O poveste adevarata despre cea mai frumoasa prietenie avuta vreodata in viata mea!

O sa povestesc o poveste adevarata despre cea mai frumoasa prietenie avuta vreodata in viata mea. O chema Adela. Eram copii si ne petreceam verile la bunici intr-un sat uitat de lume, Ieselnita. Eu eram din Bucuresti, ea din Resita si nu ne vedeam decat in vacante.

A fost o prietenie care ne-a legat sufletele pe vecie. Ne prajeam la soare in satul Ieselnita Veche, pe niste stanci inalte, doar noi si serpii, intr-o liniste monumentala, aproape de sfintenia dintr-o biserica. Zburau prin ierburi inalte lacuste si Dunarea sclipea cu zambet de fete.

Adela… cea mai frumoasa prietenie avuta in viata mea. Ne tineam de maini si cu slapii de plastic in cealalta mana umblam desculte si fara frica, culegeam porumb si mereu ne cadea din soarele acela mare si galben flori de tei. Ea era bruneta si avea niste ochi caprui si mari, ochi care oglindeau puritatea sufleteasca, eu eram blonda-blonda si slaba-slaba, mereu aveam un bat in maini pentru a ne apara de cainii razleti.

Ne scriam sute de scrisori. Zburau trenurile cu scrisori Bucuresti-Resita. Mereu lasam cate ceva din suflet cand ne desparteam, curgeau lacrimi mari si albe pe obraz in trenuri care fugeau cu mine inapoi spre Bucuresti: "Adela... Adela.."asa auzeam in vuiet de tren!

As vrea sa ne intalnim. Atunci aveam 14 ani, astazi am 41. Poate s-a casatorit intre timp, poate are copii. As vrea le spun copiilor ei ca mama lor este un om extraordinar, ca mi-a adus cele mai frumoase vacante, cele mai frumoase ganduri.

Tristan si Isolda este povestea care ne-a legat ca surori de cruce. Intr-o zi de vara cand am alergat cu batul dupa un sarpe obraznic care a vrut sa ne muste (atat l-am alergat prin iarba incat dus a fost!), Adela mi-a spus: "surori de cruce suntem de acum incolo. Tu esti Tristan si eu Isolda". Si acel legamant facut cu picaturi de sange de pe degete de copii ne-a legat sufleteste pe viata.

Adela, cea mai frumoasa parte din viata mea, cea mai frumoasa prietenie… Oamenii ratacesc pe pamant si nu intalnesc niciodata prieteni adevarati. Eu am avut marele noroc de a ma bucura de inocenta si de clipele de o bucurie fantastica care ne-au legat ani si ani de zile pana cand drumurile ni s-au despartit, am crescut si s-au terminat vacantele.

* O povestire de Constantinescu Maria Bogdana


Foto homepage: katrien berckmoes / Flickr.com

Foto int: dbarronoss /Flickr.com


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tristan si Isolda.