(P)Daniela Nane: Azi stiu ca nu trebuie sa fiu perfecta ca sa fiu fericita

R: Care este prima ta amintire legata de frumusete? Cand ti s-a spus, pentru prima oara, ca esti frumoasa?

Daniela Nane: Prima amintire dateaza din copilaria mica, atunci cand bunicul meu ma legana pe genunchi si-mi canta „Danuca frumusica, cand bunelu’ nu-i acasa, sade cu bunica“ si „Danucu frumuselu’, cand bunica nu-i acasa, sade cu bunelu“. Acum imi amintesc doar starea de pace si de siguranta pe care o a aveam atunci. Probabil ca nu eram mai frumoasa decat orice copil de trei patru ani, dar pentru parintii si bunicii mei eram o printesa...

R: In ce imprejurari te-ai simtit tu frumoasa,fara sa ai nevoie de confirmarile celor din jur?

D.N.: Nu-mi amintesc sa fi avut nevoie de confirmari, stiam ca eram frumoasa. Nu stiu sa spun de unde, am crescut cu ideea ca asta e ceva ce-mi apartine in mod firesc. Nu ma comparam cu alte fete, insa stiam ca sunt frumoasa. Parintii mei nu au insistat pe acest aspect, nici nu-mi amintesc ca ei sa-mi fi spus vreodata ca sunt frumoasa, dar au avut grija sa-mi ofere o educatie serioasa si sa-mi formeze o scara de valori de care ma folosesc si azi. Imi amintesc acum o intamplare din primul meu an de teatru la Bulandra, cand am tinut mortis sa-mi vopsesc parul blond. Era la doua zile dupa schimbare si inca nu-mi asumasem ca sunt blonda. Eram in piata, alegeam fructe, purtam o rochie alba, de vara si am auzit soptind pe cineva: „Uite cat e de frumoasa blonda aia!“. M-am uitat si eu discret in dreapta, curioasa sa o vad pe blonda cea frumoasa, m-am uitat in stanga si nimic - abia atunci am realizat ca eu eram blonda frumoasa si m-a umflat rasul. „Uite ca incep sa ma si comport ca o blonda“, spuneam in gand. Am revenit la culoarea mea naturala dupa trei luni, lamurita ca ma simt mai bine asa decat blonda.

R: Ce detalii ale infatisarii si tinutei unei femei crezi ca sunt importante? La ce sa fim neaparat atente?

D.N.: Nu ma pricep sa dau sfaturi de frumusete,sincer iti spun. Si asta pentru ca la mine n-a fost niciodata nevoie de artificii, de farduri puternice sau tinute sofisticate. Eram asa de inalta si frumoasa, incat nu trebuia decat sa-mi hidratez pielea, sa-mi prind parul lung si sa imbrac o rochie simpla si se facea liniste cand intram undeva. La propriu se facea liniste, cand paseam undeva unde era rumoare, urmau cateva secunde de tacere si avem prieteni comuni care iti pot confirma ca asa era. Si acum, la maturitate, imi sta mai bine nefardata, un pic de mascara pe gene si un gloss pe buze imi sunt de ajuns. Si un strop de parfum amarui...

---

---