Pe la sfarsitul lui martie am strabatut strazile inguste si intortochiate prin ploaia ce se intetea tot mai mult. Trebuia sa ajung la biserica noastra care se afla chiar in centrul Luccai, foarte aproape de Turnul Guinigi.

Fusesem din timp avizata ca trebuie sa bat destul de insistent ca sa mi se deschida. La intrare m-a intampinat un barbat marunt ce tinea inca o pensula in mana. Aveam sa aflu ca e Ghita, unul dintre baietii care au venit de pe Valea Prahovei sa ne picteze Biserica din Lucca, in stilul nostru ortodox.

Cand am intrat m-a izbit mirosul puternic de vopsea proaspata ce emana peste tot in jur. Schelele asezate catre partea finala a navei, chiar la intrare, demonstrau in mod evident ca lucrarea lor se afla catre sfarsit.

“Ploua...?”- ma intreaba pentru a doua oara o voce care venea de sus, de pe schela. Ma pierdusem cu privirea admirand icoanele, iar aerul acela de santier in lucru ma ajuta sa ma apropii din ce in ce mai mult uitand practic motivul pentru care venisem...”Noi lucrand numai aici toata ziua nu stim nici cand ploua, nici cand rasare Soarele...! Numai spre seara cand pornim catre casa, mai respiram cate putin...”- e vocea blanda a mesterului care-mi vorbeste de sus, in timp ce schiteaza chipul unui sfant.

pictura bizantina

Imagine: Wikimedia

Intre timp apare si Ioana, o fatuca toata numai zambet ce vine de pe meleaguri maramuresene, ca marea majotitate din cei care, alaturi de damboviteni si fagaraseni sau “pierdutii de pe malul Dambovitei sau al Borcei ” ca si mine, formam acum Comunitatea Romanilor din Provincia Lucca si care avem ca u n i c punct de referinta si legatura cu tot ce inseamna Acasa, doar Biserica Sf. Antonie cel Mare pastorita cu mare daruire de Parintele Marina, si el venit tot din Tara Maramuresului.

E timpul unei pauze de cafea, timp in care schelele sunt abandonate, iar eu tot exprimandu-mi in mod progresiv curiozitatile ma transform “qui e ora”, intr-un reporter improvizat. Aflu ca intreaga echipa este de fapt o familie: fratii Ghita si Emil Stoica si fii acestuia din urma care este si “sefu’”, Giorgian si Florin. ”Am inceput lucrarile la inceputul lui iulie 2011 si ar fi trebuit sa sfarsim mai demult, dar cu ajutorul lui Dumnezeu speram sa sfarsim acum, incat sa puteti sarbatori Pastele lui 2013 intr-o biserica innoita...!”- imi spune Emil cu multa amabilitate.


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De la Albastrul de Voronet... la Albastrul de Lucca.