Am încheiat de astă dată definitiv și fără drept de întoarcere. Spuneam cândva că vreau sfârșituri frumoase. Nu a fost să fie.

de Anișoara Melnic

Am fost onestă când te-am iubit sublim, ca niciodată până atunci. Când am plâns de dor. Când te-am așteptat cu răbdare inepuizabilă și inutilă. Când erai un vis frumos și inaccesibil. În toate trăirile am fost eu - adevărată și sinceră. Nu neg, nu mi-e rușine, nu încerc să șterg nimic din trecut. Din trecutul în care tu nu ai fost decât o nălucire pe care am însuflețit-o, i-am dat aripi, încredere și i-am arătat calea spre dimensiuni nepământene. Ai fost surd, orb, insensibil. Am bătut la ușa unei cămări goale, reci, prăfuite, părăsite. Am bătut iar și iar până mi s-au rănit degetele, până mi s-au uscat lacrimile, până am rămas fără glas, până s-a înserat. Până s-a făcut noapte.

Am încercat să colorez o povestea ternă și searbădă, dar nu am găsit în paletă decât alb și negru. M-am mulțumit cu o realitate alb-negru pe care puteam să o colorez frumos cu culori știute și nuanțe nemaivăzute, găsite prin nu știu ce ascuzișuri ale imaginației mele. Chiar mi-a reușit o vreme. Prea îndelungată totuși. Am crezut, am sperat - naiv, stăruitor, stupid. Am iubit înălțător, nevinovat, nenorocit. Nu a ajutat. 

Acum știu că nu avea cum. S-a luminat, târziu, dar total, fără pic de umbră, fără nici o pată. Nu mă bucur, nu sufăr, nu plâng. Mi-e milă, un sentiment execrabil, când e succedat de admirație. Dar n-am ce face. Ai făcut totul să se întâmple astfel.

Te rog să nu mai insiști într-o poveste ce s-a încheiat demult. O poveste fără succes, una anostă, plictisitoare, ce nimeni nu și-ar dori să o citească, istorisească, darămite trăiască. Las-o să se uite, să se piardă, să dispară. Așa va fi cel mai bine, crede-mă.

În viață mai pierzi câte ceva, dar trebuie să știi să pierzi onorabil. Tertipurile nu funcționează la nesfârșit. Fii sincer, onest, demn. Cu tine. E ceea ce contează să păstrezi când nu mai ai ce pierde. Nu te coborî atât de jos, urcușul va fi prea greu, iar timpul prea scurt. Învață să prețuiești lucrurile frumoase din viața ta, de azi, din acest moment. Ca să nu regreți după ce le-ai pierdut.

Întâi de toate iubește-te pe tine, nu orgolios, nu înfumurat, nu egoist, ci cu îngăduință, cu smerenie. Și atunci o să poți dărui iubire la rândul tău. Să găsești iubirea în interiorul tău, asta ți-o doresc! E un dar neprețuit. Atunci toate se vor aranja parcă de la sine.
 

* Un articol de Anișoara Melnic, anisoaramelnic.blogspot.com

Foto homepage: By View Apart /Shutterstock


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului În viață mai pierzi uneori, dragul meu, dar trebuie să știi să pierzi onorabil.