7 Decembrie 2023 publicat în Lifestyle 1 share-uri

Indiferent de câștigurile încasate lunar, economiile ar trebuie să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi. Deși, în teorie, economiile au potențialul de a crește pe măsură ce veniturile cresc, practica ne dovedește, în multe situații, că a economisi este un rezultat al gestionării corespunzătoare a finanțelor mai mult decât o dovadă a veniturilor mari.

În termeni simpli, nu este o regulă ca persoanele care au venituri mari să aibă, implicit, și economii considerabile. Similar, persoanele cu venituri reduse, dar cu o bună gestiune financiară, pot acumula rezerve de bani care să le aducă sprijin în caz de nevoie. Iată de ce este important să ai rezerve financiare în orice moment, dar și care sunt trucurile la care poți apela pentru a economisi mai ușor.

De ce este important să economisești chiar dacă ai venituri mici

Economiile au rolul de a oferi o siguranță financiară în situații neprevăzute și de a reduce stresul asociat cu incertitudinea finanțelor personale. Precum în mediul de business, un management financiar riguros este important și la nivel individual. Acesta te va ajuta să-ți prioritizezi cheltuielile în mod eficient și să aloci un anumit procent din suma câștigată pentru fondul de economii.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Perioada postnatală – fericire pură sau provocare? Cum să te pregătești corect pentru a rămâne în echilibru? Ghid pentru alegerea mobilierului interior Cazurile de depresie cresc dramatic la copiii cu vârsta între 11 și 14 ani și la adolescenți (Anchetă)

Atât evenimentele neprevăzute, precum pierderea locului de muncă, problemele de sănătate sau stricăciunile imprevizibile din locuință, cât și flexibilitatea financiară sau abordarea unor oportunități necesită un fond de rezervă, care să susțină cheltuielile neașteptate.

A economisi înseamnă a dobândi o stabilitate financiară pe termen lung, fapt care oferă un sentiment de siguranță și control. Economiile sunt importante în special în situația în care veniturile tale nu sunt mari, pentru că îți permit să faci investiții, să te bucuri de un grad mai mare de independență sau să acoperi cheltuielile neprevăzute, lucrurile pe care, în mod uzual, nu ai putea să le întreprinzi doar din venituri. Nu în ultimul rând, a economisi, chiar și în situația în care veniturile nu îți permit să faci economii mari, înseamnă a dezvolta un obicei financiar sănătos care poate fi extins și consolidat pe măsură ce veniturile tale cresc.

Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc? Cum putem integra principiile spirituale într-o lume modernă și agitată? Câteva sfaturi simple, dar puternice Ascultă Radio ZU și mergi la cele mai mari festivaluri din vara lui 2023

Cum poți economisi eficient - sfaturi practice

În funcție de venituri, poți seta un procent lunar pe care să-l aloci economiilor. Totuși, acest obiectiv trebuie să fie realizabil și bazat pe analiza detaliată a cheltuielilor. În plus, dacă veniturile nu îți permit să economisești o sumă însemnată, recomandabil este să muți totuși, într-un cont de economii, o sumă modică, pe care o poți ajusta de la o lună la alta. Un procent de 5-10% din venitul tău săptămânal alocat economiilor te va ajuta să creezi un obicei din a crea rezerve financiare, chiar dacă sumele economisite nu sunt extrem de mari.

Un alt sfat util este să tratezi economiile drept o cheltuială obligatorie și să transferi în contul de economii suma stabilită înainte de a cheltui pe alte lucruri, la fel cum procedezi cu facturile sau alte cheltuieli uzuale. Această strategie te poate ajuta să automatizezi procesul de a economisi, creând un obicei care să se consolideze de-a lungul timpului.

Atunci când mi-am dat seama că totul depinde de mine, m-am liniștit Vârsta de pensionare la români crește! Ce anunț a făcut şeful Casei de Pensii Meditația mindfulness: Antidotul pentru stres și anxietate

În plus, este esențial să-ți planifici cheltuielile în mod eficient. Astfel, vei fi mai puțin tentat să te îndrepți înspre rezervele de bani atunci când îți dorești să faci o achiziție care depășește posibilitățile tale de moment.

Extrem de important este să controlezi, cât mai bine, tendința de a cumpăra impulsiv. Un sfat util în această direcție este să analizezi zonele în care ai putea economisi printr-un comportament financiar responsabil, reducând cheltuielile inutile. De pildă, atunci când faci cumpărături alimentare, întocmește o listă cu necesități și respect-o întocmai. Nu cumpăra cantități prea mari de alimente perisabile și investește în produse de calitate care au o durată de viață mai lungă, chiar dacă costul inițial este mai mare, evitând cumpărăturile frecvente de produse ieftine și de calitate scăzută.

Aceste zodii au tras lozul norocos în luna Mai 2023 și se bucură de succes financiar Portalul 55 se deschide la început de Mai! Urmează una dintre cele mai puternice zile pentru manifestarea schimbărilor dorite - ziua 5 din luna a 5-a!   Te rog, lume, nu călca în picioare visele copiilor!

Deși economiile pot reprezenta o provocare atunci când bugetul este limitat, un management financiar riguros se dovedește a fi eficient pentru a crea rezerve care să susțină cheltuielile neprevăzute. Un cont de economii crește gradul de independență și sporește sentimentul de siguranță și control asupra resurselor financiare.

Sursă foto: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri