Noi stam tot aici si ne aruncam priviri ucigase, pe alocuri duioase si blajine intrebandu-ne care poate sa coboare primul soarele peste noi si care va fi cel care ramane ultimul sa stranga razele imprastiate, care o sa culeaga lacrimile, care o sa primeasca eliberarea, care o sa sufere mai mult, care nu o sa sufere deloc, care pleaca, care ramane, care invinge, care castiga.

Dar o amintire cu brate care ma luam in jocul lor si niste ochi care ma obligau sa le privesc surasul in timp ce imi alungau indoiala si tristetea din suflet proape ca face una cu pamantul hotararea mea definitiva... nu am voie sa ma inmoi. Apoi imi aduc aminte de ultima oara, de bucata amarata de timp care a calcat in picioare inima mea. Si cred, nu prea convinsa, ca nu mai exista cale de inapoi. Sanse... Probabil or sa mai fie si altele, insa as vrea ca macar de data asta sa ma crezi.... sa ma cred... ca a fost ultima... Ultima.... Si vantul cald face sa-mi rasara broboane reci pe frunte. Peste noi praful face miscari minunate si suple. Si fug inainte sa apuc sa raman.




Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri