Universul unui pictor poate părea, pentru unii, ireal… Această irealitate ți se perindă în fața ochilor în cadrul unui vernisaj care are menirea să te transpună într-o altă lume. Vali Irina Ciobanu vede în felul său lumea exterioară, pe care o regăsim în lucrările sale ca pe o imagine fotogenică, misterioasă… Explozie de culoare, de cer albastru și mare frumoasă, în expoziția numită Celest. Marin. Teluric., pe care trebuie să o admirăm zilele acestea la Qreator.

V-ați născut cu această vocație? Ce a adus bun în viața dvs.?

“Pictez de foarte multă vreme, iar tatăl meu era foarte mândru de ceea ce eu desenam. Prietenii noștri de familie s-au gândit că ar fi cazul să fac un studiu aprofundat și astfel am ajuns în atelierul maestrului Botezan, care s-a dovedit a fi o mană cerească pentru mine... Acest profesor a fost unul dintre cei mai importanți oameni din viața mea pentru că a reușit să îmi dezvolte talentul. Am evoluat mult mai ușor pentru că am avut o bază... Așadar, toate vacanțele de vară mi le-am petrecut în blocul-borcan de pe Doamnei, din București, unde erau multe ateliere de artiști, iar eu, tot acolo, i-am avut profesori și pe Marcel Aciocoiței, pe Relu Bițulescu, Mircea Novac, etc.”

“La 18 ani, m-am angajat într-un atelier unde făceam icoane, apoi am lucrat într-un atelier unde făceam benzi desenate, am fost pe șantiere de restaurare, am pictat biserici, iar la 22 de ani am reușit să îmi deschid propriul meu atelier. Mi-am dat seama că, de fapt, este foarte grea viața de șantier, chiar dacă este foarte frumoasă... Eu nu sunt făcută pentru ea. Da, experiența de pe șantier a fost interesantă. Atunci m-am cunoscut mai bine și mi-am dat seama că în aceasta naivitate a mea nu pot să fac o muncă pe schelă sau să care găleți cu moloz. Așadar, am început să pictez icoane și mi-am dat seama că viața de altelier mi se potrivește cel mai bine. Mi-am dezvoltat această latură „de șoarece de atelier „ am experimentat foarte multe tehnici. Meritul cel mai mare îl are domnul profesor Botezan, care mi-a inspirat această dorință de a experimenta. Am pictat în tehnica micilor maeștri olandezi, pictez hărțile tematice în tehnica lui Leonardo da Vinci, pictez pe pânză, pictez pe lemn, pictez pe metal, pe piele, pe haine, pe absolut orice. Totul în ceea ce privește pictura este o provocare pentru mine. Mă surprinde suportul, întotdeauna, iar imaginația mea aduce în prim-plan toți pașii pentru ca lucrarea să arate la final așa cum mi-am dorit-o.”

Ce vă inspiră? Cum s-a născut această expoziție- Celest. Marin, Teluric?

“Mă inspiră totul, iar în această serie care compune vernisajul, Celset.  Marin. Teluric.- ce are loc între 9 și 20 octombrie la Qreator, m-a inspirat natura... Am pictat cerul, marea, pamântul...

Este adevărat că acum ceva timp am avut și tablouri care evidențiau natura statică.  Am o colecție cu diferite obiecte ( de metal, de sticlă, naturi statice cu mileuri- ca ceva tipic românesc). Dar, vă voi spune că, de fiecare dată, încerc să găsesc o temă nouă, care să mă inspire, sau care să mă provoace.  Ador să-mi imaginez acea lucrare, dar să am o surpriză în momentul în care o pictez. Spun asta pentru că  atunci când suportul și tehnica sunt noi, ei bine, apar și elemente neprevăzute care-ți dau adrenalină... Oricum, acest proiect este mai complex pentru că prietena mea, poetă,  ( Irk & Ars Mundi) s-a lăsat inspirată de tablourile mele, iar eu am fost, la rândul meu, inspirată de poezia ei. Este primul proiect pe care îl fac alături de  altcineva și mă bucur foarte mult că l-am gândit așa. Oricum, m-a surprins ceea ce a ieșit. Ador și spațiul acesta unde are loc vernisajul. Qreator este locul în care mi-am dorit întotdeauna să expun. “

Unde vă place să pictați?

„ Iubesc să pictez în plain-air, adică în natură. Când faci acest lucru lumina se schimbă foarte mult... Culorile sunt mult mai pastelate afară... În atelier contrasetele sunt mai puternice... Îmi place să pictez locurile natale și veți descoperi în picturile mele dealurie din comuna Valea Popii ( locul meu natal), la fel și cerul pe care îl găsesc acolo, acasă, extrem de frumos, foarte aproape, ca o desprindere de urban...

Dar, este foarte greu să fii artist la țară... Este foarte greu să lucrezi și să trăiești din arta ta... Dacă nu vinzi, nu se poate să realizezi alte lucrări. Riști să devii frustrat, iar în momentul în care în lucrările tale se simte frustarea nu mai semeni deloc a artist. Bucureștiul îți oferă, din fericire, posibilitatea de a trăi din artă.

Îmi plac foarte mult taberele de creație... Am fost recent într o tabără de pictură din Italia! Totul a fost despre pictură și călătorie, iar în momentul în care vezi lucruri noi este imposibil să nu te inspire pentru a face tablouri unice. În România, de asemenea, am fost în foarte multe locuri frumoase care nu au cum să nu te inspire!”

Cum este percepută arta în România?

„Este o zonă de tranziție... Dacă acum zece ani existau 18 galerii în care aveam lucrări- Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici și vindeam aceste lucrări cu ușurință, ei bine, azi, din păcate, lucrurile nu mai sunt la fel. Acum există mai puține galerii ale uniunii, au apărut unele noi, dar sunt un pic altfel decât cele pe care le știam. Așadar, piața este în tranziție și sper să se așeze, iar oamenii să învețe să investească în artiștii tineri. Este foarte bine să cumperi o lucrare de la un artist pe care îl cunoști... Știi că a făcut-o el, iar acesta este cel mai important lucru...”

Care este împlinirea în această vocație și ce așteptări aveți de la această expoziție?

“Este de-a dreptul minunat să ai un proiect ca acesta... L-ai imaginat într-un anumit fel, l-ai dus la bun sfârșit... Aici, la Qreator este un spațiu atipic... E simeza într-un anumit fel, pereții de aici sunt într-un anumit fel, iar pentru mine a fost o provocare să organizez acest proiect. Satisfăcător este și când vinzi o lucrare, e o împlinire, e o bucurie nemărginită! Evident, se întâmplă să donez lucrări la anumite ONG-uri, sau pentru oameni care  se confruntă, poate, cu anumite probleme... Aceasta este o expoziție în care am arătat și latura mea modernistă. Estre adevărat că eu sunt un artist foarte clasic, dar sper ca toți iubitorii de artă, clienții și cei care îmi apreciază munca să aplaude această nouă direcție a mea, cea modernistă. Am primit nenumărate propuneri pentru a-mi pune amprenta artistică pe ilustrația unei unei cărți pentru copii, numită Unde e căsuța mea, semnată de Claudia Marinescu,  am făcut etichete pentru vinuri, predau și la Centrul Cultural Mihai Eminescu, iar toate acestea chiar îmi aduc  împlinirea...”


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Celest. Marin. Teluric. Explozie de culoare, de cer albastru și mare frumoasă.