Iubirea este cea care uneste doua inimi, doua suflete, doua fiinte pentru a fi impreuna... Juraminte, flori, cuvinte, jesturi, sentimente, amintiri adunam de-a lungul timpului pentru a fi scut in calea amintirilor, pentru a consolida relatia, pentru a creste rezistenta si longevitatea convietuirii impreuna.

Eram studenti, eu aveam 19 ani, el-21... de atunci au trecut 28 de ani! Pentru unii sunt multi, pentru altii-putini, pentru noi -suficienti pentru a intelege ca nu putem trai unul fara celalat.

O invitatie la film, apoi alte invitatii la petreceri studentesti, zile de nastere, invitatia la el acasa... Noroc, intamplare sau destin - m-a placut foarte mult soacra si la a doua vizita la el acasa soacra deja ne astepta cu planuri pentru nunta, vizita la viitorii nasi...

Cererea in casatorie n-o voi uita niciodata - undeva la o margine de padure, in rasfatul apusului de soare, tinandu-ma in brate, intre doua saruturi pasionale m-a intrebat:
-Vrei sa fii sotia mea?

Nu stiam ce sa raspund, eram bulversata, nepregatita pentru asemenea intrebare. Am inceput sa plang... poate erau lacrimi de bucurie, poate imi amintisem de mama care nu apucase sa ma vada mireasa, deoarece plecase pentru totdeauna de langa mine cand eu abia implinisem 18 ani...

Nunta a durat patru zile -in prima zi a fost cununia civila, a doua zi- sambata-nunta la restaurant, duminica seara petrecere la nasi acasa si luni la socrii mei - finalul cu vreo 60 de persoane -frati, surori, prieteni, vecini si toti cei care nu apucasera sa vina pana atunci. mireasa

Rochia am ales-o impreuna cu sora-mea... simpla, alba cu cateva floricele din dantela, perle, margelute etc. si un voal lung... imi amintesc ca mereu trebuia sa am grija sa nu-l agat in ceva... dar fiecare mireasa are amintiri de acest gen - ba ca cineva i-a calcat rochia prea lunga, ba ca s-a impiedicat din cauza volanelor, nu mai pun in discutie pantofii prea stramti, prea inalti...

Obiceiul cu ruptul colacului deasupra capului miresei a dat startul petrecerii... Painea, simbolul belsugului si a prosperitatii, cu fire de busuioc si flori in cununa parfumata. Se spune ca este norocos cel ce mananca din colacul miresei. Probabil asa e, cert este ca am gustat si eu un pic din el, poate ca de acolo mi se trage norocul in viata.

Horele, dansurile, mesele pline de bucate, invitatii si multe, multe flori... amintiri ce au dat startul vietii in doi si acele doua verighete ce leaga doua destine pentru tot restul vietii. Asa am vazut la bunici, asa a fost la parinti si asa continuam si noi cu speranta ca scumpii nostri copii vor face la fel in drumul vietii lor...


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rochie alba de mireasa.