunăm unii pe alții, ci să învățăm.
Foto: Shutterstock AI Generator /ShutterstockSă mergi mai departe cu capul sus
Durerea nu m-a făcut cinică. M-a făcut selectivă. M-a făcut să învăț să-mi pun sufletul în mâini mai grijulii. M-a făcut să înțeleg că nu toți oamenii știu să iubească, dar asta nu înseamnă că dragostea nu merită trăită. M-a învățat să plec cu capul sus, nu să rămân în mocirlă încercând să trag pe cineva după mine.
Azi, iubesc altfel. Mai matur. Mai atent. Dar nu mai puțin intens. Pentru că nu vreau ca o inimă frântă să-mi fure puterea de a simți. De a spera. De a mă dărui din nou, atunci când inima îmi va spune că e timpul.
Concluzia mea? E simplă:
Nu trebuie să te răzbuni. Nici să demonstrezi. Nici să urli adevărul tău în gura mare. Fii liniștit. Fii demn. Fii bun. Universul are grija lui de fiecare suflet.
Și, crede-mă… chiar dacă roata pare pătrată, ruginită sau uitată într-un colț al vieții… se va întoarce ea o dată. Garantat.
Foto fr si main: Shutterstock AI Generator /Shutterstock
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...


Singurătatea doare! Tu o poți vindeca! Campanie pentru susținerea nevoilor urgente ale vârstnicilor din România
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună