Ştergarul - de Costache Ioanid. Cine ia ştergarul alături de Hristos, acela ia cunună!

În ritmuri calde de primăvară și aproape în timp de sărbătoarea Paștelui, când lumina se strecoară printre ramuri și sufletele caută sensuri mai adânci, poezia „Ştergarul” scrisă de poetul Costache Ioanid se așază firesc pe masa noastră de reflecție.

Versurile sale nu sunt doar o evocare a unei scene străvechi, sunt o invitație la o armonie subtilă între gesturile mărunte și marile lecții ale vieții. Într-o lume grăbită, această poezie îndrăznește să ne șoptească despre frumusețea de a ne pleca cu blândețe — nu din slăbiciune, ci tocmai din puterea de a sluji. Inspirată de interacțiunea umană și divină, poezia „Ştergarul” a poetului Costache Ioanid este ca o mică rază de lumină care se revarsă peste sufletele noastre în prag de Paște, îmbinând tradiția cu o emoție discretă și profundă.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Adio gene false! Serul natural care îți transformă privirea în doar 7 zile De ce hainele proaspăt spălate pot mirosi urât și cum putem scăpa de această problemă Dincolo de taskuri: Cum să-ți păstrezi sănătatea la birou în 7 pași

Ştergarul – de Costache Ioanid

"La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul... fără vină...

Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
‒ N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
‒ Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
‒ Dar tu? Tu cel mai tânăr?

Delta Dunării: atracții turistice și locuri ascunse de explorat Pâinea de casă din anii ’30, gustul care ne leagă de copilărie și de bucătăria bunicilor Horoscop Săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 8-14 septembrie 2025?

‒ Eu stau lângă Stăpân...
‒ Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
‒ Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
‒ Dar tu ce ţii doar punga?

‒ Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
‒ Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
‒ Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
‒ Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din cer
Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum ‒ a câta oară? ‒ Se-aşază iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
‒ N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Moșii de toamnă (Sâmbăta Morților) 2025: Ziua în care îi pomenim pe toți cei plecați dintre noi și ne rugăm pentru ei Mâncare de spanac - rețete delicioase, simple, și cele mai bune sfaturi pentru preparare Cum să păstrezi roșiile proaspete până la două săptămâni. Trucuri simple și eficiente

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.

Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.

Trimite colet oricând și oriunde, fără cozi și fără griji Gomboti cu Prune: Rețeta ungurească originală și pufoasă (Găluște cu Prune)

...Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
‒ Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
‒ Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân...
‒ Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
‒ Chiar eu?

‒ Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet ‒ a câta oară? ‒ Se-apleacă iar Iisus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus iar Se înjugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.

Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-a ei ţărână!
Iisus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...

*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Credite foto: Dmitrydesign /Shutterstock

__________________________________________

Costache Ioanid s-a născut în 1912 și a fost un poet și creator român luteran (confesiune creștină protestantă) ale cărui versuri au răsunat de-a lungul decadelor atât în biserici, cât și în inimile cititorilor dincolo de hotare. Născut în Bucovina de Nord și format la Academia de Artă Dramatică din Iași, Ioanid și-a purtat viața cu un spirit artistic plural — fusese sculptor, pictor și regizor înainte de a-și descoperi vocatia poetică.

Relația sa cu spiritualitatea a pornit dintr-un moment simplu, dar revelator, citind Biblia într-un parc din București, ceea ce l-a condus spre comunitatea creștină și spre scrisul liric profund.

Creația sa, axată pe teme spirituale și umane, nu a urmărit gloria literară, ci mai degrabă atingerea tainelor universale ale credinței și smereniei, ceea ce l-a transformat într-unul dintre cei mai apreciați poeți creștini români ai secolului XX, pe picior de egalitate cu Traian Dorz.

Pe lângă activitatea artistică, viața lui Ioanid a reflectat provocările epocii: a lucrat ca cartograf în timpul războiului, a fost anchetat în anii ’60 și a refuzat să își supună creația propagandei, păstrându-și vocea autentică. Ultimii ani ai vieții și-i petrece în Statele Unite, unde continuă să scrie și să își vadă opera răspândindu-se, chiar și dincolo de limitele impuse de vremuri. Poetul moare în anul 1987, chiar de Ziua Recunoștinței.

Scriitorul Costache Ioanid rămâne o prezență poetică profunda, un povestitor al tainelor simple, dar esențiale, ale vieții și ale credinței.

Foto fr si main: Credite editoriale - artfotoxyz /Shutterstock

---

---