Dupa un timp am invatat ca, de fapt, in tot timpul asta, nu vroiam sa uit. Cum sa uiti pe cineva pe care stii ca trebuie sa-l uiti, dar ti-e teama ca, uitand, sa nu pierzi astfel tot ce-a mai ramas de la acea persoana, adica amintirile?

Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, ne-a permis sa preluam de pe blogul sau un articol emotionant care ne-a placut in mod deosebit si pe care vi-l impartasim si voua:

Uita-ma, dar uite-ma.

Am incercat s-o uit litera cu litera. Am spus multe nume noi in gand, sperand ca e ca atunci cand tu vrei sa numeri ceva si daca cineva iti spune o cifra in timpul asta, te incurci si uiti unde ai ramas. Numai ca numele ei nu era format din litere, ci era ca un cuvant pe care n-ai cum sa-l scoti din dictionar. Si nici din memorie sau suflet. Este ca numele unei zile din calendar. Al unei zile care vine in fiecare zi.

Am privit cat mai multe chipuri noi doar pentru a-l face sa se piarda in multimea lor, pe cel mai important. Numai ca acel chip nu era in aceeasi „camera” cu celelalte, care erau doar pe holul de la intrare spre sufletul meu si atunci era in siguranta, n-avea cum sa fie sters. Statea dupa „usa” si-mi zambea. Dar acum n-o mai facea asa frumos cum stiam eu, era un zambet nou, care-mi spunea „n-ai cum si nici nu vrei”. Am mirosit rafturi intregi de parfumuri picurate pe gaturi vulnerabile, doar ca sa uit parfumul care n-avea pret sau termen de expirare. Si cu cat miroseam mai multe, intelegeam ca parfumul ei si cu nasul meu au ajuns la o intelegere tacita la prima lor intalnire. Asa ca acum, nasul meu, nu mai miroase arome sa imi spuna instant ce sunt ele, ci imi spune doar ca nicio aroma nu mai este a ei.

Am atins sute de centimetri de piele si-am strans intre degete multe maini si parti de trupuri cucerite prea usor, pana am incercat sa-mi schimb amprementele degetelor si astfel sa nu mai am degetele care o atingeau pe ea. Si cu cat faceam asta mai des intelegeam ca degeaba as fi schimbat ceva, pentru ca ea se afla sub pielea mea, de cealalta parte a amprentelor mele…

Am…intirea ei a devenit o parte din organismul meu. Influenteaza celelalte functii ale vietii, are nevoile lui, reactiile lui. Dar asta este bine pentru ca nu ii mai simt prezenta decat atunci cand il lovesc fara sa vreau. Ca atunci cand dai, din greseala, cu piciorul in marginea patului sau cu mana in marginea mesei si te doare putin. N-o sa-mi tai nici mana si nici piciorul doar pentru atat. Desi, mai demult, ar fi durut mai putin asta decat transpalantul care s-a facut in corpul meu, fara sa semnez nicaieri ca as fi de acord cu asta si, astfel, m-am trezit intr-o zi, la pranz, cu cineva care sta in tot corpul meu. Nu se vede la nicio radiografie, nu are loc in retete stampilate si nici nu poate fi operat. Asa ca a trebuit sa ma obisnuiesc sa traiesc cu noul meu corp si vechiul meu suflet.


Vizionare placuta

Iti plac articolele Garbo?
Sigur o sa iti placa si pagina noastra de Facebook :)
Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Uita-ma, dar uite-ma..