Reinvat demnitatea. Invat sa cred ca am avut-o odata. Invat sa dau crezare celor care uitandu-se cu mila la sufletul meu schinguit, ma mint ca este intreg. Stiu ca o ramana frant pe veci, dar la un moment dat se va aseza pe alte suflete si-n alte palme care il vor face sa se simta nevatamat si viu. Ma incumet asadar sa-ti dau pace si sa nu fac din asta provocarea suprema a vietii mele. Iti las iertarea, iti dau uitarea, imi pastrez unele resturi de amintiri ce imi aduc increderea si certitudinea. Las plecarea sa se duca. Amintirile sa taca. Pentru o secunda, pentru o eternitate, pentru doua, pentru cand or sa fie pregatite sa vina doar cu ce a fost frumos. Dar tot simt cum ma trec fiori usori si durerosi de frica. Cum sa te vindeci daca asa nu mai poti sa traiesti timpul? Cum sa-ti potolesti dorul de frumos cand te chinuie de moarte tot ce nu a fost asa?
Dana Negoita
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună
Prelungim termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați. Ultima zi de înscriere: 10 octombrie