Dar in cele mai multe cazuri, in ciuda tuturor eforturilor noastre, inevitabilul se produce: actiunile noastre nu se soldeaza favorabil si... ne trezim chiar singure. Incercam sa ne resemnam, sa ne obisnuim cu situatia, sa ne impacam cu noi insene. Urmeaza o perioada de acalmie in care in care invatam sa eliminam tot ce ne face rau devenind mai puternice, invatam sa ne pretuim calitatile, sa ne respectam propria persoana, sa ne simtim bine in pielea noastra, intr-un cuvant sa privim viata cu ochii realitatii. Si intr-un final, la final, constientizam ca singuratatea are rolul ei benefic, chiar daca este pe termen scurt.

Sufletul... desi sustinem ca-l cunoastem atat de bine, stim de fapt atat de putine lucruri despre el... De aceea de cele mai multe ori, in cazul intrebarii: "De ce ai facut asta?", in loc de o explicatie clara asupra gesturilor sau faptelor savarsite replicam astfel: "Asa am simtit , asa mi-a spus sufletul sa fac ." Sufletul este cel care ne conduce, cel care isi pune amprenta asupra vietii noastre, ne creeaza o imagine, ne asigura un anume loc in societate. Putem avea un aspect fizic placut, dar savarsind fapte socotite drept necuviincioase de catre semenii nostrii ( de la mici rautati pana la rautati mai mari), sufletul sa nu ne ajute cu nimic si sa fim marginalizati, huiduiti si chiar izolati de restul societatii: "Pacat de ea ca-i frumusica, dar nu are suflet!"

Astfel de afirmatii,ca si cele care se refera la o a doua categorie de oameni, total opusa celei dintai ( persoane mai putin dotate din punct de vedere fizic ,dar foarte inzestrate din punct de vedere sufletesc ) : "E uratica, dar acum dupa ce a facut atatea pentru ei mi se pare mai draguta." sunt des intalnite. Lumea eticheteaza si plaseaza omul respectiv in locul cuvenit pe scara valorilor. Nu ne putem eschiva analizei minutioase facute de semenii nostrii si indiferent ce ne-ar indemna sufletul sa facem, in anumite situatii trebuie sa tinem cont de regulile impuse de societatea in care traim. De ce? Omul e facut sa traiasca printre oameni, iar un suflet care se simte stingher e un suflet "mort" .

De aceea inca din primele clipe in care pasim in aceasta lume suntem intampinati cu "hrana sufletului" - dragostea. Acest element "vital" este oferit acum de fiinta care o va face intotdeauna neconditionat -mama . Legatura mama - fiu / fiica este cea mai stransa legatura umana existenta, ce invinge timpul si toate vicisitudinile vietii. Mai tarziu acest sentiment va capata nenumarate forme; se va extinde la nivelul prietenilor, al iubitilor...Si uite asa legam prietenii, relatii amoroase ce par a dura o vesnicie, unele dintre ele chiar rezistand in timp si in intensitate.

Dar relatiile care nu rezista? Veti spune ca nu au fost cladite cum trebuie, ca nu s-a tinut cont de elementele care stateau la baza lor ( firi opuse, idealuri diferite). Dar in fata unei astfel de situatii, in care prieteniile se destrama, iubirea se naruie, ce se intampla oare cu omul acela care credea cu sfintenie in puterea dragostei, a prieteniei? Ce se va alege cu sufletul lui? In prima instanta persoana in cauza va suferi un soc. Durerea resimtita este una atat de puternica incat ii va intuneca ratiunea; intervine un blocaj la nivelul mentalului si ea refuza sa accepte realitatea .


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Singuratatea si regasirea propriei persoane.