Un discurs rostit în cadrul festivității de absolvire a promoției 2026 a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a readus în prim-plan probleme despre care studenții la medicină și tinerii medici vorbesc de ani de zile: lipsa pregătirii practice în spitale, cursurile bazate pe citirea prezentărilor și sentimentul că mulți absolvenți intră în sistem fără să se simtă pregătiți pentru profesie.
Mesajul a fost transmis de Claudia Ciobanu, șefa de serie a specializării Asistență Medicală Generală, care a ales să transforme discursul festiv într-un apel adresat conducerii facultății și cadrelor didactice.
„Am simțit că nu avem susținere”
În fața colegilor, profesorilor și familiilor reunite pentru ceremonia de absolvire, tânăra și-a început intervenția cu mulțumiri adresate celor care au susținut-o de-a lungul anilor.
„Bună ziua tuturor, ne-am adunat astăzi aici pentru un moment special și vreau să adresez și eu câteva cuvinte de apreciere și nu numai. Mulțumesc în primul rând Bunului Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni l-a dat fiecăruia, pentru că ne-a însoțit până la această zi. Fără El nu suntem nimic.”
Absolventa le-a mulțumit apoi familiei, colegilor și celor apropiați.
„Vreau să mulțumesc apoi celor care au fost alături de noi pe parcursul acestor ani: părinți, bunici, frați, surori, parteneri de viață, prieteni și toți cei dragi. Mulțumim pentru dragostea și pentru sprijinul necondiționat pe care ni l-ați arătat. O să profit de ocazie și vreau să fur câteva secunde pentru a le mulțumi public și părinților mei. Sunt persoana care sunt astăzi datorită vouă și mă simt infinit binecuvântată să fiu fiica voastră.”
Tinerii romi din Făgăraș învață să se apere de ura din mediul online
Dr. Shefali Tsabary, Alfie Kohn și Neale Donald Walsch, prezintă conferința „Părinte conștient, copil împlinit”, pe 10 mai 2026
Cum ajung copiii și adolescenții la acte de violență extremă: factorii declanșatori și semnele văzute prea târziu
De asemenea, aceasta a vorbit și despre relația cu colegii săi.
„Mulțumesc și colegilor mei – prin voi am învățat în acești ani ce înseamnă răbdarea și stăpânirea de sine. Nu am fost șefa de serie perfectă, dar cu siguranță am fost persoana care să fie acolo alături pentru voi și care să vă reprezinte.”
Critici la adresa modului de pregătire
Partea cea mai puternică a discursului a fost însă cea în care Claudia Ciobanu a vorbit despre dificultățile întâmpinate în timpul facultății și despre lipsa sprijinului pe care mulți studenți spun că l-au resimțit.
„Perioada anilor de facultate nu a fost deloc simplă și poate cu părere de rău spun că uneori am simțit că nu avem susținere de la persoanele pe care am fi așteptat să ne susțină. Și vreau să mă adresez acum conducerii facultății și să trag un semnal de alarmă. Înțeleg că poate nu toate lucrurile țin de dumneavoastră, dar haideți să încercăm să facem lucrurile să meargă și să fie bine pentru toată lumea.”
”Există o formă de dictatură a fericirii, a productivității, a inspirației” - Albert Moukheiber
PĂRINTE CONȘTIENT, COPIL ÎMPLINIT - De la pedepse și recompense la iubire necondiționată
Concertul Regal Caritabil 2025 a adus pasiunea și energia muzicii de operă la seara de gală organizată în susținerea tinerilor
Absolventa a criticat atât modul în care sunt susținute unele cursuri, cât și experiența practică din spitale.
„Studenții nu au nevoie de ore întregi de cursuri citite de pe slide-uri. Putem face asta și singuri. Nu este în regulă să stăm uneori cu orele să sprijinim pereții în spitale fără să ne bage nimeni în seamă. Asta nu este medicină.”
Ea a atras atenția și asupra condițiilor materiale în care învață o parte dintre studenți.
„Nu este normal ca jumătate dintre noi să plătească an de an taxă și totuși uneori să stăm în amfiteatre care aproape cad peste noi.”
„Majoritatea dintre noi nu putem spune că suntem pregătiți”
Finalul discursului a fost cel care a stârnit cele mai multe reacții, după ce reprezentanta promoției a afirmat că mulți dintre absolvenți nu se simt pregătiți pentru profesia pe care urmează să o practice.
„Sper din tot sufletul ca odată cu înființarea noii facultăți, și anume cea de Științele Sănătății, lucrurile să fie mult mai bune pentru specializarea Asistență Medicală. Sper ca următorii șefi de serie care vor sta aici în locul meu să poată spune cu mândrie că au absolvit această facultate și că se simt pregătiți să intre în câmpul muncii, pentru că, din păcate, majoritatea dintre noi nu putem face asta.”
Declarațiile au fost făcute în cadrul ceremoniei de absolvire a promoției 2026 a UMF Iași, la care au participat 1.766 de absolvenți, reuniți pentru depunerea Jurământului lui Hipocrat.
Probleme semnalate și în trecut
Nemulțumirile exprimate de Claudia Ciobanu nu sunt însă noi. În ultimii ani, mai multe organizații studențești și cadre medicale au atras atenția asupra modului în care se desfășoară pregătirea practică în facultățile de medicină.
În 2022, Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) semnala că există spitale în care studenții sunt implicați activ în actul medical, dar și numeroase secții în care practica se rezumă la o simplă prezență, fără îndrumare și fără posibilitatea de a învăța efectiv.
Recent, și medicul Gabriela Florea a vorbit public despre experiențele trăite în timpul facultății, susținând inițiativa studenților care au cerut un audit al universității și afirmând că a asistat, încă din primul an, la situații de umilire și relații dezechilibrate de putere în mediul universitar.
Sursă foyo - Captura UMF, Pixel-Shot / Shutterstock
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Rezultatele PISA 2025 arată cea mai slabă performanță a României din ultimul deceniu
România merge la Cupa Mondială de Padel cu două echipe naționale alese la Brașov
Rezultatele PISA 2025: președintele cere investiții consecvente în educația din România
Profesorul care își învață elevii să gândească dincolo de manuale