Ciprian Porumbescu: Povestea unei viori fermecate si a unei iubiri tragice

12:06, 17 Iunie 2010 publicat în Lifestyle

Balada lui Ciprian Porumbescu este insa autentic romaneasca, este pura, sincera, te rascoleste, iti umbla prin trecut, te ravaseste, iti patrunde in urechi, in sange, te poarta prin viitor si iti ramane la inima.

Un destin sub semnul talentului. Dar si al mortii...

Ciprian Porumbescu s-a nascut in 1853 in Sipotele Sucevei in sanul familiei Golembiovschi (care ulterior isi va schimba numele in Porumbescu) ca fiu al Emiliei si al preotului Iraclie. Ciprian era un copil timid, stangaci si firav si predispus spre boala, insa extrem de perspicace si inteligent. Anii copilariei, asa cum consemneaza muzicianul insusi, au fost poate anii cei mai frumosi si indragiti din viata autorului. Baietandrul a crescut ascultand muzica dulce saltareata a folclorului romanesc care il fascina, trezindu-i un interes viu si facandu-i ochii sa sclipeasa de entuziasm. Tatal, folclorist si un mare iubitor al muzicii psaltice colabora in mod frecvent cu unul dintre poetii remarcabili ai vremii -Vasile Alecsandri. I-a cultivat asadar copilului, poate cu prea multa ardoare, dragostea pentru tara si neamul sau. Adultului de mai tarziu ii era nespus de draga frumoasa lui Stupca, adora casa cu livezi si bolti semete de vita de vie, fereastra in dreptul careia se ghemuia sa priveasca zapada, i-au ramas la suflet cantecele lautarilor din sat, oamenii din Stupca, pe sora lui, Marioara, padurile care se lafaiau nestingherite dincolo de sat. Era poate cel mai roman dintre romani, vesnic indragostit de tara sa, de romani, de Stupca lui scumpa si mai ales de vioara, eterna lui mireasa, iubita cea dintai.

Citeste si:
Foc, libertate și pasiune în stare pură. 10 Secrete bine descifrate...
Foc, libertate și pasiune în...

Studiaza muzica la Suceava si Cernauti (Institutul Teologic), urmand ca mai tarziu sa frecventeze cursurile Conservatorului din Viena (1879 – 1881) unde printre indrumatorii sai se afla renumitii Anton Bruckner si Franz Krenn. Dornic sa acumuleze cat mai multe cunostinte despre muzica si arta, avid de cultura, Ciprian Porumbescu frecventeaza faimoasele spectacole, concerte, piese de teatru in Viena secolului XIX. Pianul il invata alaturi de Hermann Geifrig, dirijor la Biserica Neagra din Brasov, iar la Viena si Cernauti, tanarul urmeaza cursuri de filozofie si dirijeaza coruri.

Oamenii il cunosc exlusiv pe Porumbescu drept muzicianul care a compus Crai Nou, “Pe-al nostru steag e scris Unire”, “Trei Culori”, faimoasele hore: “Hora de la Stupca", "Hora Brasovului" sau "Hora Prahovei". Este drept ca opera sa insumeaza un numar impresionant de peste 200 de piese, insa putini stiu ca tanarul a cules piese de folclor, a scris poezii, a scris articole pentru diverse publicatii ale vremii. Astazi, creatia lui a fost partial uitata. “Trei culori” suna comunist si suprasaturat, Hymni i Flamurit, imnul national al Albaniei, seamana izbitor cu “Pe-al nostru steag e scris Unire”... Faimoasa lui balada nu poate fi insa uitata.

Citeste si:
Romanian Game Developers Association lansează platforma DESPRE...
Romanian Game Developers...

Tanarul are un chip frumos, o infatisare romantica, cu ochii mari si visatori. Pictorul Misu Pop, unul din prietenii artistului, este cel care realizeaza in ulei portretele lui Ciprian Porumbescu si ale Bertei Gorgon. Iata cum il descrie Constantin Morariu, o alta cunostinta a muzicianului: „Cu chipul sau falnic, cu firea sa foarte simpatica, Ciprian magnetiza pe oricine, astfel ca puterii lui atractive nu-i putea rezista nimeni. il caracteriza cu deosebire simtirea adanca si dragostea fierbinte pentru tot ce e frumos si nobil.

Era bland, placut la vorba, foarte onest, de o rara bunatate, duios, chiar si atunci cand parea revoltat.” Primii sai biografi il prezinta dintr-o perspectiva romantata, drept un tanar idealist, romantic: isi iubeste tara inflacarat, o iubeste pur si sincer pe Berta insa fara noroc, se lupta cu saracia si cu boala, face cunostinta cu temnita din cauza convingerilor si a activitatii sale politice. In mentalitatea poporului, Ciprian Porumbescu capata toate atributele unui erou romantic. Tanarul, care ca multi alti romani, suferea de pe urma unei dominatiei austro-ungare. Epoca in care traia era asadar momentul potrivit pentru a crea legenda Ciprian Porumbescu.

In 1871, la celebra aniversare a 400 de ani de la zidirea manastirii Putna la care au participat si Mihai Eminescu, tanarul atrage atentia celor prezenti prin felul dibaci in care manuia strunele viorii. Un tanarul necunoscut, inalt si suplu, indrazneste sa ia vioara de la celebrul lautar Grigore Vindireu si canta cu atata patos ca imediat dupa aceea oamenii se imbulzesc sa-i multumeasca, iscodind cine este. “Acum pot sa mor, caci am cantat Daciei intregi", a spus tanarul.” A cantat Dumnezeieste", au murmurat cei prezenti.... 

Premiera operetei Crai Nou din Brasov in 1882 a inregistrat un adevarat succes in randul publicului. Si oamenii simpli, si oamenii intelectuali il iubeau pe tanarul muzician. Ii imbratisau muzica cu toata dragostea. Se organizeaza chiar un concert in Brasov pentru ca tanarul sa poate urma in Italia un tratament pentru boala sa. Iata ce scria tanarul muzician in numarul din septembrie 1882 al Gazetei Transilvaniei: “Publicul, peste 2000 de oameni, statea cu palaria-n mana si fiecare putea sa-si spuna, ca un asemenea popor, plin de viata si de inteligenta nu poate sa dispare niciodata”... Unii din gurile vremii acelei epocii i-au aruncat insa in carca vina de a fi copiat pe marii compozitori Strauss si Offenbach.

In 1877, din cauza unor manifestari patriotice, este intemnitat de reprezentantii autoritatii austro-ungare. Boala, frisoanele alternand cu febra nu l-au crutat in cele cateva luni de temnita. In frigul temnitei si racoarea temnitei, boala s-a agravat. Obisnuia insa sa cante cu aceeasi frenezie din vioara sa, iubirea fidela care nu il parasea niciodata. Era singura care ii alina dorul de Berta, tristetea, neputinta. Legendele spun ca lacrimile erau de neoprit in ochii celor intemnitati atunci cand tanarul devenea una cu vioara, iubirea lui cea mai presus de toate. Sunetele viorii rascoleau pana in adancuri sufletele celor inchisi....


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri