Ideea Proiectului Martisor a pornit de la un pariu. Cu mine insami...

In ultima vreme am auzit mult prea des "noi - cei ramasi acasa, voi – in cel mai frumos caz aia, care ati ales sa plecati: uneori prea mult constransi de o viata care nu vrea sa-si arate decat partea ei prea dura, alte ori impinsi de o lunga si nesfarsita iluzie sau pur-si-simplu din dorinta de a incerca si „aerul ozonat” al altor locuri sau poate, chiar norocul. Fiecare cu motivatia lui.

Binestiuta doar de el. Asa ca, prin simpla alegere personala am contribuit vrand-nevrand la crearea acestui „noi” si „voi”, fara sa constientizam prea mult implicatia directa in ceea ce expertii numesc fenomenul emigratiei romanesti.

In momentul cand am auzit ca pentru multi dintre prietenii apropiati eu insami nu mai eram eu,ci „voi”am realizat adancimea prapastiei care s-a creat intre noi,despre care eu nu stiam nimic si pe care nu as fi banuit-o candva. Si m-a durut.

De atunci, port in spate greutatea ca de plumb a acestui „voi” stereotipat si ma straduiesc sa inteleg incrancenatul paienzenis de prejudecati in care s-a format si unde se intretine,in mod mai mult sau mai putin justificat.Si mai ales incerc sa inteleg, de ce este cu putinta asta? Cum capcana prejudecatilor se afla la discretia multora,e mult prea greu sa rezisti, mi-am zis. Si-am iertat. Dar, (prea)voi-ul din spatele meu a ramas…

Poate, mult prea increzatoare in Liberul meu Arbitru am uitat ca mai devreme sau mai tarziu,fiecare trebuie sa facem conturile cu pamantul unde ne-am nascut. Probabil, in numele acestei origini comune cineva se poate simti chiar si tradat.

A fi emigrant/imigrant e o conditie.Pe care oricare fiecare dintre cei in cauza, fie ca o constientizeza sau nu, trebuie sa o accepte in mod implicit. Si o poarta cu sine ca pe o pecete chiar daca de o parte conditia (mereu aceeasi!) se scrie cu „e”, iar de cealata se prefera „i”-ul. Ca cele doua fete ale zeului Ianis: pleci dintr-un aeroport si esti unul,iar in celalalt cand cobori esti deja,altul.Singurul loc in care ti se „permite”(sic!) sa fii tu insuti raman cele doua sau mai multe ore de calatorie cand, suspendat pe …<<aripile vantului>>,ti se „ingaduie”(sic-sic!) sa te numesti simplu doar…calator! {…E conditia ta. A unui dezradacinat.Si o accepti!pentru ca stii ca este alegerea ta.}


Vizionare placuta

Aboneaza-te la Garbo sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Marturisire - Proiectul Martisor - 2013.